Connect with us

Actualitate

EFE: Victoria antivacciniștilor în partea cea mai săracă a Europei, Bulgaria și România: Neîncredere în politicieni și sistemul medical – Coronavirus

Comisarul

Publicat

pe

În timp ce, în medie, în țările Uniunii Europene (UE) aproximativ 70% din populație a fost vaccinată împotriva coronavirusului, în România și Bulgaria – cele două cele mai sărace țări din bloc – nu ajung nici măcar la o treime, potrivit spaniolilor de la EFE, citați de Rador.

Cu o imunizare de 32 la sută (România) și 20 la sută (Bulgaria), cele două țări balcanice se află astfel la o distanță abisală de restul Uniunii, punând în discuție strategia privind atingerea imunității de turmă în cele 27de țări.

Ce a dus la acest eșec al eforturilor Bucureștiului și Sofiei de a imuniza majoritatea populației?

Neîncredere în medicină

Analiștii consultați de EFE, de ambele părți ale Dunării – care separă cele două țări, indică neîncrederea generală față de medicină și scepticismul pe care politicienii îl trezesc, atât în România, cât și în Bulgaria.

„Mai ales în zonele rurale, unde superstițiile și rețetele tradiționale au mai mult succes decât medicina modernă, românii sunt greu de convins în probleme medicale”, a declarat pentru EFE analistul român Niels Schnecker.

Compatriotul său, Gelu Duminică, sociolog, se referă la asemănările dintre structura socială a celor două națiuni vecine și evidențiază existența, în ambele societăți, care au cele mai ridicate rate de analfabetism funcțional din UE, a unor puternice tendințe anti-vacciniste.

Pe de altă parte, strategiile guvernelor de a învinge această rezistență au lăsat mult de dorit.

Argumente împotriva vaccinului

Argumentele împotriva vaccinului, pe care nici Bucureștiul, nici Sofia nu au reușit să le combată, sunt aproape identice în ambele țări.

„Tatăl meu, care avea probleme cardiovasculare, a murit la o săptămână după prima doză; sunt sigur că vaccinul i-a provocat tromboză, iar medicii refuză să recunoască asta”, a declarat pentru EFE Jivko Georghiev, un funcționat public de la Sofia.

„Au existat multe cazuri de infarct și nu vreau să risc să îl fac”, a declarat pentru EFE Teodora Grigorescu, o pensionară din București.
Între timp, zidarul bulgar Nayden Popov spune că nu se „teme” de pandemie, deoarece nu crede în existența coronavirusului.

Instabilitate politică în Bulgaria

În Bulgaria, guvernul prim-ministrului de atunci, Boiko Borisov, care a gestionat pandemia până la demisia sa din aprilie, a fost împiedicat în capacitatea sa de a crește gradul de conștientizare cu privire la vaccinare, din cauza neîncrederii generalizate într-un executiv împovărat de scandalurile de corupție și de protestele la care i s-a cerut demisia.

„Neîncrederea față de modul în care guvernul anterior a luptat împotriva epidemiei a afectat vaccinarea”, a declarat pentru EFE Hristo Hinkov, directorul Centrului Național pentru Sănătate Publică și Analiză.

Într-un raport recent, expertul a numit managementul sanitar al lui Borisov ca fiind „populist și inconsecvent”.

De la demisia sa, după alegerile din aprilie, Bulgaria este condusă de un cabinet interimar și este deja pe calea unui al treilea scrutin legislativ în acest an, cu puține perspective ca urnele să ajute la deblocarea impasului cauzat de lipsa acordurilor dintre părți pentru a forma un nou guvern.

Campanii prea politice

Și experții români își critică guvernul: „Principalii comunicatori ai campaniei de vaccinare au fost politicienii, care în România sunt categoria în care populația are cea mai mică încredere”, explică Duminică.

„Cei care se opun vaccinării s-au bazat pe figuri din afara politicii pentru răspândirea mesajului lor; în acest fel au câștigat bătălia comunicării”, subliniază Schnecker.

Campanie pentru cei deja convinși

Ambii analiști cred că autoritățile s-au concentrat pe campaniile pentru clasa de mijloc deja convinsă, mai degrabă decât să caute o modalitate de a-i convinge pe cei sceptici.

Unul dintre cele mai repetate mesaje a fost acela de a li se oferi posibilitatea celor vaccinați să călătorească fără restricții și să participe la festivalurile estivale.

„Mamei mele, care are 83 de ani, nu-i pasă câtuși de puțin de UNTOLD”, spune Duminică, un om care a crescut în sărăcie, într-o comunitate de țigani, referindu-se la marele festival românesc de muzică, pentru a exemplifica o categorie de populație la care discursul oficial nu a prins.

Rolul Bisericii

Gelu Duminică critică Biserica Ortodoxă, majoritară în România și Bulgaria, pentru mesajul său ambiguu pe această temă, precum și opoziția fățișă a sectoarelor mai conservatoare.

El subliniază cât de utilă ar fi putut fi implicarea profesorilor, a medicilor de familie și a preoților parohiali. „Oamenii simpli din acele comunități cred în figura intelectuală care le este apropiată”, spune el.

Schnecker crede că guvernul ar fi trebuit să acorde importanță personalităților populare în rândul celor mai sărace grupuri populaționale. (EFE)

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Social6 ore ago

Legătura dintre intestin și deficitul de fier: Anemia prezentă chiar și cu o dietă adecvată

Deficitul de fier este una dintre cele mai frecvente cauze de oboseală, anemie și scădere a capacității de concentrare, însă...

DiverseO zi ago

Glowcare.ro – platforma care redefinește frumusețea prin știință, echilibru și grijă autentică

Într-o perioadă în care informațiile despre îngrijire și frumusețe sunt tot mai greu de filtrat, un nou proiect editorial vine...

DiverseO zi ago

BeautyTrend.ro – noua revistă online care redefinește conceptul de frumusețe și stil de viață în România

O nouă publicație digitală își face apariția în peisajul media românesc: beautytrend.ro, o revistă online dedicată femeilor moderne, interesate de...

Politic2 zile ago

Miza de un miliard de euro a gap-ului de TVA. România a obținut eliminarea din PNRR a unui jalon pentru reducerea deficitului de încasare de TVA

România a obținut eliminarea din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a jalonului prin care trebuia să reducă deficitul...

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate? Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?
Business::Customer Service2 zile ago

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?

Întrebarea revine ca o undă scurtă într-o conversație între prieteni plecați de ani buni din țară: poți trimite un pachet...

Uncategorized3 zile ago

O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri

Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine...

Social4 zile ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse4 zile ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

Politic5 zile ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Diverse7 zile ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

ActualitateO săptămână ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
DiverseO săptămână ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

DiverseO săptămână ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

UncategorizedO săptămână ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

UncategorizedO săptămână ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

DiverseO săptămână ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

UncategorizedO săptămână ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

DiverseO săptămână ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri localeO săptămână ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

Top Stiri Comisarul