Connect with us

Actualitate

Cronica de carte: Despre România, dintr-o sursă credibilă și independentă

Publicat

pe

Într-un text ceva mai vechi, parțial citat într-unul de dată recentă, acesta din urmă antologat în best-seller-ul Dumnezeu nu e mort (Editura Polirom, București, 2022), Cristian Tudor Popescu își afirma adversitatea la adresa jurnalului. Mai ales al acelui jurnal, ca formă a literaturii, ținut de scriitori. Acest fel de jurnal ar fi “un travesti unsuros, un deghizament inutil și de prost gust, o târfă cu respect care se pretinde imaculat ca foaia albă de hârtie”.

Mircea MorariuFoto: Arhiva personala

Inutil să spun că sunt departe de a împărtăși opinia lui CTP. Mai degrabă, mă simt apropiat de ceea ce mărturisea într-un articol publicat în mai 2021 în Ziarul de Iași, profesorul, criticul literar și eseistul Alexandru Călinescu. “Nu țin jurnal, nu îmi voi scrie niciodată memoriile , dar citesc, cu plăcere și interes- atunci când merită- jurnale și memorii”. Faptului că profesorul ieșean citește jurnale și memorii, îi datorez și eu faptul că am parcurs volumul De la Rin la Dunăre și înapoi al lui Jan Willem Bos, apărut în anul 2022, la editura bucureșteană Humanitas. Care nu știu cum mi-a scăpat până în clipa în care am citit tableta ce i-a fost dedicată de dl. Călinescu în Ziarul de Iași.

Jan Willem Bos este, înainte de orice, un mare prieten, un prieten adevărat, un îndrăgostit de România. Nu a fost însă, și bine a făcut, nici înainte, și nici după 1989, un îndrăgostit necritic. După ce i-am citit cartea, mă situez și eu de partea acelor prieteni ai domniei-sale care i-au spus că “am suflet de român și că România este a doua lui patrie”.

Neerlandez, adică olandez cum se spunea odinioară, născut în 1954, Jan Willem Bos a ajuns să studieze mai degrabă printr-un joc al întâmplării ce de abia ceva mai târziu a devenit a fi și unul al dragostei, limba română. Printre primii lui profesori numărându-se Sorin Alexandrescu, pe vremea când binecunoscutul profesor era lector trimis de Statul român la Universitatea din Amsterdam. Jan Wiilem Bos a urmat cursuri de românistică și în SUA. A vizitat țara a cărei limbă avea să o studieze încă din 1974. Prima lui vizită a fost una cu peripeții, în detaliu și cu umor descrise în carte. A cunoscut-o pe Cornelia, o americancă cu origini românești, cu care s-a căsătorit și a avut o fiică. A revenit apoi periodic de câteva ori până în decembrie 1989. Peripeții au fost și cu ocazia acestor periodice reveniri, însă ele s-au dovedit a fi din ce în ce mai puțin amuzante. Agreabile încă și mai puțin. Între 1982 și 1984 a fost lector de Neerlandeză la Universitatea din București.

L-a cunoscut pe celebrul, pe vrednicul ambasador al țării sale la București Coen Stork aș cărui neastâmpăr a produs atâtea bătăi de cap autorităților comuniste de la București , cu ocazia ultimei lui vizite la București de dinainte de căderea comunismului. Jan Willem Bos s-a aflat în Capitala României în martie 1989. O lună rău prevestitoare pentru regimul lui Nicolae Ceaușescu. Toate detaliie pot fi găsite în carte.

Din 1990 încoace vizitele au fost mai dese. Conform propriei mărturisiri, Jan Willem Bos a descoperit bucuria de a citi parcurgând importante cărți din literatura română. Pe unele le-a tradus în neerlandeză. A ales titluri diverse, volume nicidecum ușor de tălmăcit. De la scrierile lui Mateiu Caragiale la acelea ale Mircea Cărtărescu. A realizat performanța de a traduce trilogia Orbitor și e în curs de apariție versiunea în neerlandeză a complicatului Solenoid. A revenit periodic la Creangă, însă nu s-a prea apropiat de Eminescu. Motivele sunt convingător detaliate în carte. A scris și publicat deja câteva cărți în care a vorbit despre feluritele lui experiențe românești, cea de acum fiind una pe care aș socoti-o a fi una de sinteză.Citeste intregul articol pe Contributors.ro

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

disbioza disbioza
Diverse10 ore ago

Flora intestinală „distrusă”: ce înseamnă, de fapt, disbioza și care sunt simptomele

„Flora intestinală distrusă” este un termen popular şi din ce în ce mai frecvent în motoarele de căutare și pe...

Diverse16 ore ago

Oriflame România anunță două promovări-cheie: lideri care accelerează viitorul brandului în Europa

Oriflame România marchează un nou capitol important în evoluția sa și anunță promovarea a doi lideri care au contribuit decisiv...

Diverse21 de ore ago

De ce românii au preferat mașinile rulate în 2025 – analiza Plus-Auto.ro

Anul 2025 a confirmat o realitate tot mai vizibilă pe piața auto din România: majoritatea cumpărătorilor s-au orientat către autoturisme...

ActualitateO zi ago

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere...

ActualitateO zi ago

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice...

Actualitate2 zile ago

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei...

cursuri limba romana pentru staini cursuri limba romana pentru staini
Uncategorized2 zile ago

Ai angajați din alte țări? Iată cum să îi integrezi mai bine și să îi ajuți să fie mai productivi 

  Tot mai multe companii angajează oameni din afara României. Fie că vorbim despre muncitori din Asia sau specialiști din...

The Brokers Credit The Brokers Credit
Diverse2 zile ago

Refinanțare credit chiar dacă ai avut întârzieri. Află ce opțiuni ai!

  Ți s-a întâmplat să ai o simplă întârziere la plata unui credit, iar băncile să te refuze la solicitarea...

Ambalaje de unică folosinţă Ambalaje de unică folosinţă
Diverse3 zile ago

Ce alegem în 2026? Ambalaje de unică folosinţă cu “fereastră” sau transparente?

Timp de ani de zile, marketingul din food & beverage a fost construit pe promisiune: „fresh”, „artizanal”, „handmade”, „premium”, „ca...

Sport3 zile ago

De la răsărit la apus: o zi de pescuit sportiv în Delta Dunării

O zi de pescuit sportiv în Delta Dunării începe mult înainte ca soarele să apară deasupra stufului. Aerul este răcoros,...

Social3 zile ago

Grupele de sânge: codul genetic care îți poate salva viața

Deși majoritatea oamenilor cunosc faptul că au o anumită grupă de sânge, puțini înțeleg ce înseamnă aceasta din punct de...

Diverse3 zile ago

Învață ESG aplicat, cu traineri real-life. Înscrie-te acum la CES ESG Institute – primul program privat de corporate learning ESG din România

Într-un peisaj în care consumatorii, investitorii și angajații cer coerență, transparență și impact real, ESG a devenit un filtru prin...

Diverse4 zile ago

Cadouri de Valentine’s Day care spun mai mult decât „te iubesc”

Ziua Îndrăgostiților nu este despre gesturi grandioase, ci despre atenția la detalii. Despre cadouri care spun „mă gândesc la tine”,...

turisti-europeni turisti-europeni
Uncategorized4 zile ago

Ce pot învăța hotelierii români din comportamentul turiștilor europeni în 2026

În 2026, comportamentul turiștilor europeni continuă să influențeze decisiv strategiile industriei hoteliere la nivel global – și oferă lecții valoroase...

Diverse4 zile ago

Remodelare corporală: procedura BodyTite vs. liposucție

Grăsimea încăpățânată, pielea lăsată după slăbire sau sarcină, conturul nedefinit al abdomenului ori al șoldurilor reprezintă sunt frustrări comune, chiar...

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online
Actualitate5 zile ago

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online

Un magazin online nu inseamna doar vanzari, marketing si logistica, ci si o evidenta financiara corecta, actualizata si adaptata specificului...

Diverse6 zile ago

RateAuto.ro: model de parc auto care mizează pe transparență, aplicare 100% online și rate auto fără avans

Într-o piață auto second hand marcată de diferențe mari de calitate între parcurile auto, RateAuto.ro – parc auto cu operațiuni...

Diverse6 zile ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite...

Diverse6 zile ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se...

Diverse6 zile ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată...

Top Stiri Comisarul