Connect with us

Actualitate

”O sabie străpunge capul unui urs” / Parchetul General anchetează dacă stema municipiului Odorheiu Secuiesc instigă la torturarea animalelor – Esential

Publicat

pe

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie al României anchetează dacă stema municipiului Odorheiu Secuiesc, care include un cap de urs străpuns cu o sabie, incită la torturarea animalelor, scrie Hirado.hu.

Primarul Árpád Gálfi a relatat despre anchetă în şedinţa de joi a Consiliul Local. Subiectul a fost abordat în ediţia de vineri a mai multor ziare maghiare din Transilvania.

După cum a evocat cotidianul Krónika, municipiul din Ţinutul Secuiesc a lansat în 2016 procedura de aprobare a stemei istorice a Odorheiului Secuiesc. Procedura s-a încheiat anul trecut, când Consiliul Local a adoptat hotărârile necesare, după care ministerul a aprobat documentaţia şi stema. Attila Cseke, ministrul Dezvoltării, Administraţiei şi Lucrărilor Publice, a anunţat în august 2021 că guvernul a oficializat stema municipiului.

Stema cuprinde un câmp albastru pe care este reprezentat un braţ armat cu argint, care ţine o spadă a cărei lamă străpunge un cap de urs, o inimă şi o coroană de aur, simbolizând vitejia şi curajul. Stema este flancată de stele de aur şi frunze de stejar de argint.

Potrivit primarului Árpád Gálfi, Parchetul a dispus o anchetă pentru o posibilă infracţiune. Infracţiunea este definită în document astfel: lama de argint, care străpunge un cap de urs brun cu ochii închişi, cuprinde elemente care instigă la săvârşirea de infracţiuni de cruzime asupra animalelor”.

Potrivit primarului, dosarul cu actele privind aprobarea stemei, împreună cu documentaţia aferentă, vor fi trimise Parchetului, susţinând totodată că “stema istorică a oraşului Odorheiu Secuiesc nu poate face obiectul unei asemenea anchete”.

Portalul Transindex.ro a prezentat o serie de steme ale localităţilor din România, care conţin simboluri care ar putea fi contestate conform legii menţionate. Printre aceste simboluri se numără un balaur străpuns cu o suliţă, o lebădă, un inorog şi un leu străpunse de o săgeată, dar şi lupoaica alăptând doi copii, care se referă la originea latină a românilor.

Attila Cseke, ministrul Dezvoltării, Administraţiei şi Lucrărilor Publice, a anunţat pe 11 ianuarie că, în primul an al activităţii sale la acest minister, “a fost deschis sertarul” în care erau păstrate cererile de aprobare ale drapelelor şi stemelor diferitelor localităţi, dosare care nu au fost examinate ani de zile.

El a mai menţionat că în 2021, ministerul a înaintat Guvernului 112 proiecte de steme şi steaguri. Dintre acestea, 35 reprezintă iniţiativele unor comunităţii maghiare din Transilvania, care au obţinut garanţia legală pentru utilizarea liberă a stemelor şi drapelelor a două judeţe transilvănene şi 33 de localităţi locuite de maghiari.

Conform legislaţiei române în vigoare, decizia finală asupra simbolurilor locale trebuie luată de Guvernul României, după ce propunerea a fost examinată de comisiile competente la nivel judeţean, regional şi apoi naţional, scrie Hirado.hu.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

disbioza disbioza
Diverse10 ore ago

Flora intestinală „distrusă”: ce înseamnă, de fapt, disbioza și care sunt simptomele

„Flora intestinală distrusă” este un termen popular şi din ce în ce mai frecvent în motoarele de căutare și pe...

Diverse17 ore ago

Oriflame România anunță două promovări-cheie: lideri care accelerează viitorul brandului în Europa

Oriflame România marchează un nou capitol important în evoluția sa și anunță promovarea a doi lideri care au contribuit decisiv...

Diverse22 de ore ago

De ce românii au preferat mașinile rulate în 2025 – analiza Plus-Auto.ro

Anul 2025 a confirmat o realitate tot mai vizibilă pe piața auto din România: majoritatea cumpărătorilor s-au orientat către autoturisme...

ActualitateO zi ago

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere...

ActualitateO zi ago

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice...

Actualitate2 zile ago

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei...

cursuri limba romana pentru staini cursuri limba romana pentru staini
Uncategorized2 zile ago

Ai angajați din alte țări? Iată cum să îi integrezi mai bine și să îi ajuți să fie mai productivi 

  Tot mai multe companii angajează oameni din afara României. Fie că vorbim despre muncitori din Asia sau specialiști din...

The Brokers Credit The Brokers Credit
Diverse2 zile ago

Refinanțare credit chiar dacă ai avut întârzieri. Află ce opțiuni ai!

  Ți s-a întâmplat să ai o simplă întârziere la plata unui credit, iar băncile să te refuze la solicitarea...

Ambalaje de unică folosinţă Ambalaje de unică folosinţă
Diverse3 zile ago

Ce alegem în 2026? Ambalaje de unică folosinţă cu “fereastră” sau transparente?

Timp de ani de zile, marketingul din food & beverage a fost construit pe promisiune: „fresh”, „artizanal”, „handmade”, „premium”, „ca...

Sport3 zile ago

De la răsărit la apus: o zi de pescuit sportiv în Delta Dunării

O zi de pescuit sportiv în Delta Dunării începe mult înainte ca soarele să apară deasupra stufului. Aerul este răcoros,...

Social3 zile ago

Grupele de sânge: codul genetic care îți poate salva viața

Deși majoritatea oamenilor cunosc faptul că au o anumită grupă de sânge, puțini înțeleg ce înseamnă aceasta din punct de...

Diverse3 zile ago

Învață ESG aplicat, cu traineri real-life. Înscrie-te acum la CES ESG Institute – primul program privat de corporate learning ESG din România

Într-un peisaj în care consumatorii, investitorii și angajații cer coerență, transparență și impact real, ESG a devenit un filtru prin...

Diverse4 zile ago

Cadouri de Valentine’s Day care spun mai mult decât „te iubesc”

Ziua Îndrăgostiților nu este despre gesturi grandioase, ci despre atenția la detalii. Despre cadouri care spun „mă gândesc la tine”,...

turisti-europeni turisti-europeni
Uncategorized4 zile ago

Ce pot învăța hotelierii români din comportamentul turiștilor europeni în 2026

În 2026, comportamentul turiștilor europeni continuă să influențeze decisiv strategiile industriei hoteliere la nivel global – și oferă lecții valoroase...

Diverse5 zile ago

Remodelare corporală: procedura BodyTite vs. liposucție

Grăsimea încăpățânată, pielea lăsată după slăbire sau sarcină, conturul nedefinit al abdomenului ori al șoldurilor reprezintă sunt frustrări comune, chiar...

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online
Actualitate5 zile ago

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online

Un magazin online nu inseamna doar vanzari, marketing si logistica, ci si o evidenta financiara corecta, actualizata si adaptata specificului...

Diverse6 zile ago

RateAuto.ro: model de parc auto care mizează pe transparență, aplicare 100% online și rate auto fără avans

Într-o piață auto second hand marcată de diferențe mari de calitate între parcurile auto, RateAuto.ro – parc auto cu operațiuni...

Diverse6 zile ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite...

Diverse6 zile ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se...

Diverse7 zile ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată...

Top Stiri Comisarul