Connect with us

Actualitate

Referendum pentru demiterea primarului comunei IC Brătianu, din judeţul Tulcea

Comisarul

Publicat

pe

Locuitorii comunei I.C. Brătianu din judeţul Tulcea sunt chemaţi duminică la urne pentru a spune dacă mai vor ca primarul liberal Alexe Iordan, aflat la al doilea mandat, să rămână în funcţie, potrivit news.ro. Comuna I.C. Brătianu din judeţul Tulcea are aproximativ 900 de cetăţeni cu drept de vot, iar pentru referendum a fost organizată o singură secţie de votare.

lexe Iordan, primarul din IC Bratianu, TulceaFoto: http://www.icbratianu.ro

Iniţiativa referendumului a aparţinut unui grup de locuitori cu drept de vot din localitatea I.C. Brătianu, dar şi unor consilieri locali, printre care şi fostul primar de Viorel Chiriţă.

”Ce să vă zic, noi în acte am trecut 28 de probleme principale, dar ele sunt peste 100. Domnul primar Iordan Alexe e ales din 2016. De 5 ani nu face decât să acapareze pământ şi bunuri pentru el. Are deja 100 de hectare de pământ strâns. De 6 ani de când este primar nici măcar o investiţie nu a terminat. În ianuarie anul acesta ar fi trebuit să facă recepţia unui sistem de eficientizare a iluminatului, practic doar a înlocuit nişte lămpi de pe stâlpii din centrul comunei cu unele mai econome, pe un proiect de 400 mii lei… Dar baza sportivă e abandonată, canalizarea la fel…”, declara Chiriţă pentru Radio Delta.

La rândul său, primarul Alexe Iordan a afirmat că cheltuielile pentru organizarea referendumului echivalează cu impozitele plătite de localnici pe doi ani.

”Plătim noi acest referendum, comuna I.C. Brătianu, de la bugetul local fiindcă aşa este legea. Pentru cei care au iniţiat acest referendum şi pentru cei care l-au girat legal nu a contat faptul că aceste cheltuieli sunt cât impozitele localnicilor pe doi ani. Este şi motivul pentru care m-am adresat instanţei de judecată cu privire la acest referendum şi aştept soluţia instanţei. Nu contează că va veni după ce se va consuma acest scrutin, important e să se facă dreptate şi dacă dreptatea va fi de partea mea nu voi ezita să mă adresez cu plângere penală organelor de anchetă” a declarat în urmă cu câteva zille primarul în funcţie, Iordan Alexe, conform presei locale.

Pentru ca referendumul de demitere a primarului să fie valabil, este necesar să se prezinte la vot cel puţin 30% din numărul total de persoane cu drept de vot. Actualul primar va fi demis dacă cel puţin jumătate plus unu din numărul total al voturilor valabil exprimate vor fi pentru demitere. De asemenea, rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% dintre cei înscrişi pe listele electorale permanente.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 ore ago

O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri

Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine...

Social22 de ore ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

DiverseO zi ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

Politic2 zile ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Diverse4 zile ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

Actualitate5 zile ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
Diverse5 zile ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

Diverse5 zile ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

Uncategorized5 zile ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

Uncategorized5 zile ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

Uncategorized6 zile ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

Diverse6 zile ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

Uncategorized6 zile ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

Diverse6 zile ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri locale6 zile ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

UncategorizedO săptămână ago

Thrillerul MVM în România. Este compania maghiară care vrea să cumpere E.ON Furnizare un „Cal Troian al Rusiei”? Mituri politizate vs. realitate

Tranzacția prin care compania energetică maghiară MVM încearcă să achiziționeze E.ON Furnizare România a fost blocată. Mai mult, cazul „MVM...

UncategorizedO săptămână ago

Eficiență, siguranță și profesionalism în fiecare kilometru

Într-o lume în care mobilitatea bunurilor a devenit esențială pentru economie și pentru viața de zi cu zi, firmele de...

DiverseO săptămână ago

Transformă-ți Casa cu Serviciile de Curățenie la Domiciliu Oradea

✨ www.Clean-Spot.Ro Soluția Ta pentru Curățenie Profesională în Oradea Curățenie la Domiciliu Oradea – Răsfață-ți Casa cu Adevăratul Confort! Te-ai...

ActualitateO săptămână ago

Estimarea Costurilor Ascunse De Ce Aveți Nevoie de un Calculator Preț Acoperiș Înainte de a Contacta Montatorii

Procesul de achiziție pentru un acoperiș începe de multe ori cu un telefon către un montator, dar ar trebui să...

UncategorizedO săptămână ago

Tendințele anului 2026 în floristică: buchete de lalele în tonuri pastelate și mixuri naturale

 În fiecare primăvară, florile reușesc să ne surprindă prin frumusețea lor efemeră și prin modul în care inspiră eleganță, prospețime...

Top Stiri Comisarul