Actualitate
Un profesor de matematică din Focşani a descoperit o formulă de calcul, pe care a publicat-o într-o enciclopedie internaţională
Mihai Teodor, un profesor de Matematică de la un liceu din municipiul Focşani, a descoperit o formulă pentru calculul sumei produselor tuturor numerelor până la un număr dat, pe care a publicat-o într-o enciclopedie internaţională a numerelor prime.
ProfesorFoto: pixabay.com
„Formula de calcul eu am descoperit-o acum vreo doi ani. E vorba de descoperirea sumei produselor tuturor numerelor până la un număr dat. Lucrul acesta era foarte cunoscut şi nu este deloc greu de demonstrat cu ajutorul unui calculator pentru un ‘n’ concret. În schimb, pentru orice valoare a lui ‘n’, informaticianul nu mai poate să rezolve această problemă şi revine matematicianului această problemă. Matematicianul poate să o facă numai dacă descoperă care este formula şi ulterior să o demonstreze. Ori lucrul acesta nu fusese încă descoperit”, a declarat Mihai Teodor, miercuri, pentru agenția Agerpres.
După ce a descoperit formula, primul gând a fost acela de a o publica într-o renumită enciclopedie a numerelor prime, dar acest lucru nu a fost fără emoţii, după cum mărturiseşte profesorul. A fost nevoie ca problema să fie publicată mai întâi într-o revistă de specialitate din ţară, iar mai apoi, timp de două luni, problema a fost analizată de matematicieni, şi nu numai, din întreaga lume, pentru a vedea dacă anterior cineva a mai avut o idee asemănătoare.
„Am trimis rezultatul la o enciclopedie americană online, The On-Line Encyclopedia of Integer Sequences (OEIS). E vorba de o enciclopedie vastă a tuturor numerelor întregi. Nu există număr întreg care să nu fie trecut aici. Mi-au răspuns că, dacă în prealabil problema este publicată într-o publicaţie cu ISSN, atunci o vor lua în seamă. Anul acesta, în luna februarie, formula de calcul a fost publicată în Gazeta Matematică nr. 2/2022. Din nou m-am adresat către OEIS, care a studiat problema cu atenţie şi mi-a transmis că urmează două luni de zile în care o propun spre studiu tuturor oamenilor de pe glob, pentru a verifica şi a vedea inclusiv dacă altcineva a avut anterior o contribuţie sau o ideea asemănătoare. Preţ de două luni de zile am avut mari emoţii, dar în final, pe 5 iunie, a apărut publicată în această enciclopedie”, a spus profesorul de matematică.
Problema profesorului Mihai Teodor poate fi consultată de oricine pe OEIS, formula de calcul fiind numerotată cu indicativul A061076.
Mihai Teodor predă la Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza” din Focşani şi, potrivit colectivului de profesori, are o activitate remarcabilă la clasă, cu rezultate deosebite ale elevilor.
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 7 zileStejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României



