Actualitate
Îndepărtarea lui Dan Petrescu, o formalitate – Antrenorul care o va pregăti pe CFR Cluj
După victoria cu FC Argeș din deplasare (1-0), Dan Petrescu a spus că urmează marți o discuție lămuritoare cu patronul Neluțu Varga. Soarta antrenorului este însă decisă, „nodul” fiind reprezentat doar de clauza de reziliere (în valoare de 400 de mii de euro).
Dan PetrescuFoto: Stuart Wallace/BPI / Shutterstock Editorial / Profimedia
Conducerea CFR-ului este decisă să se despartă de Petrescu, iar un anunț în legătură cu separarea va fi făcut cel mai probabil în următoarele ore.
Cosmin Contra, înlocuitorul lui Dan Petrescu la CFR Cluj
Cosmin Contra va fi noul antrenor al campioanei României, antrenorul în vârstă de 46 de ani înțelegându-se deja asupra aspectelor importante cu patronul Neluțu Varga, după cum susține gsp.ro.
„Guriță” mai are doar de semnat contractul, acest lucru urmând să se întâmple imediat după ce va fi anunțată oficial despărțirea de Dan Petrescu.
Contra va reveni astfel în fotbalul românesc după o pauză de doi ani de zile. Pe finalul lui 2020 (în decembrie), antrenorul pleca de la Dinamo.
Conform Fanatik.ro, Contra a mai fost pe lista grupării din Gruia și în urmă cu doi ani, tot după o plecare a lui Dan Petrescu.
Tehnicianul este liber de contract din vara acestui an, după despărțirea de Al Ittihad.
De-a lungul carierei, Contra a pregătit echipele: Poli Timișoara, Fuenlabrada, Petrolul, Getafe, Guangzhou, Alcorcon, naționala României și Dinamo (în două mandate).
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 7 zileStejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României



