Actualitate
În școlile lituaniene, tinerii vor fi pregătiţi pentru război
În școlile lituaniene vor fi organizate cursuri pentru dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor, precum şi pentru dezvoltarea spritului comunitar, potrivit anunţului făcut de Ministerul Apărării şi Ministerul Educaţiei din Lituania, citat de Magyar Nemzet.
Vilnius, LituaniaFoto: Pixabay.com
Potrivit anunţului celor două ministere, proiectul va fi pus în practică în primăvara anului viitor, cu participarea elevilor din clasele V-X. Cursul va dura doar trei zile într-un an școlar, însă participarea este obligatorie, iar elevii nu vor putea finaliza anul școlar fără participarea la acest curs.
Pe parcursul antrenamentului, tinerii pot dobândi abilitățile de care au nevoie pentru a supraviețui și a apăra țara. Ei vor fi învăţaţi cum să supravieţuiască într-o sălbăticie (de exemplu într-o pădure), cum se acorde primul ajutor şi cum pot toate acestea să le facă în siguranţă, a precizat ministrul apărării, Arvydas Anusauskas.
Potrivit ministrului lituan al educaţiei, la alcătuirea curriculumului trebuie luată în considerare şi dezvoltarea competenţelor civice, ceea ce include în prezent pregătirea tinerilor pentru un eventual atac.
În Lituania – și practic în toate cele trei țări baltice – militarizarea societății nu este o noutate. Rădăcinile rezistenței sociale datează încă din Primul Război Mondial și din perioada ocupației sovietice.
După anexarea Crimeei de către Rusia în 2014, organizațiile paramilitare se află într-o renaştere, iar din cauza invaziei Ucrainei de către Rusia a crescut şi mai mult importanţa acestor organizaţii.
În Letonia, de exemplu, unitatea de tineret a Gărzii Naționale funcționează din 1992, iar în 2015 Guvernul a prezentat planuri ambițioase de îmbunătățire a acesteia. Astfel, în 2024, în cadrul fiecărei administraţii publice locale vor fi înfiinţate centre de instruire a aproximativ 16 mii de tineri, începând cu copiii cu vârsta de 10 ani şi până la adulţi cu vârsta de 21 de ani.
În Lituania, organizația paramilitară asemănătoare Gărzii Naționale letone funcționează din 1919 sub numele de Asociația trăgătorilor de arme, care are aproximativ zece mii de membri, dintre care jumătate sunt tineri. (Rador)
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 7 zileStejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României



