Connect with us

Actualitate

Germania, care se opune centralelor nucleare, vrea ca UE să recunoască gazele naturale ca „energie verde” – Energie

Publicat

pe

Rolul gazelor naturale în tranziția către energia verde ar trebui reflectat în prevederile fiscale ale Uniunii Europene, afirmă purtătorul de cuvânt al Partidului Social Democrat german (SPD) care a câștigat alegerile parlamentare de la sfârșitul lunii septembrie și va da probabil următorul cancelar al țării, relatează Euractiv.

Gazele naturale joacă un rol important în tranziția către energia verde și acesta „ar trebui reflectat, bineînțeles, în taxonomia fiscală” a UE, a declarat Bernd Westphal, parlamentar al SPD și purtător de cuvânt al partidului pe probleme economice și energetice, în cadrul unui think-tank organizat vineri la Berlin.

Acesta a subliniat că planul Comisiei Europene privind combaterea schimbărilor climatice este corect axat pe eficiența energetică și sursele regenerabile de energie dar că rolul de „pod către epoca regenerabilă” al gazelor naturale trebuie de asemenea recunoscut în prevederile fiscale ale blocului comunitar.

„Din motive de securitate a aprovizionării și pentru a avea prețuri competitive este esențial să folosim gazele naturale ca ultim combustibil fosil și un pod către epoca regenerabilă”, a spus acesta.

SPD a câștigat la limită alegerile parlamentare ce au avut loc în Germania pe 26 septembrie și poartă în prezent negocieri cu Verzii și partidul liberal FDP pentru formarea unei coaliții de guvernare.

Olaf Scholz, actualul ministru de finanțe al cabinetului Merkel și candidatul SPD pentru funcția de cancelar, se va afla cel mai probabil în fruntea noului guvern după ce Verzii au anunțat că nu sunt interesați de așa-zisa „coaliție jamaicană” propusă de conservatorii lui Merkel.

Declarațiile lui Westphal vin în contextul în care Gazprom a finalizat recent construirea controversatului său gazoduct Nord Stream 2 prin care va livra gaze naturale Germaniei în mod direct pe sub Marea Baltică.

Gazprom a anunțat la începutul lunii octombrie că a început deja să umple cu gaz prima ramificație a gazoductului.

Germania se opune energiei nucleare

În luna aprilie a acestui an Comisia Europeană a publicat o primă serie de norme de implementare ale taxionomiei sale fiscale privind energia verde, detaliind criteriile tehnice care trebuie îndeplinite de companii pentru a obține certificatul de investitor verde în UE.

Propunerea a conținut prevederi pentru 13 sectoare însă nu și pentru energia nucleară și cea generată în urma arderii gazelor naturale.

Germania este împotriva includerii energiei nucleare pe lista surselor de energie verzi ale UE însă a adoptat o atitudine mai favorabilă față de gazele naturale, din motive evidente.

La polul opus, cel puțin în ceea ce privește energia nucleară, se află Franța, guvernul președintelui Emmanuel Macron dorind includerea acesteia în taxonomia verde a UE.

Anul trecut un grup de 10 țări membre a amenințat că va bloca prin veto taxonomia verde a blocului comunitar dacă nu va include și gazele naturale.

Citește și:


Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

disbioza disbioza
Diverse9 ore ago

Flora intestinală „distrusă”: ce înseamnă, de fapt, disbioza și care sunt simptomele

„Flora intestinală distrusă” este un termen popular şi din ce în ce mai frecvent în motoarele de căutare și pe...

Diverse16 ore ago

Oriflame România anunță două promovări-cheie: lideri care accelerează viitorul brandului în Europa

Oriflame România marchează un nou capitol important în evoluția sa și anunță promovarea a doi lideri care au contribuit decisiv...

Diverse21 de ore ago

De ce românii au preferat mașinile rulate în 2025 – analiza Plus-Auto.ro

Anul 2025 a confirmat o realitate tot mai vizibilă pe piața auto din România: majoritatea cumpărătorilor s-au orientat către autoturisme...

ActualitateO zi ago

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere...

ActualitateO zi ago

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice...

Actualitate2 zile ago

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei...

cursuri limba romana pentru staini cursuri limba romana pentru staini
Uncategorized2 zile ago

Ai angajați din alte țări? Iată cum să îi integrezi mai bine și să îi ajuți să fie mai productivi 

  Tot mai multe companii angajează oameni din afara României. Fie că vorbim despre muncitori din Asia sau specialiști din...

The Brokers Credit The Brokers Credit
Diverse2 zile ago

Refinanțare credit chiar dacă ai avut întârzieri. Află ce opțiuni ai!

  Ți s-a întâmplat să ai o simplă întârziere la plata unui credit, iar băncile să te refuze la solicitarea...

Ambalaje de unică folosinţă Ambalaje de unică folosinţă
Diverse3 zile ago

Ce alegem în 2026? Ambalaje de unică folosinţă cu “fereastră” sau transparente?

Timp de ani de zile, marketingul din food & beverage a fost construit pe promisiune: „fresh”, „artizanal”, „handmade”, „premium”, „ca...

Sport3 zile ago

De la răsărit la apus: o zi de pescuit sportiv în Delta Dunării

O zi de pescuit sportiv în Delta Dunării începe mult înainte ca soarele să apară deasupra stufului. Aerul este răcoros,...

Social3 zile ago

Grupele de sânge: codul genetic care îți poate salva viața

Deși majoritatea oamenilor cunosc faptul că au o anumită grupă de sânge, puțini înțeleg ce înseamnă aceasta din punct de...

Diverse3 zile ago

Învață ESG aplicat, cu traineri real-life. Înscrie-te acum la CES ESG Institute – primul program privat de corporate learning ESG din România

Într-un peisaj în care consumatorii, investitorii și angajații cer coerență, transparență și impact real, ESG a devenit un filtru prin...

Diverse4 zile ago

Cadouri de Valentine’s Day care spun mai mult decât „te iubesc”

Ziua Îndrăgostiților nu este despre gesturi grandioase, ci despre atenția la detalii. Despre cadouri care spun „mă gândesc la tine”,...

turisti-europeni turisti-europeni
Uncategorized4 zile ago

Ce pot învăța hotelierii români din comportamentul turiștilor europeni în 2026

În 2026, comportamentul turiștilor europeni continuă să influențeze decisiv strategiile industriei hoteliere la nivel global – și oferă lecții valoroase...

Diverse4 zile ago

Remodelare corporală: procedura BodyTite vs. liposucție

Grăsimea încăpățânată, pielea lăsată după slăbire sau sarcină, conturul nedefinit al abdomenului ori al șoldurilor reprezintă sunt frustrări comune, chiar...

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online
Actualitate5 zile ago

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online

Un magazin online nu inseamna doar vanzari, marketing si logistica, ci si o evidenta financiara corecta, actualizata si adaptata specificului...

Diverse5 zile ago

RateAuto.ro: model de parc auto care mizează pe transparență, aplicare 100% online și rate auto fără avans

Într-o piață auto second hand marcată de diferențe mari de calitate între parcurile auto, RateAuto.ro – parc auto cu operațiuni...

Diverse6 zile ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite...

Diverse6 zile ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se...

Diverse6 zile ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată...

Top Stiri Comisarul