Actualitate
Regina Margrethe a Danemarcei, după ce a retras titlurile princiaire la patru dintre cei opt nepoţi: Sunt dezamăgită, nu mă aşteptam la o astfel de reacţie
Regina Margrethe a Danemarcei este dezamăgită, după reacţia nepoţilor săi, cărora le-a retras titlurile princiare, relatează AFP. „Ca mamă şi bunică, am subestimat cât de mult îi afectează fiul meu cel mic şi familia lui . Îmi pare rău pentru asta”, a spus suveranul într-un comunicat de presă inedit publicat de casa regală.
Regina Margrethe a Danemarcei Foto: / Shutterstock Editorial / Profimedia
Săptămâna trecută s-a anunţat că cei patru copii ai prinţului Joachim, Nikolai, 23 de ani, şi Felix, 20 de ani – născuţi dintr-o primă căsătorie – Henrik, 13 ani, şi Athena, 10 ani, nu vor mai avea titlu princiar de la 1 ianuarie. Vor păstra doar un titlu de conte de Monpezat, numit după bunicul lor de origine franceză, prinţul consort Henrik, care făcuse scandal cu şase luni înainte de moarte spunând că nu vrea să fie înmormântat cu soţia sa, scrie Agerpres.
Acest fost diplomat, care suferea de demenţă la sfârşitul vieţii, se plânsese în repetate rânduri că nu a putut niciodată să poarte titlul de rege.
Această nouă problemă familială vine după jubileul de 50 de ani de la domnia Reginei.
„Este datoria şi dorinţa mea ca regină să mă asigur că monarhia este întotdeauna formată conform vremurilor sale. Aceasta înseamnă uneori că trebuie luate decizii dificile şi întotdeauna va fi dificil să găşeşti momentul potrivit”, a subliniat Margrethe II.
Potrivit palatului, scopul reducerii numărului de prinţi şi prinţese este de a le oferi o mai mare libertate de a-şi duce viaţa aşa cum consideră de cuviinţă. „
Nu este niciodată amuzant să-ţi vezi copiii trataţi aşa”, a reacţionat prinţul Joachim în declaraţii adresate presei daneze, joi.
Într-un interviu acordat cotidianului B.T., acesta a regretat două zile mai târziu că „din păcate” nu a avut veşti nici de la mama lui, nici de la fratele său, Prinţul Moştenitor Frederik, de la decizie.
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 6 zileStejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României



