Statele Unite sub Joe Biden sunt într-un declin ireversibil și și-au pierdut voința de a se impune. Aceasta este, în esență, viziunea guvernului chinez cu privire la America zilelor noastre. Diplomații chinezi nici nu-și mai ascund disprețul față de „decăderea” americană. Și, judecând după fanfaronada sa militară de la granițele Ucrainei, președintele rus Vladimir Putin împărtășește aceeași viziune – scrie cotidianul The Financial Times într-un editorial semnat de Edward Luce și citat de Rador.
Atât Beijingul, cât și Moscova văd epuizarea Americii ca pe o șansă de a-și rezolva problemele nesoluționate – în Marea Chinei de Sud și în fostele teritorii sovietice. E posibil ca ele să fi apreciat periculos de greșit capacitatea Americii de a-și schimba dispoziția.
Publicul american s-a întors împotriva militarismului extern sub George W. Bush, când războiul din Irak a început să meargă prost. Și de atunci a rămas la fel. 15 ani mai târziu, e facil să presupui că „non-intervenționismul” american a devenit viziunea statornică a populației SUA. Însă istoria americană – și bunul simț – indică faptul că climatul se poate schimba brusc de la rece la fierbinte atunci când intră în contact cu noi realități. Amintiți-vă ce s-a întâmplat după 11 septembrie 2001 (9/11). Acum imaginați-vă mulțimi de ucraineni fugind iarna aceasta din calea tancurilor rusești care le nimicesc orașele.
N-ar fi prima dată când dispoziția Americii e greșit estimată, cu costuri mari. În 1950 Coreea de Nord a interpretat greșit faptul că secretarul de stat Dean Acheson omisese Coreea de Sud de pe o hartă care reprezenta „perimetrul de apărare” al SUA în Asia. Au urmat trei ani de lupte sângeroase în peninsula coreeană. April Glaspie, ambasadoarea americană în Irak în 1990, îi spusese lui Saddam Hussein că America nu are nici o opinie în privința „conflictelor arabo-arabe”, în timp ce diviziile se concentrau la granița Irakului cu Kuweitul. La trei luni de la ocuparea Kuweitului, SUA concentraseră deja sute de mii de trupe în Arabia Saudită.
În 1999 conducătorul Serbiei Slobodan Miloșevici a pariat că unitatea NATO se va destrăma după câteva zile de bombardamente asupra țării sale. 78 de zile mai târziu el recunoștea independența Kosovo. Chiar și 9/11 a fost greșit interpretat. Documente găsite în ultima ascunzătoare a lui Osama bin Laden arată că el credea că atentatele din 2001 vor declanșa retragerea Americii din lumea musulmană. Știm cu toții ce s-a întâmplat.
„Lumea ar fi un loc mult mai liniștit dacă și China și Rusia ar fi la fel de îngrijorate în privința liniilor roșii ale Americii”
Morala poveștii nu este neapărat aceea că SUA reacționează întotdeauna cu înțelepciune. Multe războaie americane, și mai ales cele în replică la 9/11, au fost autodistructive. Ideea e că Rusia și China pot foarte ușor să confunde îmbufnarea americană de astăzi cu o resemnare permanentă. Opinia publică poate fi nestatornică și înclinată spre schimbări provocate de emoții. E clar că Biden nu caută gâlceavă: se dă peste cap acum pentru a găsi o soluție diplomatică pentru Putin și Ucraina. Însă el este un politician desăvârșit. Dacă alegătorii americani s-ar reorienta spre intervenții militare, Biden își poate schimba poziția.
Lui Putin, mai cu seamă, i se poate ierta faptul că vede în America un tigru de hârtie. În vreme ce Rusia își aduna diviziile la frontiera ucraineană, Casa Albă a lui Biden pregătea o „conferință a democrațiilor” de două zile. Aceste interacțiuni online nu vor afecta câtuși de puțin realitatea din teren – și cu atât mai puțin în SUA, unde lui Biden îi lipsesc voturile necesare pentru a implementa protecții pentru democrația americană. E improbabil ca astfel de exerciții să-i determine pe autocrații lumii să se mai gândească o dată.
Cu nici șase luni în urmă Biden evacua forțele americane din Afganistan cu o asemenea grabă încât a abandonat acolo echipamente de miliarde de dolari. O modalitate cam excentrică de a demonstra că „America s-a întors”. Barack Obama a impus sancțiuni Rusiei după ce Putin anexase Crimeea în 2014. Putin a absorbit costurile și a păstrat Crimeea.
De ce s-ar aștepta Rusia la un răspuns diferit de data aceasta? Răspunsul e, desigur, imposibil de știut. Dar merită să reflectăm la câteva lucruri. Cu toate gafele ei externe și toxicitatea sa internă, America are o armată mai mare decât ale Rusiei și Chinei luate la un loc. A luptat în mai multe războaie decât orice altă țară. Unele dintre ele încă mai sunt în curs, deși la intensitate redusă. Comparativ cu alte democrații, SUA au o cultură marțială. Americanii își respectă armata mai mult decât oricare altă instituție.
SUA sunt totodată capabile și de nesăbuință. După cum scria Robert Kagan, America e o „țară periculoasă”. Faptul că ea e într-un relativ declin nu face decât să-i accentueze această trăsătură. Hegemonii contestați rareori se fac nevăzuți fără luptă. O mare parte a dezbaterii actuale de politică externă din SUA se concentrează pe riscurile unor calcule greșite în privința Chinei sau Rusiei prin confundarea liniilor roșii trasate de ele. Lumea ar fi un loc mult mai liniștit dacă și China și Rusia ar fi la fel de îngrijorate în privința liniilor roșii ale Americii.
