Connect with us

Actualitate

Poveste absurdă despre neputința autorităților de a scăpa de haitele de câini de pe bulevardul Timișoara din Capitală

Comisarul

Publicat

pe

Autoritățile au primit numeroase sesizări privind haitele de câini din mai multe zone din Sectorul 6, în special de pe bulevardul Timișoara, unde a fost atacată prezentatoarea TVR Dorina Florea, dar își pasează responsabilitatea. Reprezentanții Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) susțin că ar fi încercat zilnic să prindă câinii, dar nu au reușit pentru că animalele ies pe domeniul public doar noaptea, când nu pot folosi arma cu tranchilizant. Ziua, câinii se retrag pe proprietăți private, unde instituția nu are competențe. Mai mult, ei acuză că nu sunt sprijiniți de Poliția Locală a Sectorului 6, dar primarul Ciprian Ciucu se apără și spune că instituția își face treaba, dar „ASPA este un dezastru ineficient”.

Maidanezi in CapitalaFoto: Agerpres

Potrivit unui răspuns transmis de Primăria Capitalei la solicitarea HotNews.ro, reprezentanții ASPA spun că din septembrie și până acum au cerut de mai multe ori Poliției Locale Sector 6 să îi ajute atunci când au fost reclamații, să identifice proprietarii terenurilor unde se refugiază câinii și să obțină permisiunea de a ridica animalele, dar susțin că nu au primit răspuns.

ASPA: „Avem nevoie de sprijinul Poliției Locale”

  • ”Zona bd. Timișoara 103Q este cunoscută de către ASPA și verificată aproape zilnic, răspundem la toate sesizările cetățenilor cu privire la această zonă. În această zonă se află și terenuri private, unde avem nevoie de sprijinul Poliției Locale deoarece pe acele terenuri private îngrădite necorespunzător cel mai probabil stau câinii care noaptea ies pe domeniul public.
  • Conform legii, ASPA poate captura câini doar de pe domeniul public și nu are competențe de a intra pe domeniul privat. Tocmai de aceea, Poliția Locală Sector 6 poate identifica proprietarii acelor terenuri și poate solicita permisiunea pentru a acționa pe teren privat.
  • Sau poate aplica sancțiuni proprietarilor pentru îngrădirea necorespunzătoare a terenurilor private, conform HCGMB nr. 120/2010, astfel încât câinii să nu mai poată intra și ieși de pe proprietățile private pe domeniul public, devenind astfel un pericol pentru cetățeni”, se arată în răspunsul transmis de Primăria Capitalei.

Potrivit aceleiași surse, din reclamațiile primite de la cetățeni reiese că acești câini ies pe domeniul public seara și noaptea, dar atunci ASPA nu îi poate captura deoarece nu poate folosi arma cu tranchilizant.

  • ”Echipajele ASPA sunt în teren la orice oră, însă capturarea unor câini fără stăpân care nu sunt obișnuiți cu prezența umană se poate realiza doar cu arma cu tranchilizant, iar pentru acest tip de acțiune sunt necesare condiții de lumină.
  • Prin urmare, chiar dacă echipajele ASPA au program la orice oră, câinii trebuie identificați pe timp de zi, astfel încât să poată fi capturați prin tranchilizare”, se mai arată în răspuns.

Reprezentanții instituției susțin că este obligatoriu să aibă permisiunea proprietarului terenului privat pentru a putea organiza o acțiune de capturare.

„Sesizările către cetățeni, direcționate de Poliția Locală cu întârziere”

Contactată de HotNews.ro, Cătălina Trănescu, purtător de cuvânt al ASPA, a declarat că de-a lungul anului au primit de la Poliția Locală Sector 6 niște tabele cu informații sumare, cu sesizări primite de la cetățeni, redirecționate la ASPA cu o întârziere de 1-2 zile, iar când echipele s-au dus să prindă câinii, aceștia nu mai erau acolo.

  • ”Concret, Poliția Locală Sector 6 primește petiții de la cetățenii sectorului 6 pe care redirecționează către ASPA la o distanță de una-două zile.
  • Este de la sine înțeles că aceste petiții își pierd utilitatea dacă ajung după câteva zile la ASPA, câinii nemaifiind găsiți în aceleași locații”, a explicat aceasta.

Mai mult, ar fi existat și o situație, în luna septembrie, când angajații de la ASPA s-au dus să strângă câinii de pe Lacul Morii, dar Poliția Locală Sector 6 i-ar fi împiedicat.

Întrebată de ce ASPA nu apelează și la Poliția Locală a municipiului București, Cătălina Trănescu spune că se solicită în mod frecvent ajutorul instituției, însă fiindcă sunt multe acțiuni zilnic, nu sunt echipaje suficiente și este nevoie și de ajutorul Polițiilor Locale de Sector.

ASPA a organizat joi, împreună cu un echipaj echipaj de la Poliția Locală București o acțiune de prindere a câinilor în zona bulevardului Timișoara, însă a reușit să prindă doar o cățea cu 7 pui.

Câinii reclamați nu au fost de găsit pe domeniul public. După ce s-a intrat împreună cu Poliția și pe proprietățile private, au fost identificați pe două terenuri, însă nu au putut fi capturați.

”Următorul pas este identificarea proprietarilor ca să se organizeze o acțiune de capturare”, a explicat purtătorul de cuvânt al ASPA.

Conform acesteia, în zonă sunt întâlnite în mod frecvent 3 situații:

  • câini aduși la șantiere să păzească, dar care ies și pe domeniul public;
  • câini care s-au adăpostit pe terenuri abandonate și care ies seara prin gardurile rupte;
  • câini care au stăpâni și stau ziua în curți, dar seara sunt lăsați liberi și ies pe stradă.

Ciprian Ciucu: ”ASPA este un dezastru ineficient”

Contactat de HotNews. ro, primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, susține că Poliţia Locală a Sectorului 6 a răspuns de fiecare dată atunci când ASPA a solicitat sprijinul, dar că va face o anchetă internă.

  • „Poliţia Locală a Sectorului 6 a răspuns de fiecare dată atunci cand ASPA a solicitat sprijinul. Un consilier de la cabinetul meu solicită în acest moment toate adresele ASPA pe această temă.
  • Vom demara o anchetă internă, iar dacă o singură adresă va fi găsită fără răspuns, voi solicita directorului Poliției Locale a Sectorului 6 să convoace comisia de disciplină. În aceeași logică, dacă ASPA nu și-a făcut treaba, aștept măsuri interne similare”, a declarat Ciprian Ciucu pentru HotNews.ro.

Mai mult, primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a postat un comentariu la postarea în care prezentatoarea TVR Dorina Florea a povestit incidentul, unde a scris că Poliţia Locală a Sectorului 6 a făcut nu mai puțin de 53 de adrese către ASPA pentru a ridica câinii din sector.

  • „Anul acesta, Poliţia Locală a Sectorului 6 a făcut nu mai puțin de 53 de adrese către ASPA pentru a ridica câinii din Sectorul 6. Politia Locală nu ridică câini pentru ca nu este echipată pentru așa ceva, neavând astfel de atribuții.
  • Astfel, Poliţia Locală a făcut ceea ce era datoare să facă: a documentat temeinic toate cazurile și a făcut adrese și reveniri către singura instituție care are dreptul legal de a lua câinii de pe străzi și de a-i gestiona.
  • Haita de aici a fost semnalată repetat, încă in septembrie. Din păcate, în ultimul an, ASPA este un dezastru ineficient, cu un buget enorm. Este o instituție care își rateaza misiunea, obiectul de activitate!”, a scris Ciucu.

ASPA a prins în 2022 peste 1500 de câini

Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) spune că a ridicat peste 1500 de câini din București pe parcusul anului 2022, aproximativ 360 dintre aceștia doar din sectorul 6, potrivit datelor transmise de instituție. În 2022 au fost dați spre adopție de ASPA circa 1200 de câini, iar în adăposturi mai sunt circa 1.400. Din 2017 nu s-au mai eutanasiat câini sănătoși.

ASPA are 7 echipe, fiecare având 2-3 oameni pentru prinderea câinilor.

Povestea Dorinei Florea

Prezentatoarea TVR Dorina Florea spune că a fost atacată de o haită de câini pe un bulevard din Sectorul 6 al Capitalei și acuză autoritățile că au refuzat să intervină, pasând responsabilitatea. Ea spune că la 112, unde a sunat inițial, i s-a transmis că nu poate fi ajutată dacă nu a fost mușcată. A sunat mai departe la Poliția Locală Sector 6 și la ASPA: „Nu se ocupă Poliția Locală, ci ASPA!” / „Nu există nicio echipă pe care să o trimitem pe teren! Vom încerca mâine dimineață!”.

  • „Între mine și acea haită nu erau decât rucsacul – cu care loveam în stânga și în dreapta – și țipetele mele disperate pe care le-a auzit până și soțul de la câțiva metri distanță…”, spune Dorina Florea.

Ea a fost salvată de un trecător care a oprit mașina și a început să claxoneze pentru a alunga câinii și de soțul său, care a ajuns între timp acolo.

Redăm integral mesajul postat pe Facebook de prezentatoarea TVR:

  • „Pentru a doua oară în viața mea am făcut greșeala să sun la 112! De această dată, după ce am fost ATACATĂ în plin bulevard al Capitalei de o haită de câini (la 7 m-am oprit din numărat, dar cred că erau mai mulți). Au apărut din senin dintr-o zonă defrișată de Primăria sectorului 6 și unde aceste animale și-au găsit adăpost. Ziua stau ascunse, seara, dar mai ales noaptea, ies la atac!
  • Până la momentul la care scriu, înțeleg că zeci de reclamații au fost făcute la ASPA și Poliția locală sector 6 și NIMIIIIC. Nu au făcut nimic!! De fapt, au făcut ceva: au devenit experți în a pasa responsabilitățile de la o instituție la alta sau în a găsi scuze:
  • Nu se ocupă Poliția Locală, ci ASPA!
  • ASPA: nu avem echipă după ora 20. Nu e nimeni disponibil astăzi, trimitem echipa mâine.
  • Sigur că nu a venit nici naiba să verifice! Și uite așa, atât de bine s-au ocupat de situație că, de la câțiva câini, acum avem de-a face cu mai bine de 20, care stau doar în haite și atacă tot ce prind! Iar asta se întâmplă pe un bulevard circulat al Capitalei, nu în vreo zonă izolată și părăsită!!!
  • Să mă întorc la poveste: era trecut de ora 20, stăteam pe trotuar și îl așteptam pe soțul meu, când – din senin – vreo 7 câini au apărut în raza vizuală, au început să alerge către mine și să latre agresiv! Între mine și acea haită nu erau decât rucsacul – cu care loveam în stânga și în dreapta – și țipetele mele disperate pe care le-a auzit până și soțul de la câțiva metri distanță…
  • Când credeam că vor tăbărî pur și simplu pe mine, o mașină de pe bulevard a oprit brusc lângă trotuar, a început să claxoneze puternic, șoferul a coborât în grabă și a reușit să alunge câțiva dintre ei. Apoi, a ajuns și soțul meu și au reușit să îi pună pe fugă pe toți.
  • M-am gândit atunci instant că e cazul să apelez 112!
  • Am sunat, au răspuns rapid și – printre lacrimi, crize de plâns și respirații tăiate – am reușit să povestesc!
  • Doamna de la celălalt capăt al firului m-a întrebat dacă am fost mușcată de câini. Am spus că nu! Dar că încă nu îmi dau seama dacă sunt bine…M-a întrebat dacă am nevoie de ajutor medical. Am spus că nu știu, dar am rugat-o să facă ceva, orice, să ne ajute.
  • Mi-a răspuns apoi isteric că dacă nu am fost mușcată de câini, atunci nu mă poate ajuta și să iau legătura cu cei la Poliția Locală sector 6. I-am spus, printre lacrimi, că abia mai știu cum mă cheamă, cum crede că aș putea să stau să caut un număr de telefon de la Locală… M-a pus în așteptare, apoi un alt domn polițist mi-a spus telefonic același lucru: că nu ne poate ajuta!
  • A fost momentul în care le-am replicat că vor avea pe conștiință oamenii mușcați sau, Doamne ferește, omorâți de acești câini, dacă nu fac ceva!
  • Până la urmă, în loc să fiu ajutată, experiența cu apelul la 112 s-a dovedit a fi una neverosimilă!
  • Am ajuns să fiu certată la telefon de acest domn polițist că nu mă port civilizat și cuviincios pentru că am îndrăznit să ridic vocea. I-am spus să se prezinte, ca să știu măcar cine mă face needucată și necivilizată, când eu abia puteam respira din cauza șocului. A refuzat, mi-a spus cinic: „niciun nume, aici e doar Poliția” și mi-a ÎNCHIS pur și simplu telefonul în nas…
  • Am sunat apoi la numărul de urgență al celor de la ASPA. A răspuns cineva, mi-a spus că înțelege prin ce trec, că îi pare rău, dar că nu mă poate ajuta.
  • – Nu există nicio echipă pe care să o trimitem pe teren! Vom încerca mâine dimineață!
  • Nu că ar fi venit cineva prin zonă, dar în toate reclamațiile făcute până acum, ăsta a fost primul lucru pe care l-am scris (noi și alți oameni) că degeaba vin dimineața sau la prânz, pentru că nu vor găsi picior de câine pe aici…
  • Și povestea se oprește brusc aici (că și așa a ieșit o postare mult prea lungă), dar voi să nu fiți, vă rog, ca mine! Atât de naivi și să sperați că în situații limită vreo autoritate a statului va fi dispusă să vă ajute, chiar și atunci când are la îndemână toate pârghiile necesare.
  • Pentru că: Le are, dar nu vrea să le folosească! Sau nu poate! Sau pur și simplu nu știe ce și cum să facă!
  • Până atunci, reclamații făcute deja la: Primăria Capitalei, Primăria Sectorului 6 , Poliţia Locală Sector 6 , ASPA București, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale – pentru a-mi fi oferită întreaga înregistrare a convorbirii telefonice purtate cu cei doi operatori.
  • Aștept răspunsurile și promit că le voi publica pe toate aici! Dar asta bineînțeles dacă vor binevoi să îmi răspundă!”.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse6 ore ago

Glowcare.ro – platforma care redefinește frumusețea prin știință, echilibru și grijă autentică

Într-o perioadă în care informațiile despre îngrijire și frumusețe sunt tot mai greu de filtrat, un nou proiect editorial vine...

Diverse7 ore ago

BeautyTrend.ro – noua revistă online care redefinește conceptul de frumusețe și stil de viață în România

O nouă publicație digitală își face apariția în peisajul media românesc: beautytrend.ro, o revistă online dedicată femeilor moderne, interesate de...

PoliticO zi ago

Miza de un miliard de euro a gap-ului de TVA. România a obținut eliminarea din PNRR a unui jalon pentru reducerea deficitului de încasare de TVA

România a obținut eliminarea din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a jalonului prin care trebuia să reducă deficitul...

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate? Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?
Business::Customer ServiceO zi ago

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?

Întrebarea revine ca o undă scurtă într-o conversație între prieteni plecați de ani buni din țară: poți trimite un pachet...

Uncategorized2 zile ago

O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri

Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine...

Social3 zile ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse3 zile ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

Politic4 zile ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Diverse6 zile ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

ActualitateO săptămână ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
DiverseO săptămână ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

DiverseO săptămână ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

UncategorizedO săptămână ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

UncategorizedO săptămână ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

DiverseO săptămână ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

UncategorizedO săptămână ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

DiverseO săptămână ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri localeO săptămână ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

UncategorizedO săptămână ago

Thrillerul MVM în România. Este compania maghiară care vrea să cumpere E.ON Furnizare un „Cal Troian al Rusiei”? Mituri politizate vs. realitate

Tranzacția prin care compania energetică maghiară MVM încearcă să achiziționeze E.ON Furnizare România a fost blocată. Mai mult, cazul „MVM...

Top Stiri Comisarul