Actualitate
Austria cere UE să decupleze preţul energiei electrice de cel al gazelor
Cancelarul austriac Karl Nehammer a cerut duminică Uniunii Europene „să decupleze preţul energiei electrice de cel al gazelor”, pentru a scădea facturile la curent.
Cancelarul austriac Karl NehammerFoto: Franz Perc / Alamy / Alamy / Profimedia
Şeful guvernului de la Viena a afirmat că subiectul va fi discutat la o reuniune de urgenţă şi că „preţul electricităţii trebuie să scadă”, iar preşedintele rus Vladimir Putin nu trebuie lăsat să decidă zilnic în locul europenilor, relatează AFP și Agerpres.
„Trebuie să oprim această nebunie care loveşte în prezent pieţele de energie”, a arătat Nehammer într-un comunicat. El a apreciat că paşii în acest sens pot fi făcuţi doar în cadru european, nu la nivel naţional.
Premierul ceh Petr Fiala, a cărui ţară asigură semestrul acesta preşedinţia Uniunii Europene, anunţase vineri că Cehia va convoca o reuniune de urgenţă a miniştrilor energiei.
După şase luni de război în Ucraina, preţul energiei în Europa a atins la sfârşitul acestei săptămâni noi recorduri. Una dintre cauze este reducerea livrărilor de gaze din Rusia către UE, unde 20% din energia electrică se produce în termocentrale pe gaz.
___
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 6 zileStejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României



