Actualitate
Ministrul britanic al apărării, Ben Wallace, care era printre favoriți, iese din cursa pentru conducerea Partidului Conservator
Secretarul britanic al Apărării, Ben Wallace, care era unul dintre favoriți pentru a-i succeda premierului Boris Johnson, a declarat sâmbătă că a decis să nu candideze la șefia partidului Conservator, relatează Reuters.
Ben WallaceFoto: Alexander Shcherbak / TASS / Profimedia
„După o analiză atentă și discuții cu colegii și familia, am luat decizia de a nu intra în concursul pentru conducerea Partidului Conservator”, a spus Wallace pe Twitter.
„Nu a fost o alegere ușor de luat, dar mă concentrez pe slujba mea actuală și pe păstrarea în siguranță a acestei țări grozave.”
Ben Wallace era favorit în rândul membrilor Partidului Conservator pentru a fi următorul lider al formațiunii, potrivit rezultatelor unui sondaj YouGov realizat joi, în condițiile în care se aștepta ca premierul Boris Johnson să demisioneze.
Dintre cei cu șanse mari, doar Rishi Sunak a anunțat că va candida.
Rishi Sunak, care a demisionat marți din funcția de ministru de finanțe afirmând că publicul britanic „se așteaptă, pe bună dreptate, ca guvernul să fie condus în mod corespunzător, competent și serios”, a fost până anul trecut favorit pentru a-i succeda lui Johnson.
Până acum, și-a mai anunțat candidatura și fostul ministru britanic al egalităţii, Kemi Badenoch.
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 7 zileStejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României



