Regulamentul nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului European, din 30 mai 2001, prevede că fiecare cetățean al UE are „acces maxim și simplificat” la toate documentele aflate în posesia Comisiei, a Parlamentului UE și a Consiliului ţărilor membre.
Secrete medicale pe bani europeni
După cum relatează Spiegel.de, gestionarea efectivă a documentelor de către Comisia Europeană este însă în puternic contrast cu regulile de transparență auto-impuse:„Comisia UE șterge masiv e-mailuri, iar sms-urile și chat-urile nici măcar nu sunt arhivate – pentru că sunt de scurtă durată”. În concluzie, „este posibil ca mesajele-text dintre Ursula von der Leyen și CEO-ul Pfizer, Albert Bourla, să fi dispărut și ele”.
Comisia ar fi precizat însă că nu se află în posesia corespondenței. SMS-urile și alte mesaje scurte sunt „prin natura lor, de scurtă durată și, în principiu, nu conțin informații importante despre politica, activitățile sau deciziile Comisiei”, a declarat secretarul general al Comisiei, Ilze Juhansone, potrivit Spiegel.
Întrebarea dacă mesajele lui von der Leyen către Bourla au fost șterse, mai există nearhivate, sau dacă despre ele nu are cunoștință Comisia, a rămas fără răspuns. Cu toate acestea, o purtătoare de cuvant a CE a confirmat, pentru publicația numită, că mesajele scurte, în continuare și de principiu nu sunt înregistrate în sistemul Ares (programul intern de arhivare al UE). În orice caz, în prezent „nu există posibilități tehnice de înregistrare a mesajelor scurte”.
Potrivit Spiegel, acest lucru este în contradicție cu regulile interne ale Comisiei, adoptate în 2015, care prevăd că SMS-urile și mesajele similare ar trebui copiate într-un e-mail, scanate sau înregistrate în alt mod.
Secrete militare pe bani germani
Avocatul din Berlin, specializat în drept european, Alexander Thiele, critică argumentele Comisiei și „negarea generală a relevanței politice sau juridice a SMS-urilor”. „Cred că această chestiune ar putea fi neplăcută pentru Von der Leyen, care ar putea fi nevoită să facă față unei alte anchete oficiale” a avertizat Thiele.
Prima dată, când șefa Comisiei Europene a avut probleme din cauza ștergerii mesajelor scurte, a fost la sfârșitul anului 2019.
În acel moment, s-a știut că mesajele SMS au fost șterse de pe două dintre telefoanele ei de serviciu, în perioada în care era ministru federal al Apărării – ceea ce i-a adus lui Von der Leyen o plângere penală și prezentarea în fața unei comisii de investigație a Bundestag-ului. Acesta a solicitat sms-urile, ca dovadă în afacerea de consultanță a Ministerului Apărării german.
Contractele relevau o relație „nepotistă” între reprezentanți de rang înalt ai Ministerului și consultanții externi. În centrul afacerii se aflau companiile McKinsey și Accenture. Ministerul Apărării, sub Ursula von der Leyen, a cheltuit sute de milioane pentru consultanță externă.
Mai precis, era vorba despre 716 milioane euro, plătite de Ministerul Apărării pentru contracte de consultanță nesupuse vreunei licitații. În discuții apărea și firma de consultanță McKinsey, unde David von der Leyen, fiul Ursulei von der Leyen, era asociat.
Avocatul Poporului european cere lămuriri
Răspunsul autorității europene la chestiunea mesajelor scurte dintre Von der Leyen și Bourla a condus la o plângere și o anchetă ulterioară a Ombudsman-ului European, care investighează administrarea defectuoasă în instituțiile Uniunii Europene.
Ombudsman-ul, jurnalista irlandeză Emily O’Reilly, a scris Comisiei și altor șapte organe ale UE, întrebându-le cum administrează documentele, în special cu serviciile de chat, precum WhatsApp.
Termenul de răspuns se încheie luni. Potrivit Spiegel, a existat și o întâlnire între echipa Avocatului Poporului și reprezentanții Comisiei. O’Reilly intenționează să publice un raport despre această întâlnire, săptămâna viitoare.



