Connect with us

Actualitate

Un copil de un an a traversat singur Marea Mediterană pentru a ajunge în Italia, la Lampedusa – International

Comisarul

Publicat

pe

Un copil de numai un an a traversat Marea Mediterană înainte de a învăța să meargă. Singur a înfruntat valurile, probabil fără să înțeleagă cât de periculos era. Este prea mic chiar și pentru a-și dezvălui numele și povestea, cel mai tânăr dintre cei peste 500 de naufragiați sosiți cu șapte debarcări diferite în ultimele două zile în insula Lampedusa. Are abia un an, sau cel puțin aceasta este vârsta estimată de medici. Nu era nimeni cu el, care putea să spună mai multe, potrivit Rador care citează La Repubblica.

Uimiți, polițiștii l-au remarcat în mijlocul celor 70 de bărbați sosiți cu o bărcuță, care a ajuns vineri după-amiaza pe insula iepurilor. Şocați, au descoperit că nu era copilul niciunuia dintre ei. „Nu îl cunoaștem, doar l-am însoțit”, le-au explicat migranții salvatorilor. Au fost implorați să o facă de către părinții lui, care trebuiau să urce pe barcă, dar în ultimul moment nu au reușit, sau poate au fost împiedicați. Totuși, martorii au păreri împărțite. Ceea ce confirmă cu toții este că au preferat să-l încredințeze pe micuț unor străini, în speranța de a-i oferi un viitor dincolo de mare. „O poveste ciudată, totul trebuie verificat”, spun responsabilii din hotspotul de la Lampedusa, unde acel copil a devenit puțin fiul tuturor. Îi este frică, explică dar este bine. Până când tribunalul pentru minori îi va decide soarta, o educatoare va avea grijă de el.

Dar nu este singurul de care trebuie să se ocupe judecătorii pentru minori. La Lampedusa se află și un băiat de 14 ani care avea mamă, se urcase cu ea pe acea bărcuță care urma să-i ducă în Europa și sub ochii lui a văzut-o murind. La aproximativ 15 mile de insulă, barca pe care călătoreau împreună cu alte 25 de persoane s-a răsturnat. Motivul va trebui clarificat de ancheta deschisă de procurorul Luigi Patronaggio din Agrigento. Când au sosit polițiștii, toți erau în apă, inclusiv o fetiță de puțin peste un an care călătorea cu părinții ei. „Avea hainele ude”, spun operatorii Mediterranean Hope, un program de migranți și refugiați al bisericilor evanghelice din Italia, care i-au primit.

Cu 24 de ore înainte, erau pe debarcaderul Favaloro, când o femeie a coborât dintr-o barcă de patrulare a Căpităniei portului cu mănunchiul de pături roz în brațe, care îi proteja nou-născuta. La puțin peste o lună după ce a născut-o, ea a decis să plece împreună cu celelalte două fiice ale sale și cu soțul ei, deoarece considera Libia mai periculoasă decât Marea Mediterană, care iarna iese din matcă.

Aceeași evaluare a fost făcută și de cele două femei pe care Ocean Viking le-a interceptat joi împreună cu alți migranți pe o barcă care se dezumfla în mijlocul mării. Una născuse în urmă cu câteva zile, cealaltă cu câteva săptămâni în urmă. Deși foarte slăbite fizic, au preferat să se îmbarce și acum luptă să supraviețuiască împreună cu copiii lor, o fetiță de 11 zile care nu ajunge la două kilograme și o fetiță de trei săptămâni, care abia depășește două kilograme.

„Aceasta demonstrează ce este Libia, un loc din care femeile trecute printr-o naștere foarte recentă, preferă să evadeze, pentru că au suferit acolo abuzuri și torturi care, în ochii lor, fac din moarte o preferință”, spune Valeria Taurino, directorul general al Sos Mediterranée Italia.

Violențe pe care trebuie să le înfrunte tineri precum Asante, un adolescent din Eritreea astăzi pe Ocean Viking, care în câțiva ani de viață a experimentat emigrarea, închisoarea și sclavia, frica de a muri. Plecat în căutarea unui loc de muncă, a ajuns în Libia, unde a fost capturat. „Am protestat și ne-au împușcat. Ne-au bătut fără motiv. Nu reușesc să număr nopțile în care mi-au trecut un cuțit pe la gât, amenințându-mă că mă omoară”, povestește. Când a reușit să fugă, să plece pentru el a fost singura opțiune. Chiar și cu prețul morții.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Social12 ore ago

Legătura dintre intestin și deficitul de fier: Anemia prezentă chiar și cu o dietă adecvată

Deficitul de fier este una dintre cele mai frecvente cauze de oboseală, anemie și scădere a capacității de concentrare, însă...

DiverseO zi ago

Glowcare.ro – platforma care redefinește frumusețea prin știință, echilibru și grijă autentică

Într-o perioadă în care informațiile despre îngrijire și frumusețe sunt tot mai greu de filtrat, un nou proiect editorial vine...

DiverseO zi ago

BeautyTrend.ro – noua revistă online care redefinește conceptul de frumusețe și stil de viață în România

O nouă publicație digitală își face apariția în peisajul media românesc: beautytrend.ro, o revistă online dedicată femeilor moderne, interesate de...

Politic2 zile ago

Miza de un miliard de euro a gap-ului de TVA. România a obținut eliminarea din PNRR a unui jalon pentru reducerea deficitului de încasare de TVA

România a obținut eliminarea din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a jalonului prin care trebuia să reducă deficitul...

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate? Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?
Business::Customer Service2 zile ago

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?

Întrebarea revine ca o undă scurtă într-o conversație între prieteni plecați de ani buni din țară: poți trimite un pachet...

Uncategorized3 zile ago

O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri

Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine...

Social4 zile ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse4 zile ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

Politic5 zile ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

DiverseO săptămână ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

ActualitateO săptămână ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
DiverseO săptămână ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

DiverseO săptămână ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

UncategorizedO săptămână ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

UncategorizedO săptămână ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

DiverseO săptămână ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

UncategorizedO săptămână ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

DiverseO săptămână ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri localeO săptămână ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

Top Stiri Comisarul