Connect with us

Actualitate

Noile linii pentru comunicare ale UE cer să nu fie făcute referiri la Crăciun – International

Comisarul

Publicat

pe

„Orice persoană din UE are dreptul de a fi tratată în mod egal”, fără referire la „sex, etnie, rasă, religie, dizabilități și orientare sexuală”.

Astfel – scrie Bruxelles-ul în noile sale linii directoare – apelativele „Miss, Mrs” (domnişoară sau doamnă) trebuie să dispară, fiind înlocuite cu un mult mai generic „Ms”, scrie agenția italiană ANSA.

Și nici de sărbători nu vor trebui să mai existe referiri cu conotații religioase, cum ar fi Crăciunul, ci acestea vor fi citate într-un mod generic: spunând, de exemplu „sărbătorile sunt stresante” și nu „Crăciunul este stresant”, precizează documentul pentru o „comunicare corectă” furnizat de Comisie şi intitulat „Union of Equality” – Uniunea Egalității.

DECALOGUL Uniunii Europene

Orientările conțin mai multe capitole în care, conform executivului UE, trebuie avut în vedere tratamentul egal al persoanei. În decalogul comisiei există câteva recomandări care trebuie respectate întotdeauna:

  • Nu vor fi utilizate substantive sau pronume care au legătură cu genul subiectului;
  • Trebuie menținut un echilibru între sexe în organizarea fiecărui panel;
  • Atunci când se utilizează un conținut audiovizual sau mărturii, trebuie să ne asigurăm că diversitatea este reprezentată în fiecare aspect al materialului
  • În faţa unei audienţe nu ne adresăm folosind apelativele „domni” sau „doamne” ci mult mai genericul „stimați colegi”;
  • Atunci când se vorbeşte de transsexuali, aceştia trebuie identificați în baza indicației lor;
  • Nu va mai fi folosit cuvântul „bătrâni”, ci „oameni în vârstă”;
  • Atunci când se va vorbi despre persoane cu dizabilități, nu se va mai face referire prioritară la persoană (de exemplu, în loc de „Mario Rossi este o persoană cu dizabilități”, vom spune „Mario Rossi are o dizabilitate”).

În ghidurile UE există și referiri pentru o comunicare „corectă” în ceea ce privește religiile. De exemplu, în text este indicat ca, în orice conținut comunicativ, „să nu se folosească nume proprii tipice unei anumite religii”.

Referitor la sărbători, comisia cere „să evităm să considerăm ca fiind de la sine înțeles că toată lumea este creștină”. Şi în acest sens oferă o mulțime de exemple: în loc să spunem sau să scriem „Crăciunul este stresant”, executivul european ne invită să folosim cuvintele: „Sărbătorile sunt stresante”.

Polemicile stârnite

Schimbările de exprimare ale Comisiei UE sunt stigmatizate de liderul formaţiunii Fratelli d’Italia, Giorgia Meloni, care scrie pe Twitter: „Comisia Europeană, printr-un document intern, consideră Crăciunul o sărbătoare neincluzivă. Numele Maria și Giovanni sunt și ele vizate. Motivul? Ar putea fi „ofensatoare” pentru necreștini. Gata, acum e deja prea mult: ne sunt şterse istoria și identitatea”. (Rador)

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 ore ago

O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri

Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine...

Social23 de ore ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

DiverseO zi ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

Politic2 zile ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Diverse4 zile ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

Actualitate5 zile ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
Diverse5 zile ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

Diverse5 zile ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

Uncategorized5 zile ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

Uncategorized5 zile ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

Uncategorized6 zile ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

Diverse6 zile ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

Uncategorized6 zile ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

Diverse6 zile ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri locale6 zile ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

UncategorizedO săptămână ago

Thrillerul MVM în România. Este compania maghiară care vrea să cumpere E.ON Furnizare un „Cal Troian al Rusiei”? Mituri politizate vs. realitate

Tranzacția prin care compania energetică maghiară MVM încearcă să achiziționeze E.ON Furnizare România a fost blocată. Mai mult, cazul „MVM...

UncategorizedO săptămână ago

Eficiență, siguranță și profesionalism în fiecare kilometru

Într-o lume în care mobilitatea bunurilor a devenit esențială pentru economie și pentru viața de zi cu zi, firmele de...

DiverseO săptămână ago

Transformă-ți Casa cu Serviciile de Curățenie la Domiciliu Oradea

✨ www.Clean-Spot.Ro Soluția Ta pentru Curățenie Profesională în Oradea Curățenie la Domiciliu Oradea – Răsfață-ți Casa cu Adevăratul Confort! Te-ai...

ActualitateO săptămână ago

Estimarea Costurilor Ascunse De Ce Aveți Nevoie de un Calculator Preț Acoperiș Înainte de a Contacta Montatorii

Procesul de achiziție pentru un acoperiș începe de multe ori cu un telefon către un montator, dar ar trebui să...

UncategorizedO săptămână ago

Tendințele anului 2026 în floristică: buchete de lalele în tonuri pastelate și mixuri naturale

 În fiecare primăvară, florile reușesc să ne surprindă prin frumusețea lor efemeră și prin modul în care inspiră eleganță, prospețime...

Top Stiri Comisarul