Actualitate
PNL prezintă, două variante de majorarea pensiilor / Ce ajutoare va da Guvernul pentru încălzire
Liberalii au anunțat miercuri, după ședința Biroului Permanent Național, decizia de a propune în Coaliție două variante de creștere a pensiilor. Prima varianta vizează o creștere graduală a anumitor categorii de pensii iar a doua opțiune, majorarea tuturor pensiilor cu 15%.
Ionuț Stroe, purtător de cuvânt al PNLFoto: AGERPRES
”Prima propunere vizează o creștere a bugetului alocat pensiilor, urmând ca gradual, pe anumite praguri de pensii, să se realizeze creșterea pensiilor prin anumite beneficii suplimentare. A doua vizează o creștere universală a tuturor pensiilor cu 15%. Cele două vor fi discutate în coaliție cel mai probabil săptămâna viitoare”, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe.
Totodată, conducerea PNL a vorbit și despre ajutoarele sociale pe care Guvernul le va aloca în următoarele luni de iarnă.
Potrivit declarațiilor lui Stroe, Guvernul va emite o ordonanţă de urgenţă „pe zona de ajutoare, la zona de alimente, va exista o ordonanţă de urgenţă care va prelungi programul celor 50 de euro alocaţi bilunar şi pentru anul 2023”.
De asemenea vor fi date și ajutoare pentru energie în cuantum de 700 de lei pentru persoanele cu venituri de pănă la 2.000 de lei pe lună.
”Se va aproba un program prin fondul de coeziune pentru ajutoare pe energie în cuantum de 700 de lei pentru sezonul rece. Suma va fi alocată pentru anul în curs spre final de ianuarie, iar pentru 2023 cei 700 de lei vor fi alocați în septembrie. Propunerea e ca plafonul de vârstă pentru primirea ajutoarelor să scadă la 60 de ani, și să primească toți cei care venituri până în 2.000 de lei”, a explicat Stroe.
Liberalul a precizat că prima măsură privind încălzirea vizează aproximativ 4 milioane beneficiari, iar cea cu 50 de euro undeva la 2,4 milioane.
Reamintim că PNL și PSD nu au reușit să ajungă la un consens privind procentul care se va acorda pentru majorarea pensiilor și distribuirea acestuia.
PSD a anunțat public că nu renunță la ideea majorării pensiilor pe categoriile defavorizate.
„S-a hotărât împreună cu ministrul de Finanţe ca anvelopa de mărire a pensiilor să fie la 15 procente, dar asta nu înseamnă că noi vom accepta ca punctul de pensie să se mărească cu 15% la fel la toată lumea. Este total incorect”, a declarat Marcel Ciolacu într-o conferință de presă la Alexandria.
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 6 zileStejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României



