Connect with us

Actualitate

Parlamentul se reuneşte în plen; joi – prezentarea moţiunii de cenzură a PSD – Politic

Comisarul

Publicat

pe

Senatorii şi deputaţii se reunesc joi în şedinţă comună, începând cu ora 14:00, pentru prezentarea moţiunii de cenzură iniţiate de 157 de parlamentari social-democraţi, cu titlul „Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor. Jos Guvernul Cîţu!”, scrie Agerpres.

Moţiunea PSD a fost depusă marţi şi este cea de a doua iniţiată în această lună, după ce pe 3 septembrie şi reprezentanţii USR PLUS au înregistrat un astfel de demers, care însă nu a fost dus până la capăt deocamdată. Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au decis marţi ca moţiunea PSD să fie citită joi, de la ora 14:00, în plenul reunit, urmând să fie dezbătută şi votată marţea viitoare, de la ora 12:00.

Pentru moţiunea de cenzură iniţiată de USR PLUS, Birourile permanente reunite au hotărât să se aştepte motivarea deciziei CCR privind sesizarea depusă de premierul Florin Cîţu referitoare la existenţa unui conflict constituţional între Guvern şi Parlament.

Moţiunea de cenzură iniţiată de USR PLUS şi AUR, intitulată „Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi! Florin Cîţu trebuie să plece!”, a fost înregistrată pe 3 septembrie şi citită în plenul reunit al Parlamentului pe 9 septembrie. Procedura de depunere a acesteia a fost însă contestată la CCR de Guvern. Marţi, Curtea Constituţională a admis, cu unanimitate de voturi, sesizarea premierului privind existenţa unui conflict juridic între Parlament şi Guvern pe tema acestei moţiuni de cenzură, însă susţine că ea poate fi dezbătută şi votată.

***

Potrivit Regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, moţiunea de cenzură, care poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor, se prezintă Birourilor permanente şi se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, în ziua în care aceasta a fost depusă. Moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult 5 zile de la data depunerii. Dezbaterea moţiunii de cenzură are loc după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.

***

Partidul Social Democrat cere prin moţiunea de cenzură – „Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor. Jos Guvernul Cîţu!” plecarea urgentă a Cabinetului Florin Cîţu de la conducerea ţării pentru ca România să iasă „dintr-o continuă criză politică, economică şi socială”.

În textul moţiunii se susţine că „guvernarea perdanţilor a sărăcit România!”.

„Fiecare român este mai sărac cu 560 de euro după măsurile care au distrus puterea de cumpărare. În plină explozie a preţurilor, în condiţiile unei creşteri galopante a inflaţiei, Guvernul nu a găsit altă soluţie decât îngheţarea pensiilor, alocaţiilor şi a salariilor. Statisticile oficiale arată clar că puterea de cumpărare a scăzut cu peste 12%. Cu toate acestea, prin lipsa măsurilor de compensare a pierderilor de venit, Guvernul PNL-USR-PLUS-UDMR a fost mult mai preocupat de lupta pentru putere în interiorul Coaliţiei şi a preferat să condamne la sărăcie peste 7 milioane de români”, potrivit moţiunii.

Social-democraţii acuză că „pierderea controlului asupra creşterii preţurilor la energie şi combustibil a generat o inflaţie galopantă”.

În document se spune că „datoria publică creşte cu 1.700 de euro pe secundă”, iar „fiecare român devine mai dator la finalul acestui an cu 2.300 de euro”.

„România riscă să deraieze economic, în condiţiile în care creşterea datoriei publice este aproape dublă faţă de creşterea Produsului Intern Brut”, susţine PSD.

Social-democraţii acuză şi faptul că „absorbţia fondurilor europene este la pământ”, iar „capitalul românesc, condamnat la faliment”. În moţiune se arată că „agricultorii ţării au fost umiliţi” şi, „în loc să ajungă pe mesele românilor, munca lor e vândută pe nimic în străinătate”.

Comunităţile locale au fost condamnate la subdezvoltare, prin faptul că primăriile şi Consiliile judeţene au fost obligate să aloce sume uriaşe pentru lupta cu pandemia şi nici acum Guvernul Cîţu nu le-a decontat aceşti bani, se spune în textul moţiunii.

PSD acuză, totodată, că guvernarea PNL-USR PLUS-UDMR „a ratat toate ţintele asumate în Sănătate”, iar în privinţa Educaţiei, deşi abia a început anul şcolar, aceeaşi guvernare „a închis sute de şcoli, iar pentru restul… a planificat închiderea”.

Nu în ultimul rând, PSD susţine că „dreapta” a instalat un „penal” la Palatul Victoria, referindu-se la dosarul deschis lui Florin Cîţu în SUA în urmă cu 20 de ani, pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Social8 ore ago

Legătura dintre intestin și deficitul de fier: Anemia prezentă chiar și cu o dietă adecvată

Deficitul de fier este una dintre cele mai frecvente cauze de oboseală, anemie și scădere a capacității de concentrare, însă...

DiverseO zi ago

Glowcare.ro – platforma care redefinește frumusețea prin știință, echilibru și grijă autentică

Într-o perioadă în care informațiile despre îngrijire și frumusețe sunt tot mai greu de filtrat, un nou proiect editorial vine...

DiverseO zi ago

BeautyTrend.ro – noua revistă online care redefinește conceptul de frumusețe și stil de viață în România

O nouă publicație digitală își face apariția în peisajul media românesc: beautytrend.ro, o revistă online dedicată femeilor moderne, interesate de...

Politic2 zile ago

Miza de un miliard de euro a gap-ului de TVA. România a obținut eliminarea din PNRR a unui jalon pentru reducerea deficitului de încasare de TVA

România a obținut eliminarea din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a jalonului prin care trebuia să reducă deficitul...

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate? Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?
Business::Customer Service2 zile ago

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?

Întrebarea revine ca o undă scurtă într-o conversație între prieteni plecați de ani buni din țară: poți trimite un pachet...

Uncategorized3 zile ago

O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri

Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine...

Social4 zile ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse4 zile ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

Politic5 zile ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Diverse7 zile ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

ActualitateO săptămână ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
DiverseO săptămână ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

DiverseO săptămână ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

UncategorizedO săptămână ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

UncategorizedO săptămână ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

DiverseO săptămână ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

UncategorizedO săptămână ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

DiverseO săptămână ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri localeO săptămână ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

Top Stiri Comisarul