Connect with us

Actualitate

Temparaturi de 12 grade în saloanele Spitalului mobil pentru pacienți Covid de la Leţcani / Ce spun autoritățile – Coronavirus

Comisarul

Publicat

pe

În saloanele Spitalului mobil pentru pacienți Covid de la Lețcani temperaturile ajung să scadă și la 12 grade pentru că uşile modulelor stau deschise permanent întrucât există riscul acumulării unor concentraţii periculoase de oxigen, spun autoritățile.

„La Spitalul Modular Leţcani avem un număr de 48 de pacienţi la ATI şi alţi 40 la secţia de Boli Infecţioase. În ultimele zile au fost probleme din punct de vedere al asigurării unui confort termic. În mod normal, pentru îngrijire corespunzătoare, sunt necesare undeva la peste 23-24 de grade, chiar dacă vorbim de pacienţi din ATI sau cei cu forme medii spre severe de boală. În ultimele nopţi, au fost variaţii între 12 până la 28 de grade”, a declarat medicul Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, relatează News.ro.

Conducerea asociaţiei Euronest a precizat, luni seară, că nu există defecţiuni de natură tehnică la instalaţia de încălzire a spitalului mobil de la Leţcani, dar există riscul de acumulare a unor concentraţii periculoase de oxigen din cauza consumului mare, motiv pentru care ușile saloanelor și ușile modulelor sunt în permanență deschise.

„La Leţcani sunt trataţi astăzi, la ATI, 45 de pacienţi, atât intubaţi, cât şi cu măşti non-invazive şi una-două surse de oxigen. Raportat la numărul de pacienţi, consumul de oxigen este extrem de mare, mult mai ridicat decât în valurile precedente. Deşi spitalul dispune de un sistem performant de ventilaţie cu presiune negativă, riscul de acumulare a unor concentraţii periculoase de oxigen (peste 21%) nu poate fi eliminat, în special din cauza pierderilor de gaz de la pacienţii non-intubaţi. Pentru a evita orice risc, atât pentru pacienţi, cât şi pentru personalul medical, uşile saloanelor, dar şi uşile de acces în exterior ale modulelor sunt în permanenţă deschise”, a precizat conducerea Euronest, asociaţie la care Consiliul Judeţean Iaşi este membru fondator.

Potrivit reprezentanţilor Euronest, sistemul de încălzire al spitalului mobil nu prezintă nicio defecţiune din punct de vedere tehnic, dar exploatarea în condiţii nefireşti face dificilă asigurarea unor temperaturi constante în saloane, în special noaptea, când cantitatea de aer rece care intră prin uşile deschise este greu de compensat de aerul cald furnizat de pompele de căldură într-un interval foarte scurt de timp.

„Din aceste considerente, este posibilă apariţia unor variaţii de temperatură, din motive care nu ţin de performanţele constructive ale sistemului. Depunem toate eforturile pentru a identifica soluţii pentru funcţionarea la parametri optimi în aceste condiţii excepţionale, fără a prejudicia, însă, siguranţa pacienţilor şi a personalului medical, care reprezintă principala noastră preocupare”, a arătat conducerea Euronest Iaşi.

La începutul acestui an, unitatea mobilă de la Leţcani a fost închisă din cauza unor probleme apărute la sistemul de încălzire şi la cel electric.

Spitalul mobil de la Leţcani a fost redeschis recent, după ce autorităţile ieşene au dat asigurări că au fost remediate toate problemele tehnice la această unitate medicală. Spitalul mobil Leţcani a fost achiziţionat în anul 2000 şi a costat peste 10 milioane de euro.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Social15 ore ago

Legătura dintre intestin și deficitul de fier: Anemia prezentă chiar și cu o dietă adecvată

Deficitul de fier este una dintre cele mai frecvente cauze de oboseală, anemie și scădere a capacității de concentrare, însă...

Diverse2 zile ago

Glowcare.ro – platforma care redefinește frumusețea prin știință, echilibru și grijă autentică

Într-o perioadă în care informațiile despre îngrijire și frumusețe sunt tot mai greu de filtrat, un nou proiect editorial vine...

Diverse2 zile ago

BeautyTrend.ro – noua revistă online care redefinește conceptul de frumusețe și stil de viață în România

O nouă publicație digitală își face apariția în peisajul media românesc: beautytrend.ro, o revistă online dedicată femeilor moderne, interesate de...

Politic2 zile ago

Miza de un miliard de euro a gap-ului de TVA. România a obținut eliminarea din PNRR a unui jalon pentru reducerea deficitului de încasare de TVA

România a obținut eliminarea din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a jalonului prin care trebuia să reducă deficitul...

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate? Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?
Business::Customer Service3 zile ago

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?

Întrebarea revine ca o undă scurtă într-o conversație între prieteni plecați de ani buni din țară: poți trimite un pachet...

Uncategorized4 zile ago

O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri

Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine...

Social4 zile ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse5 zile ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

Politic5 zile ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

DiverseO săptămână ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

ActualitateO săptămână ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
DiverseO săptămână ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

DiverseO săptămână ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

UncategorizedO săptămână ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

UncategorizedO săptămână ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

DiverseO săptămână ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

UncategorizedO săptămână ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

DiverseO săptămână ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri localeO săptămână ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

Top Stiri Comisarul