Connect with us

Actualitate

Summitul B9 – vineri, la Palatul Cotroceni

Comisarul

Publicat

pe

Şefii de state din Formatul Bucureşti 9 – Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria – se reunesc vineri, la Palatul Cotroceni, într-un summit găzduit de preşedintele Klaus Iohannis şi de omologul polonez, Andrzej Duda, ca iniţiatori ai acestui format.

Palatul Cotroceni (Sursa: Presidency.ro)Foto: Hotnews

La reuniune va participa online şi secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, scrie Agerpres. Iniţial, acesta îşi anunţase prezenţa fizică la Bucureşti, însă, în cursul zilei de joi, agenţia de presă Reuters, citând un oficial al NATO, a relatat că Jens Stoltenberg a fost diagnosticat cu zona zoster şi că va participa doar de la distanţă la evenimentele la care era invitat în Germania şi România.

Conform agendei, ceremonia primirii oficiale a şefilor de state va avea loc vineri, începând cu ora 14,40, în Holul de Onoare al Palatului Cotroceni, urmată, la ora 14,55, de o fotografie de familie în Sala Unirii.

În deschiderea sesiunii plenare a summitului, care va începe la ora 15,00, vor avea intervenţii preşedintele României, Klaus Iohannis, şi preşedintele Republicii Polone, Andrzej Duda.

La ora 17,15 sunt programate declaraţii de presă comune ale preşedinţilor României şi Poloniei.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, reuniunea la vârf a statelor din Formatul Bucureşti 9 are o importanţă deosebită, în special în actualul context de securitate generat de agresiunea ilegală, nejustificată şi neprovocată a Rusiei împotriva Ucrainei şi a provocărilor comune şi multidimensionale cu care se confruntă statele de pe Flancul Estic, precum şi întreaga regiune euroatlantică.

Agenda reuniunii vizează pregătirea celor mai importante decizii ale Summitului NATO, care va fi organizat la Madrid, în perioada 28 – 30 iunie, şi va aborda prioritar consecinţele generate de agresiunea militară ilegală a Rusiei împotriva Ucrainei şi răspunsul Alianţei la acestea.

Preşedintele Klaus Iohannis va pune accentul, în acest context, pe necesitatea consolidării posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, într-o manieră echilibrată şi unitară, de la Marea Baltică la Marea Neagră, precizează Administraţia Prezidenţială.

De asemenea, şeful statului român va evidenţia că cel mai important rezultat al Summitului de la Madrid este reprezentat de noul Concept Strategic, care va defini liniile directoare ale NATO cel puţin pentru următorul deceniu, un document care trebuie să fie ambiţios şi ancorat în realitatea din prezent, care este marcată de războiul Rusiei împotriva Ucrainei. În acest context, România vizează adoptarea unui Concept Strategic care să acorde prioritate apărării colective, să definească Rusia ca ameninţare la adresa NATO şi să consolideze Alianţa pe toate palierele, pentru a face faţă tuturor provocărilor prezente şi viitoare, se arată într-un comunicat de presă.

Continuarea sprijinului pentru creşterea rezilienţei Ucrainei şi a partenerilor din Vecinătatea Estică în faţa ameninţărilor şi provocărilor cu care se confruntă aceştia, precum şi politica NATO a „uşilor deschise”, inclusiv în ceea ce priveşte procesul de aderare a Finlandei şi Suediei, vor fi, de asemenea, abordate în cadrul discuţiilor la nivel înalt, menţionează Administraţia Prezidenţială.

Formatul Bucureşti 9 este o iniţiativă lansată de preşedintele Klaus Iohannis şi de preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, la care participă statele membre NATO situate pe Flancul Estic al Alianţei: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria. B9 este o platformă deosebit de utilă de coordonare şi consultare eficientă a aliaţilor de pe Flancul Estic, precum şi la nivel transatlantic.

Primul Summit B9 a fost organizat la Bucureşti în noiembrie 2015.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Politic8 ore ago

Miza de un miliard de euro a gap-ului de TVA. România a obținut eliminarea din PNRR a unui jalon pentru reducerea deficitului de încasare de TVA

România a obținut eliminarea din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a jalonului prin care trebuia să reducă deficitul...

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate? Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?
Business::Customer Service11 ore ago

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?

Întrebarea revine ca o undă scurtă într-o conversație între prieteni plecați de ani buni din țară: poți trimite un pachet...

UncategorizedO zi ago

O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri

Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine...

Social2 zile ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse2 zile ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

Politic3 zile ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Diverse5 zile ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

Actualitate6 zile ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
Diverse6 zile ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

Diverse7 zile ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

Uncategorized7 zile ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

Uncategorized7 zile ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

DiverseO săptămână ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

UncategorizedO săptămână ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

DiverseO săptămână ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri localeO săptămână ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

UncategorizedO săptămână ago

Thrillerul MVM în România. Este compania maghiară care vrea să cumpere E.ON Furnizare un „Cal Troian al Rusiei”? Mituri politizate vs. realitate

Tranzacția prin care compania energetică maghiară MVM încearcă să achiziționeze E.ON Furnizare România a fost blocată. Mai mult, cazul „MVM...

UncategorizedO săptămână ago

Eficiență, siguranță și profesionalism în fiecare kilometru

Într-o lume în care mobilitatea bunurilor a devenit esențială pentru economie și pentru viața de zi cu zi, firmele de...

DiverseO săptămână ago

Transformă-ți Casa cu Serviciile de Curățenie la Domiciliu Oradea

✨ www.Clean-Spot.Ro Soluția Ta pentru Curățenie Profesională în Oradea Curățenie la Domiciliu Oradea – Răsfață-ți Casa cu Adevăratul Confort! Te-ai...

Top Stiri Comisarul