Connect with us

Actualitate

Clotilde Armand spune că va depune plângere penală dacă reglementările de urbanism din zonele istorice vor fi contestate de prefectul Toni Greblă

Comisarul

Publicat

pe

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, afirmă că va depune plângere penală pentru distrugerea patrimoniului „în clipa în care Toni Greblă sau orice alt reprezentant al PSD şi PNL, vor avea tupeul să conteste reglementările de urbanism” ale zonei istorice a Bucureştiului.

Clotilde ArmandFoto: AGERPRES

  • „Nicuşor Dan a înştiinţat astăzi (duminică-n.r.) opinia publică că actualul prefect al Capitalei, susţinut de PSD şi PNL, vrea să atace luni, în instanţă, PUZ Zone protejate, ceea ce ar permite suspendarea documentului, cu consecinţa intrării în legalitate a unor construcţii ridicate ilegal în zone protejate şi a ridicării altor construcţii în aceste zone, fără aplicarea reglementărilor specifice lor. Adică prefectul, reprezentantul Guvernului în teritoriu, dă liber la furat, cu alte cuvinte. Până acum, în ciuda solicitărilor noastre, nici el, nici şeful Inspectoratului de Stat în Construcţii, nu au suspendat niciun şantier ilegal”, a scris Armand, duminică, pe Facebook, potrivit Agerpres.

Ea a precizat că în Sectorul 1 sunt cele mai multe zone istorice protejate din Bucureşti.

  • „Vreau să transmit un mesaj ferm: în clipa în care Toni Greblă sau orice alt reprezentant PSD şi PNL, vor avea tupeul să conteste reglementările de urbanism a întregii zone istorice a municipiului Bucureşti, vor avea din partea mea o plângere penală pentru distrugerea patrimoniului. În Sectorul 1 sunt cele mai multe zone istorice aflate sub regim de protecţie. Am reuşit să suspendăm multe şantiere ilegale şi nu vom lăsa mafia imobiliară să pună stăpânire pe oraş, indiferent cât de mulţi bani aruncă în trusturile de presă să ne intimideze sau în ameninţări făţişe”, a adăugat edilul.

Clotilde Armand a dat ca exemplu un spaţiu verde din faţa Ateneului.

  • „În faţa Ateneului Român există un părculeţ. Astfel de spaţii verzii existau şi în curtea sediilor PNL şi PSD Sector 1. În toate cazurile vorbim de zone istorice protejate. Doar o minune a făcut ca un imobil să nu apară în curtea Ateneului Român şi să betoneze acel spaţiu verde. Ne-am luptat şi vom lupta împreună cu primarul general al Capitalei şi ONG-urile pentru salvarea spaţiilor verzi şi a imobilelor de patrimoniu arhitectural”, a punctat primarul.

Primarul municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a declarat duminică, în cadrul unei conferinţe de presă, că prefectul Toni Greblă intenţionează ca, luni, să atace în instanţă reglementarea de urbanism a întregii zone istorice a Capitalei.

Acest lucru ar însemna, a arătat edilul, că, timp de un an sau doi, „nu vom mai avea reglementări de urbanism pe zona istorică a Municipiului Bucureşti”. De asemenea, potrivit lui Nicuşor Dan, în acest context, toate proiectele de autorizare trebuie să reia procedura de la nivelul certificatului de urbanism.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Social6 ore ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse8 ore ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

PoliticO zi ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Diverse3 zile ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

Actualitate4 zile ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
Diverse4 zile ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

Diverse5 zile ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

Uncategorized5 zile ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

Uncategorized5 zile ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

Uncategorized5 zile ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

Diverse5 zile ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

Uncategorized5 zile ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

Diverse5 zile ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri locale6 zile ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

Uncategorized7 zile ago

Thrillerul MVM în România. Este compania maghiară care vrea să cumpere E.ON Furnizare un „Cal Troian al Rusiei”? Mituri politizate vs. realitate

Tranzacția prin care compania energetică maghiară MVM încearcă să achiziționeze E.ON Furnizare România a fost blocată. Mai mult, cazul „MVM...

Uncategorized7 zile ago

Eficiență, siguranță și profesionalism în fiecare kilometru

Într-o lume în care mobilitatea bunurilor a devenit esențială pentru economie și pentru viața de zi cu zi, firmele de...

DiverseO săptămână ago

Transformă-ți Casa cu Serviciile de Curățenie la Domiciliu Oradea

✨ www.Clean-Spot.Ro Soluția Ta pentru Curățenie Profesională în Oradea Curățenie la Domiciliu Oradea – Răsfață-ți Casa cu Adevăratul Confort! Te-ai...

ActualitateO săptămână ago

Estimarea Costurilor Ascunse De Ce Aveți Nevoie de un Calculator Preț Acoperiș Înainte de a Contacta Montatorii

Procesul de achiziție pentru un acoperiș începe de multe ori cu un telefon către un montator, dar ar trebui să...

UncategorizedO săptămână ago

Tendințele anului 2026 în floristică: buchete de lalele în tonuri pastelate și mixuri naturale

 În fiecare primăvară, florile reușesc să ne surprindă prin frumusețea lor efemeră și prin modul în care inspiră eleganță, prospețime...

Actualitate2 săptămâni ago

Rolul medierii în soluționarea conflictelor de muncă

Conflictele la locul de muncă pot apărea frecvent, fie că este vorba despre neînțelegeri între angajați, probleme cu angajatorul prin...

Top Stiri Comisarul