Recomandări de acum 100 de ani pentru a te proteja de inflație: Trebuie să se impună cruţarea cea mai extremă şi cumpătarea cea mai desăvârşită. Să ne reducem trebuinţele traiului la strictul necesar

​Faţă de scumpetea insuportabilă a zilelor noastre, în primul rând la noi la Români trebuie să se impună cruţarea cea mai extremă şi cumpătarea cea mai desăvârşită, scria acum 100 de ani săptămânalul „Revusta Economică”.

AlimenteFoto: Captura video

Fiecare să-şi reducă trebuinţele traiului la strictul necesar, abandonând orice cheltuieli, care astăzi nu sunt de absolută trebuinţă pentru existenţă.

Chestiunea scumpetei preocupă astăzi în modul cel mai intensiv pe toată lumea, atât dela noi, cât şi din străinătate.

Preţurile alimentelor au ajuns la limite pe care cu greu şi le-ar fi putut închipui chiar şi cea mai largă fantazie

Şi nu fără motiv. Preţurile alimentelor şi ale articolelor celor mai necesare pentru trai au ajuns, aproape pretutindenea la limite pe care cu greu şi le-ar fi putut închipui chiar şi cea mai largă fantazie. Grâul, porumbul şi făina, aceste producte, menite să ne deie «pânea cea de toate zilele» au astăzi preţuri duple, faţă de cum aveau înainte.

Tot asemenea laptele, ouăle şi legumele de tot soiul. Carnea şi unsoarea se plătesc îndoit şi întreit, iar unele articole de băcănie şi-au urcat preţurile cu 2—300%. Îmbrăcămintea şi încălţămintea este de două şi de trei ori mai scumpă ca mai înainte, iar încălzitul încă nu rămâne cu mult sub aceste limite.

Între astfel de împrejurări nu e mirare, dacă, cum am zis mai sus, toată lumea, particularii, instituţiuni, corporaţiuni şi state, se preocupă de chestia scumpetei, mai cu seamă, că faţă de cheltuielile enorme, ce le reclamă astăzi traiul de toate zilele, veniturile în cea mai mare parte a lor şi pentru o bună parte a societăţii, nu au urcat faţă de trecut cu aproape nimic.

Abstracţie făcând dela poporul agricol, pentru care scumpetea a devenit un adevărat isvor de câştig şi abstracţie făcând dela liferanţii (furnizorii- n.red) armatelor, sunt foarte puţini acei favorizaţi ai soartei, ale căror venite şi câştiguri în aceste vremuri grele, să fi putut ţine pas cu modul, în care a urcat scumpetea traiului.

La noi la Români, chestiunea scumpetei până acum s-a tractat puţin în publicitate, deşi este o povară foarte grea pentru o însemnată parte a poporului nostru şi în prima linie pentru clasele intelectuale, care trăiesc din funcţiuni cu retribuţiuni fixe, sau din profesiuni cu câştiguri limitate. La noi, intelectualii sunt aceia, care suferă mai mult din cauza scumpetei, de care vorbim.

E timpul suprem deci, ca cei chemaţi, să se ocupe în mod serios şi la noi de această chestiune, să caute să o resolveze în mod corăspunsător, fireşte conform puterilor de care dispunem.

Faţă de scumpetea insuportabilă a zilelor noastre, trebuie să se impună cruţarea cea mai extremă şi cumpătarea cea mai desăvârşită

Faţă de scumpetea insuportabilă a zilelor noastre, în primul rând la noi la Români trebuie să se impună cruţarea cea mai extremă şi cumpătarea cea mai desăvârşită.

Fiecare trebuie să-şi reducă trebuinţele traiului la strictul necesar, abandonând orice cheltuieli, cari astăzi nu sunt de absolută trebuinţă pentru existenţă.

Îndeosebi se impune să ne reţinem dela orice distracţii şi plăceri, chiar şi dela cele mai nevinovate din trecut, pentrucă astăzi satisfacerea acestora pretinde astfel de cheltuieli, încât nu mai pot fi trecuie cu vederea. Cafenelele de prin oraşele noastre mai mari şi restaurantele de prin cele mai mici, aceste localităţi, în care mulţi din intelectualii noştri obicinuesc a petrece o bună parte a zilei, reclamă jertfe, pe care e păcat a le aduce azi, când abea putem răsbi cu cheltuielile pentru alimentaţiune. Tot asemenea şi celelalte cheltuieli ce cad în aceasta, sau altă categorie similară.

În împrejurările de astăzi suntem siguri, nimenea nu va putea face obiect de critică serioasă faptul, că îmbrăcămintea noastră nu mai poate fi ca în trecut şi că hainele vechi înlocuiesc cât mai mult pe cele nouă.

Dar oricât de mare ar fi cruţarea şi cumpătarea ce ne-am impune-o, trebue să recunoaştem, că fără o oarecare urcare a veniturilor, intelectualilor noştri le este aproape imposibil să facă faţă cheltuielilor enorme, pe cari le reclamă chiar şi cel mai simplu traiu, chiar şi cea mai simplă îmbrăcăminte.

Aceasta o simţim cu toţii şi de sigur, că multe dintre instituţiunile noastre, care au în serviciul lor intelectuali români, vor fi făcut deja şi până acuma ceva pentru ajutorarea lor, urcându-le într-o formă sau alta retribuţiunile.

Avem cunoştinţă exactă, că la unele instituţiuni sau acordat deja adause de 10 —15% pentru funcţionar (”adausuri de scumpete” -n.red) şi peste tot pentru cei aplicaţi în serviciul lor. Dar, că li s-a dat la unii, nu e suficient.

Trebue pornită o mişcare generală, care să facă cu putinţă suportarea scumpetei pentru toţi intelectualii noştri, aşa după cum vedem, că se face aceasta astăzi pretutindenea la noi şi în străinătate. (…)

Va trebui înainte de toate să se facă deosebirea între funcţionarii căsătoriţi şi familişti şi între cei neînsuraţi, fără familie, deosebire, care la stat, deşi s-a recunoscut de bună, din diferite motive, nu s-a putut aplica. Trebuinţele celor căsătoriţi şi familişti sunt cu mult mai mari, ca ale celorlalţi.

Prin aceasta nu voim să zicem, că traiul pentru cei neînsuraţi nu ar fi mai greu. Tot ce voim să scoatem la iveală este faptul, că un funcţionar neînsurat de ex. îşi poate impune cu mult mai mult cumpăt în cheltuielile sale decât un familist, la care cheltuielile sunt cu mult mai multe şi cu mult mai mari. Tocmai deaceea părerea noastră este, ca instituţiunile noastre să vină în ajutorul celor cu familie.