BioNTech a anunțat luni că a început să lucreze la un vaccin adaptat la Omicron, noua variantă îngrijorătoare a coronavirusului detectată în Africa de Sud, dar nu este încă foarte clar dacă va trebui să refacă actualul său vaccin contra Covid-19, transmite Reuters.
Dezvoltarea unui vaccin adaptat face parte din procedura standard a companiei pentru noile variante, a precizat BioNTech, care produce vaccinuri împreună cu Pfizer, într-un comunicat.
„Primii pași ai dezvoltării unui potențial nou vaccin se suprapun cu cercetările necesare pentru a evalua dacă va fi nevoie de un nou vaccin”, a adăugat aceasta.
BioNTech declarase vineri că așteaptă mai multe date de laborator în următoarele două săptămâni pentru a ajuta la stabilirea dacă este nevoie de un vaccin specific Omicron.