Actualitate
Vin ninsorile, până luni jumătate de țară va fi acoperită cu strat consistent de zăpadă / Harta codurilor galbene emise de ANM
Aministrația Națională de Meteorologie a emis o serie de coduri galbene, în special de ninsori consistente, prin care avertizează că până luni se va ajunge ca jumătate de țară să fie acoperită de zăpadă.
Cod galben de ninsoare și viscolFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea
Două dintre codurile galbene, ambele de ninsori însemnate cantitativ și strat de zăpadă consistent, sunt valabile de sâmbătă, ora 23:00, până duminică, ora 18:00.
În intervalul menționat, va ninge însemnat cantitativ și se va depune strat consistent de zăpadă, în Carpații Occidentali, nordul Carpaților Orientali, precum și la altitudini mai mari de 1700 m în Carpații Meridionali, unde vor fi intensificări ale vântului cu rafale de peste 90…100 km/h și viscol.
În Carpații Meridionali și de Curbură, la altitudini sub 1700 m vor predomina ploile și vor fi depuneri de polei.
În județele Hunedoara, Alba, Sibiu, Cluj, Suceava și Neamț vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă în medie de 10…12 cm.
În Banat, Crișana, Maramureș și restul Transilvaniei vor fi precipitații mixte, moderate cantitativ.
În regiunile sudice și sud-estice, temporar va ploua, iar în după-amiaza și seara zilei de duminică (26 februarie), ploile vor avea caracter de aversă și pe alocuri vor fi însoțite de descărcări electrice.

Până luni jumătate de țară va fi acoperită cu strat consistent de zăpadă
O altă atenționare meteo cod galben, tot de ninsori însemnate cantitativ și strat de zăpadă consistent, este valabilă de duminică, ora 18:00, până luni, ora 15:00.
În Banat, Crișana, Maramureș, în cea mai mare parte a Transilvaniei și în jumătatea de nord a Moldovei va ninge și se va depune strat de zăpadă cu grosimi în general între 10 și 20 cm.

-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 7 zileStejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României



