Connect with us

Actualitate

Încă un beneficiar al deciziilor CCR: „Regele asfaltului” Nelu Iordache scapă de o condamnare de 12 ani și jumătate de închisoare

Publicat

pe

Curtea de Apel Bucureşti a dispus încetarea procesului penal împotriva omului de afaceri Nelu Iordache, fiind anulată o pedeapsă de 12 ani şi 6 luni închisoare primită de acesta la instanţa de fond în dosarul delapidării companiei de transport aerian Blue Air.

Nelu IordacheFoto: Agerpres

Nelu Iordache se află în prezent în penitenciar, unde execută o condamnate definitivă de 11 ani şi 9 luni de închisoare într-un dosar legat de fraude cu fonduri europene alocate pentru construcţia autostrăzii Nădlac – Arad. El mai are o condamnare definitivă de 6 ani pentru nereguli în modernizarea Transalpina.

Judecătorii susţin că faptele de care Nelu Iordache era acuzat în dosarul Blue Air s-au prescris, fiind aplicată în acest sens decizia dată în mai 2022 de Curtea Constituțională.

În dosarul Blue Air, magistraţii au decis încetarea procesului penal şi în cazul lui Ali Imad, administrator de firme, care avea o condamnare de 7 ani închisoare pentru complicitate la evaziune fiscală.

  • „În baza art.16 alin.1 lit.f C.pr.pen. rap. la art.153, 154 alin.1 lit.b C.pen., la decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Iordache Nelu pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată. În baza art.16 alin.1 lit.f C.pr.pen. rap. la art.153, 154 alin.1 lit.d C.pen., la decizia nr.358/2022 a Curţii Constituţionale, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Iordache Nelu pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată”, se arată în decizia magistraţilor Curții de Apel București, conform Agerpres.

Judecătorii au admis însă, în parte, acţiunea civilă formulată de statul român, reprezentat de ANAF, şi i-a obligat în solidar pe Nelu Iordache, Ali Imad şi compania Bata Sky Imobiliare SA (fostă SC Blue Air Transport Aerian SA), prin lichidator judiciar Consulta 99 SPRL, la plata sumei de 8.972.252 lei reprezentând TVA dedusă în mod nelegal la care se adaugă obligaţiile accesorii.

Decizia instanţei este definitivă.

Acuzațiile din dosarul de care Nelu Iordache scapă

Este vorba de dosarul în care Nelu Iordache a fost trimis în judecată de DNA în iunie 2018, pentru evaziune fiscală şi delapidare, fiind acuzat că a înregistrat în contabilitatea fostei companii de transport aerian Blue Air achiziţii fictive de materiale publicitare, prejudiciind statul român cu 2 milioane euro.

Nelu Iordache primise o condamnare la Tribunalul Bucureşti, în martie 2021, de 12 ani şi 6 luni de închisoare pentru evaziune fiscală şi delapidare.

În acelaşi dosar, Ali Imad, administrator de firme, avea o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru complicitate la evaziune fiscală, iar compania Bata Sky Imobiliare SA trebuia să plătească o amendă penală de 30.000 lei. În dosar au mai fost implicate alte două persoane – Mioara (fostă Stancu) Băluţă, la data faptei angajată în cadrul unei bănci, şi Luiza Maria (fostă Cristescu) Ilie, achitate la instanţa de fond.

Potrivit DNA, în perioada februarie – aprilie 2011, Nelu Iordache a înregistrat în contabilitatea SC Bata Sky Imobiliare SA (fostă SC Blue Air Transport Aerian SA), achiziţii fictive de materiale publicitare promoţionale în valoare totală de 46.356.636 lei, din care TVA în cuantum de 8.972.252 lei.

  • „Prin aceste demersuri, Iordache ar fi prejudiciat bugetul de stat cu suma de 8.972.252 lei (echivalentul a 2.133.254 euro), reprezentând TVA dedusă în mod nelegal. Produsele respective ar fi fost achiziţionate de la două societăţi administrate de Ali Imad”, preciza DNA.

Ulterior, până în luna ianuarie 2014, Nelu Iordache şi-ar fi însuşit în mod necuvenit suma de 47.311.243 lei, pe care ar fi „justificat-o” prin simularea unui împrumut pe care l-ar fi acordat firmei SC Bata Sky Imobiliare SA, iar în acest sens, ar fi încheiat un contract prin care a atestat în mod neadevărat că a împrumutat societatea cu suma de 11.000.0000 euro.

  • ”Acest contract ar fi generat, în sarcina societăţii, o obligaţie de restituire a sumei respective în favoarea lui Iordache, deşi în realitate firma nu a încasat niciodată vreun ban, în modalitatea de mai sus”, mai spun procurorii.

Decizia CCR prin care mii de inculpați ar putea scăpa de dosarele penale

În 26 mai 2022, Curtea Constituţională a declarat neconstituţional un articol din Codul penal care permitea procurorilor să întrerupă cursul prescripţiei prin administrarea de noi probe. CCR a stabilit că, între 25 iunie 2018 şi 30 mai 2022, nu a existat o legislaţie în vigoare care să permită întreruperea prescrierii faptelor în cazul dosarelor penale.

În octombrie 2022, și Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie importată privind prescripția specială, în urma deciziei Curții Constituționale conform căreia prevederile articolului 155 din Codul Penal privind întreruperea cursului prescripției răspunderii penale sunt neconstituționale.

De această reglementare vor beneficia mii de inculpaţi. Printre cei care au scăpat deja de condamnări se află Dorin Cocoş, Mihai Chirica sau foşti şefi din ANRP, iar alţii au ieşit din închisoare: Adrian Mititelu şi Bogdan Olteanu.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

disbioza disbioza
Diverse9 ore ago

Flora intestinală „distrusă”: ce înseamnă, de fapt, disbioza și care sunt simptomele

„Flora intestinală distrusă” este un termen popular şi din ce în ce mai frecvent în motoarele de căutare și pe...

Diverse15 ore ago

Oriflame România anunță două promovări-cheie: lideri care accelerează viitorul brandului în Europa

Oriflame România marchează un nou capitol important în evoluția sa și anunță promovarea a doi lideri care au contribuit decisiv...

Diverse21 de ore ago

De ce românii au preferat mașinile rulate în 2025 – analiza Plus-Auto.ro

Anul 2025 a confirmat o realitate tot mai vizibilă pe piața auto din România: majoritatea cumpărătorilor s-au orientat către autoturisme...

ActualitateO zi ago

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere...

ActualitateO zi ago

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice...

Actualitate2 zile ago

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei...

cursuri limba romana pentru staini cursuri limba romana pentru staini
Uncategorized2 zile ago

Ai angajați din alte țări? Iată cum să îi integrezi mai bine și să îi ajuți să fie mai productivi 

  Tot mai multe companii angajează oameni din afara României. Fie că vorbim despre muncitori din Asia sau specialiști din...

The Brokers Credit The Brokers Credit
Diverse2 zile ago

Refinanțare credit chiar dacă ai avut întârzieri. Află ce opțiuni ai!

  Ți s-a întâmplat să ai o simplă întârziere la plata unui credit, iar băncile să te refuze la solicitarea...

Ambalaje de unică folosinţă Ambalaje de unică folosinţă
Diverse3 zile ago

Ce alegem în 2026? Ambalaje de unică folosinţă cu “fereastră” sau transparente?

Timp de ani de zile, marketingul din food & beverage a fost construit pe promisiune: „fresh”, „artizanal”, „handmade”, „premium”, „ca...

Sport3 zile ago

De la răsărit la apus: o zi de pescuit sportiv în Delta Dunării

O zi de pescuit sportiv în Delta Dunării începe mult înainte ca soarele să apară deasupra stufului. Aerul este răcoros,...

Social3 zile ago

Grupele de sânge: codul genetic care îți poate salva viața

Deși majoritatea oamenilor cunosc faptul că au o anumită grupă de sânge, puțini înțeleg ce înseamnă aceasta din punct de...

Diverse3 zile ago

Învață ESG aplicat, cu traineri real-life. Înscrie-te acum la CES ESG Institute – primul program privat de corporate learning ESG din România

Într-un peisaj în care consumatorii, investitorii și angajații cer coerență, transparență și impact real, ESG a devenit un filtru prin...

Diverse4 zile ago

Cadouri de Valentine’s Day care spun mai mult decât „te iubesc”

Ziua Îndrăgostiților nu este despre gesturi grandioase, ci despre atenția la detalii. Despre cadouri care spun „mă gândesc la tine”,...

turisti-europeni turisti-europeni
Uncategorized4 zile ago

Ce pot învăța hotelierii români din comportamentul turiștilor europeni în 2026

În 2026, comportamentul turiștilor europeni continuă să influențeze decisiv strategiile industriei hoteliere la nivel global – și oferă lecții valoroase...

Diverse4 zile ago

Remodelare corporală: procedura BodyTite vs. liposucție

Grăsimea încăpățânată, pielea lăsată după slăbire sau sarcină, conturul nedefinit al abdomenului ori al șoldurilor reprezintă sunt frustrări comune, chiar...

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online
Actualitate5 zile ago

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online

Un magazin online nu inseamna doar vanzari, marketing si logistica, ci si o evidenta financiara corecta, actualizata si adaptata specificului...

Diverse5 zile ago

RateAuto.ro: model de parc auto care mizează pe transparență, aplicare 100% online și rate auto fără avans

Într-o piață auto second hand marcată de diferențe mari de calitate între parcurile auto, RateAuto.ro – parc auto cu operațiuni...

Diverse6 zile ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite...

Diverse6 zile ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se...

Diverse6 zile ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată...

Top Stiri Comisarul