Craniul de la Cioclovina, fix Baltagul, bată-l vina!

Când vine vorba despre preistoria spațiului nostru geografic, trebuie să recunoaștem, presa din România este de-a dreptul fascinantă. În sensul că dacă nu îi apare informația în vreo publicație anglo-saxonă, acolo de unde să fie preluată cu o traducere aproape mot-a-mot, nici n-ai să auzi vreodată de ce se petrece și ce s-a petrecut pe la noi.

Pestera CioclovinaFoto: YouTube

Acum, sincer, nici la școală nu prea se explică ce și cum, așa că preistoria noastră rămâne o necunoscută pentru cei mai mulți, de nici nu ar trebui să ne mai mire că au început unii să bată câmpii cu tot felul de basme cu neanderthalieni purtând băști dacice.

Așa a fost și cazul craniului de la Cioclovina, un caz destul de mediatizat în urmă cu câțiva ani. Dacă sunteți curioși, dați o simplă căutare pe Google cu termenii „craniul de la Cioclovina” și vedeți ce veți găsi! O poveste abramburită, cu o dovadă a unei crime preistorice, exact așa cum s-a publicat în New Scientist și în alte câteva reviste din afară.

Da` fix așa! În rest? Că sunt și ei de-ai locului, adică jurnaliștii care au preluat știrea într-o veselie, și că puteau da un telefon la vreun muzeu, la vreun specialist, ceva… sufletul Marioarei! Las` că se documentează ăia din afară, că ăia nu au dat 20-30 de știri pe zi, la tonă! Așa se lucrează. Ce rost are să ne mai ascundem după deget?

Acum, dacă tot am deschis subiectul și dacă tot v-ați nimerit pe aici, zic eu să explicăm cum e treaba cu Cioclovina și craniul de acolo, că povestea este una tare frumoasă și, în plus, nu prea are nicio treabă cu ce a scris presa noastră. Asta, evident, dacă vă interesează cât de cât o pagină de preistorie locală și dacă vreți să fiți ceva mai bine informați.

Peștera aia de la Cioclovina (sau Ciclovina) Uscată apare menționată încă de pe la 1884 într-un studiu maghiar privitor la peșterile din Transilvania. Tot pe la vremea aia a fost demarată exploatarea de guano-fosfat de acolo. Ei bine, treaba interesantă începe pe la 1910, atunci când doi amici din zonă, învățătorul Győző Tőry și șeful de gară Ioan Lager, anunță autoritățile că au descoperit trei cranii de urs de peșteră alături de un craniu uman, pe când se plimbau și ei prin peștera cu pricina.

Treburile mergeau greu și atunci, ca și acum, așa că informația a ajuns relativ târziu la Marton Roska, cam cel mai mare specialist în materie la vremea aia din zona Transilvaniei. Omul a ajuns la Cioclovina la cel puțin un an după anunțul celor doi, doar ca să descopere că toate craniile alea dispăruseră fără urmă. Tot atunci a efectuat și primele cercetări în peștera amintită, unele pe care avea să le reia în perioada 1921, 1924-1928.

Roska i-a întrebat pe muncitorii de acolo dacă au mai găsit și alte cranii sau resturi umane, iar răspunsul ălora i-a cam dat palpitații și transpirații reci. Da, găsiseră și altele, dar le scuipaseră și le spărseseră cu târnăcopul, că erau treburi necurate. Acum, ce putea să facă și Marton Roska? Să îi ia pe ăia la omor, sau îi ia cu vorba bună? Faptul oricum era consumat. A ales a doua variantă și a promis o recompensă consistentă, un butoiaș de vin, pentru oricine îi aducea resturi umane din exploatarea aia de guano.

Să mai spunem că în imediata apropiere a peșterii, în comuna Pui, funcționa o făbricuță de măcinat oase de urs de peșteră? Iar că fosilele umane erau adesea confundate cu cele de urs? Dumnezeu știe câte fosile umane or fi luat drumul fabricii, alături de cele animale. Roska nu putea decât să mai salveze ce mai putea fi salvat.

N-a fost să fie căci, din motive personale pe care nu le discutăm aici, omul nu a mai ajuns acolo. Și uite așa, pe la 1942, antropologul F. Rainer se trezea la birou cu un craniu descoperit naiba știe când (ba în 1937, ba în 1940 sau 1941) care cică ar fi stat pe o policioară din peșteră mult și bine. Împreună cu geologul I. Simionescu, Rainer făcea o analiză amănunțită a craniului și concluziona că este unul preistoric, similar celor dintr-un sit faimos, Predmost, Cehia.

Vremea a trecut, craniul nu a mai apărut menționat decât în câteva lucrări de specialitate, asta până pe la începutul anilor 2000, atunci când au fost descoperite la Peștera cu Oase cele mai vechi resturi fosile de H. Sapiens din Europa (nu vă agitați că între timp au fost descoperite și altele mai vechi prin alte părți ale Europei!). Lumea științifică și-a adus aminte și de craniul de la Cioclovina, așa că a fost reanalizat, datat în două rânduri (2004 și 2007) și a reieșit că are o vârstă de circa 33.000-34.000 de ani. Cum ar veni, Rainer și Simionescu chiar știau ce vorbeau, că pe acolo îl plasaseră și ei. Buuun!

Când zicea toată lumea că s-au liniștit apele, numai bine ce apare un studiu semnat de niște doamne din afară, în care spuneau ele că respectivul craniu poartă urme de violență, respectiv victima fusese pălită cu o bâtă în freză. Și uite așa ne-am trezit cu o poveste de tip „Baltagul”, în care baciul muntean și cu cel neanderthalian, mări se porniră, pe`ăsta de-l păliră. Pentru ce? Nu se știe, căci mioarele încă erau pe țeava evolutivă, deci nu apăruseră pe lume. Poate pentru turma de reni. Sau poate de bizoni. Oricum, dramă și suspans preistorice!

Acum, cum să vă explic eu ca să mă înțelegeți? Cumva, autorii articolului au cam ratat studiul lui Rainer&Simionescu. De ce? Pentru că acolo apar fotografii originale ale craniului, ba chiar și o radiografie, dar nicăieri nu apare lovitura în cauză. Și asta este foarte ciudat, pentru că una dintre semnatare, Katerina Harvati, chiar e un nume de referință în lumea preistoricienilor. Ar fi trebuit să știe cum stă treaba.

Ei bine, asta a fost știrea care a făcut înconjurul lumii și care a fost preluată și la noi pe nemestecate.

Dubioșenia au semnalat-o ai noștri, recte antropologul Dorin Soficariu. Omul a publicat un articol, alături de un mare specialist american, Erik Trinkaus, în care explica situația și eroarea în care se aflau autorii studiului. Pălitura aia era una modernă, survenită în timpul bombardamentelor din al doilea Război Mondial dar, mai ales, la lucrările de restaurare. Asta nu s-a mai publicat însă în New Scientist, așa că nu au mai avut de unde să o preia vajnicii jurnaliști și influenceri români. Oricum, una peste alta, doamnele în cauză au răspuns cu un alt articol, destul de acid, în care căutau tot felul de scuze. Ba că fotografiile vechi nu sunt clare, nici radiografia nu e bună, ba că nu știu ai noștri care e diferența dintre traume în timpul vieții și alea de după șamd.

Acum, n-om avea noi prea multe resturi umane preistorice descoperite în România. Nu suntem nici Franța, nici Germania, nici măcar Spania. Dar alea pe care le avem, trei oase și un zâmbet, le învață studenții și specialiștii de profil de le iese pe nas. Cum o dai, în pozele originale (care chiar sunt clare) nu apare niciun găuroi în capul omului. Și asta știe orice student care trece prin partea de preistorie. Ce poți să mai zici? Crima? Da! Preistorică? Ba! Pe jurnaliștii din afară nu poți să îi acuzi că nu știau detaliile. Dar pe ăștia din țară?

Bibliografie

• Kranioti E. F., Grigorescu D., Harvati K., 2019, State of the art forensic techniques reveal evidence of interpersonal violence ca. 30,000 years ago, Plos One, 14(7): e0216718. https://doi.org/10.1371/journal.pone.0216718

• Kranioti E. F., Grigorescu D., Harvati K., 2021, Cioclovina fractures: Reply to Soficaru and Trinkaus: Perimortem versus postmortem damage: The recent case of Cioclovina 1, Am J Phys Anthropol 2020 172, 135-139, American Journal of Physical Anthropology, nr. 174(4), p. 575-579

• Olariu A., Skog G., Hellborg R., Stenström K., Faarinen M., Persson P., Alexandrescu E., 2004, Dating of two Paleolithic human fossil bones from Romania by accelerator mass spectrometry, În A. Olariu, K. Stenström, R. Hellborg (Eds), Applications of High Precision Atomic and Nuclear Methods, Ed. Academiei Române, Bucureşti, p. 222-226

• Rainer F., Simionescu I., 1942, Sur le premièr crâne d´homme paléolithique trouvé en Roumanie, Analele Academiei Române, Memoriile Secţiunii Ştiinţifice, Seria III, Tom. XVII, Mem. 12, Bucureşti, p 489-507

• Roska M., 1912, A diluviális ember nyomai a Csoklovinai Cholnoky barlangban (Traces of the diluvial man in the Cholnoki cave at Cioclovina, Romania), Dolgozatok az Erdélyi Nemzeti Múzeum Erem-és Régiségtárából II, p. 13–49

• Roska M., 1923, Săpăturile din Peştera de la Cioclovina (Excavations in Cioclovina Cave, Romania), În Teodorescu M., Roska M., Cercetări Arheologice în Munţii Hunedoarei (Archaeological Research in the Mountains of Hunedoara), Cluj, Publicatiile Comisiunii Monumentelor Istorice, p. 27–51

• Soficaru A., Petrea C., Doboş A., Trinkaus E., 2007, The Human Cranium from Cioclovina Uscată, România. Context, Age, Taphonomy, Morphology, and Paleopathology, Current Anthropology, vol. 48, nr. 4, p 611-619

• Soficariu A. D., Trinkaus E., 2020, Perimortem versus postmortem damage: The recent case of Cioclovina 1, American Journal of Physical Anthropology, nr. 172(1), p. 135-139

• Teodorescu D. M., Roska M., 1923, Cercetări arheologice în Munţii Hunedoarei, Publicaţiile Comisiunii Monumentelor Istorice. Secţiunea pentru Transilvania, Cluj, p. 27-51