Connect with us

Actualitate

Trimestre în loc de semestre? Dragoș Iliescu: Are foarte mult sens să îți gândești anul școlar în jurul vacanțelor, nu văd decât aspecte pozitive / Cum este organizat anul școlar în alte state

Comisarul

Publicat

pe

​„Are foarte mult sens să îți gândești anul școlar în jurul vacanțelor, iar dacă de aici ies trei trimestre, nu văd decât aspecte pozitive”, a afirmat pentru HotNews.ro profesorul Dragoș Iliescu, directorul Școlii Doctorale de Psihologie din cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației de la Universitatea din București, după ce ministrul Educației a anunțat că propune revenirea la o structură a anului școlar bazată pe trimestre în loc de semestre.

Elevi la scoalaFoto: Pixabay

În opinia lui Iliescu, fondator al platformei de evaluare Brio.ro, că nu trebuie să ne îngrijorăm că trei în loc de două cicluri școlare pe an ar duce la mai multe evaluări, afirmând însă că, pentru a combate anxietatea elevilor față de testare, trebuie discutat „cum anume facem evaluarea pentru a fi privită nu că o amenințare, ci că pe o etapă naturală și benefică în educație.”

Redăm discuția cu Dragoș Iliescu:

Ministrul Educației propune revenirea la trimestre, la care s-a renunțat în 1998 pentru a se trece la structura pe semestre. Este în opinia dvs o idee bună?

Dragoș Iliescu: Felul în care a a fost justificată această trecere este foarte lucid. Este fundamentat pe date și pe un fenomen greu de contrazis. Anume: vacanțele atrag după sine pierderi în învățare. Știm că pierderea este din păcate masivă după vacanță mare, dar și vacanțele mai scurte aduc pierderi. Copiii se dezangajeaza față de școală și materie, iar studiile arată că dacă luăm un eșantion de copii și îi măsurăm de 2 ori din perdspectiva competențelor școlare, o dată în ultima zi de școală și o dată în prima zi a următorului an, regresul poate fi cuprins în medie undeva între 12 și 20%.

Fiecare mini-ciclu școlar de pe parcursul unui an (semestru, trimestru, orice ar fi), are un tipic. Acele prime zile, eventual primele săptămâni, sunt că și cum întreagă școală ar trage aer în piept. Se începe de regulă cu o evaluare de nivel, se fac recapitulări, se consolidează materia din mini-ciclul anterior. Și se întâmplă asta cu o bucată de materie relativ redusă, după o vacanță, adică după un declin. Are foarte mult sens să faci asta, pentru că în acest fel contrabalansezi pierderile apărute pe parcursul vacanței.

Ce se întâmplă când vacanță este în mijlocul semestrului? Din prima zi de școală se continuă materia: nu mai evaluăm nimic din urmă, nu mai recapitulăm, nu mai contrabalansăm regresul, căci avem lucruri de făcut, suntem în mijlocul materiei, nu?

Deci da, cred că are foarte mult sens să îți gândești anul școlar în jurul vacanțelor, iar dacă de aici ies trei trimestre, nu văd decât aspecte pozitive.

(…) Cred că știm care sunt vacanțele care apar în mod natural: pe lângă vacanță mare avem sigur vacanțele de sărbători: Crăciun și Paște. În jurul lor e posibil să gândim trimestre relativ echilibrate că lungime.

Alte sisteme școlare care lucrează cu astfel de mini-cicluri lungi, adică 2 semestre, că de ex. sistemul britanic, recunosc asta și își fixează semestrele tot în jurul vacanțelor, punând vacanțele mai scurte în „mid-term” și având examene înainte și după vacanță și recapitulări și la jumătatea semestrului, imediat după vacanță de mid-term. În practică, e că și cum ar avea nu 2, ci 4 mini-cicluri în decursul unui an.

Ministrul Educației a vorbit despre faptul că de atunci (de la trecerea la semestre) a existat un declin al calitățîi sistemului de învățământ și a crescut abandonul școlar. Se poate face această corelare?

Dragoș Iliescu: Nu am date pentru a comenta această legătură, din păcate.

Concret, trei trimestre ar presupune mai multe evaluări – trei teze în loc de două și, posibil, mai multe note într-un timp mai scurt pentru a se putea trei runde de medii, în loc de două. Ce înseamnă asta pentru elevi? Este un lucru bun că vor fi evaluați mai des?

Dragoș Iliescu: Evaluarea are efecte benefice asupra învățării, căci informează cu privire la starea elevului, la progresul obținut, la posibilele lacune și zone în care e nevoie de dezvoltare suplimentară etc. Deci nu m-aș îngrijora în nici un fel de faptul că 3 în loc de 2 mini-cicluri școlare pe an ar atrage după sine mai multă evaluare.

Ați vorbit într-un podcast despre faptul că 30% dintre elevi suferă tocmai de anxietatea de testare. Am discutat la rândul meu cu psihologi școlari care mi-au vorbit despre faptul că, în special după școala online, tot mai mulți elevi suferă de anxietatea de performanță. Revenirea la trei teze i-ar afecta și mai mult? Sau dimpotrivă, faptul că tezele vor fi mai dese ar putea lua din presiune?

Dragoș Iliescu:Existența anxietății de testare nu este un motiv pentru a nu face testare sau evaluare. E că și cum am spune că existența anxietății de înălțime ar fi un argument să nu mai construim blocuri înalte.

Existența anxietății de testare este un argument privind necesitatea unei discuții despre (a) ce facem pentru a-i susține pe elevii care dezvoltă această problema (de exemplu prin consiliere) și (b) cum anume facem evaluarea pentru a fi privită nu că o amenințare, ci că pe o etapă naturală și benefică în educație.

Ce alte state folosesc sistemul de trimestre și structurile școlare întâlnite în Europa

Structura pe semestre este cea mai comună în statele europene, de exemplu, însă, potrivit lui Iliescu, există și trimestre în Canada, Norvegia sau Spania.

În Germania, Franța sau Olanda, anul școlar este împărțit chiar în mai multe intervale, ne-a mai precizat acesta.

În general, împărțirea ține cont de vacanțele școlare, după cum arată Raportul Eurydice care analizează structura școlară nu face referire la trimestre și semestre, însă arată structura școlară și vacanțele elevilor, atât la primar cât și la gimnaziu și liceu, din 37 state europene pentru anul școlar 2021-2022.

Astfel, majoritatea statelor au vacanțele distribuite astfel:

– o vacanță toamna (în luna octombrie sau luna noiembrie);

– vacanța de Crăciun și Anul Nou:

– o vacanță de iarnă în general în februarie, dar uneori și în martie și chiar în ianuarie; această vacanță are o durată de la trei zile până la două săptămâni, în medie, în funcție de stat dar și de regiunile diferite dintr-o țară (precum Germania, Suedia, Elveția, Slovacia, Franța, Cehia etc).

– vacanța de Paște/ vacanța de primăvară;

– vacanța de vară.

Raportul Eurydice cu structura anului școlar 2021-2022 din statele europene poate fi consultat aici.

Revenirea la sistemul cu trimestre – Ce spune ministrul Educației

Ministrul Sorin Cîmpeanu a afirmat luni seară că Ministerul Educaţiei a fost cel care a propus revenirea la trimestre în structura anului şcolar, dar că urmează un proces de consultare şi de dezbatere pe această temă. Cîmpeanu a menţionat că, din 1998, de când au fost introduse semestrele, calitatea învăţământului a scăzut şi a crescut abandonul şcolar.

Întrebat la Digi24, dacă sigur vor fi introduse trimestrele în structura anului şcolar de anul viitor, Sorin Cîmpeanu a explicat că aşteaptă punctul de vedere al specialiştilor.

  • ”Nu. Sigur este propunerea Ministerului Educaţiei. Am spus că vom avea un proces de consultare şi de dezbatere bazat pe ceea ce aştept să primesc de la Institutul de Ştiinţele Educaţiei, de la experţi în ştiinţele educaţiei cu privire la modalităţile în care putem îmbina această formă care se pliază perfect peste prdagocia modernă, module de învăţare, de 6-8 săptămâni, în alternanţă cu săptămâni de repaus, care schimbarea de formă trebuie să fie dublată de o schimbare de fond.
  • Este vorba de partea de evaluare de care avem atât de mare nevoie. Astăzi, spre exemplu, aproape toată ziua am petrecut-o cu colegii care au competenţe în domeniu pentru a vedea ce putem face pentru standardizarea evaluării. Sunt câteva soluţii pe care deja le-am identificat, avem nevoie şi de alte soluţii care să vină în paralel cu această nouă formă de organizare care, având 5 vacanţe, dintre care trei sunt poziţionate foarte clar, este vorba de vacanţa sărbătorilor de iarnă, de vacanţa sărbătorilor Pascale şi de vacanţa de vară, intercalate cu o săptămână de vacanţă în luna octombrie pentru toţi elevii şi o săptămână de vacanţă în luna februarie pentru toţi elevii.Deci iată, cinci vacanţe”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Întrebat ce alte motive ar fi pentru reintroducerea trimestrelor, în afară de vacanţe, Cîmpeanu a explicat că este vorba despre alternanţa între modulele de învăţare şi perioada de repaus.

  • „În al doilea rând este vorba de o pliere pe realităţile existente la nivelul calendarului. Am putea să avem o vacanţă de 17-18 zile în iarnă, anul ăsta elevii au avut o vacanţă mai scurtă decât ar fi meritat, în iarnă, din cauze ce vin din trecutul generat de criza sanitară. Am putea avea o vacanţă de 12 zile care să cuprindă şi sărbătorile Pascale catolice şi sărbătorile ortodoxe. Am putea, de asemenea, să avem şi vacanţa din februarie şi vacanţa din octombrie.
  • O modalitate de evaluare care să ne permită evaluarea pierderilor suferite pe parcursul acestei perioade de criză, care să ne permită să vedem progresul elevilor o evaluare nu numai sumativă, ci şi formativă, este absolut necesară. Forma exactă în care vom propune aceste lucruri va fi făcută în cel mai scurt timp de către experţi în ştiinţele educaţiei”, a declarat Cîmpeanu.

Întrebat, de asemenea, dacă a fost o greşeală trecerea la semestre, ministrul Educaţiei a precizat că din 1998 s-a observat o calitate mai slabă a sistemului de învăţământ.

  • ”Am început cu semestre în 1998. Nu ştiu dacă este o coincidenţă sau nu, dar din 1998, calitatea sistemului de învăţământ a scăzut şi a scăzut continuu, din păcate. Tot de atunci, am avut o rată de promovare mică la examenele naţionale. Tot de atunci a început să crească puternic şi abandonul şcolar. Nu ştiu dacă e o simplă coincidenţă, repet, aştept analiza făcută de specialişti” – ministrul Educației.

Citește pe acestă temă:

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Politic18 ore ago

Miza de un miliard de euro a gap-ului de TVA. România a obținut eliminarea din PNRR a unui jalon pentru reducerea deficitului de încasare de TVA

România a obținut eliminarea din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a jalonului prin care trebuia să reducă deficitul...

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate? Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?
Business::Customer Service22 de ore ago

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?

Întrebarea revine ca o undă scurtă într-o conversație între prieteni plecați de ani buni din țară: poți trimite un pachet...

Uncategorized2 zile ago

O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri

Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine...

Social3 zile ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse3 zile ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

Politic4 zile ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Diverse6 zile ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

Actualitate7 zile ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
Diverse7 zile ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

DiverseO săptămână ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

UncategorizedO săptămână ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

UncategorizedO săptămână ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

DiverseO săptămână ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

UncategorizedO săptămână ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

DiverseO săptămână ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri localeO săptămână ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

UncategorizedO săptămână ago

Thrillerul MVM în România. Este compania maghiară care vrea să cumpere E.ON Furnizare un „Cal Troian al Rusiei”? Mituri politizate vs. realitate

Tranzacția prin care compania energetică maghiară MVM încearcă să achiziționeze E.ON Furnizare România a fost blocată. Mai mult, cazul „MVM...

UncategorizedO săptămână ago

Eficiență, siguranță și profesionalism în fiecare kilometru

Într-o lume în care mobilitatea bunurilor a devenit esențială pentru economie și pentru viața de zi cu zi, firmele de...

DiverseO săptămână ago

Transformă-ți Casa cu Serviciile de Curățenie la Domiciliu Oradea

✨ www.Clean-Spot.Ro Soluția Ta pentru Curățenie Profesională în Oradea Curățenie la Domiciliu Oradea – Răsfață-ți Casa cu Adevăratul Confort! Te-ai...

Top Stiri Comisarul