Connect with us

Actualitate

Ungaria acuză Ucraina că „urmăreşte să desfiinţeze minorităţile etnice”. Szijjarto: „Se pregătesc să ia din miliardele de euro de la UE şi să le folosească împotriva minorităţilor”

Publicat

pe

Propunerea Ucrainei care echivalează cu întreprinderea unor paşi către desfiinţarea minorităţilor etnice şi folosirea fondurilor europene în acest scop este „inacceptabilă”, a declarat miercuri ministrul ungar de externe Peter Szijjarto la Consiliul ONU pentru Drepturile Omului la Geneva, relatează agenția oficială maghiară MTI, citată de Agerpres.

Peter SzijjartoFoto: Russian Foreign Ministry Press Service / AP / Profimedia

Conform agenției MTI, Peter Szijjarto s-a referit astfel la o propunere ucraineană recentă care ar sugera ideea ca familiile minorităţilor etnice să primească aproximativ 1.000 de euro dacă copiii acestora sunt înscrişi la şcoli în limba ucraineană şi nu la şcoli cu predare în limba lor maternă.

Autorităţile ucrainene se pregătesc să ia din miliardele de euro primite din partea UE ca ajutor destinat funcţionării ţării şi să folosească aceşti bani împotriva minorităţilor, crede ministrul ungar.

Guvernul de la Budapesta urmăreşte cu atenţie problema minorităţilor etnice din Ucraina, având în vedere că milioane de cetăţeni ungari trăiesc în afara Ungariei, a mai menţionat Szijjarto, citat de MAE de la Budapesta.

Ministrul ungar a insistat totodată că din anul 2014 Ucraina încalcă în mod „continuu şi sistematic” drepturile minorităţilor etnice prin adoptarea unor legi care fac imposibilă educaţia în limbile minorităţilor. Nici examenele de absolvire nu vor fi disponibile în limbile minorităţilor, la fel şi examenele de admitere şi învăţământul vocaţional, a mai afirmat Szijjarto. Mai mult, a susținut el, directori de şcoli şi profesori din şcolile cu predare în limbile minorităţilor sunt concediaţi.

Prin urmare, şeful diplomaţiei ungare a cerut restabilirea drepturilor dobândite anterior de minorităţile etnice în Ucraina.

Szijjarto: Fără livrări de arme și sancțiuni, trebuie oprit războiul

Ca ţară vecină, a continuat el, Ungaria resimte în fiecare zi consecinţele tragice ale conflictului din Ucraina şi a lansat cea mai vastă campanie umanitară din istoria sa pentru a ajuta Ucraina.

Comunitatea internaţională trebuie să se axeze pe salvarea de vieţi. „Răspunsul (…) nu trebuie să fie livrarea de arme, şi (…) nici introducerea de noi sancţiuni, care, de altfel, sunt mai dureroase şi mai dăunătoare pentru economiile europene decât pentru Rusia”, a mai susținut ministrul ungar de externe.

Singura cale de a salva vieţi este cea a păcii, „de aceea Ungaria, ca ţară vecină, îndeamnă la stabilirea imediată a unei încetări a focului şi lansarea negocierilor de pace”, a insistat el.

Riscul unui al treilea război mondial şi al unui conflict nuclear este acum „mai mare ca niciodată”, aşadar „aş dori să îndemn comunitatea internaţională să-şi unească forţele pentru a opri războiul”, a concluzionat Peter Szijjarto.

Szijjarto: Mulţi etnici maghiari din armata ucraineană au murit pe front

Într-un interviu acordat sâmbătă postului american CNN, el a spus că numeroşi etnici maghiari din Ucraina care au fost înrolaţi în armata ucraineană au murit pe front, motiv pentru care a insistat din nou că Ungaria pledează pentru negocieri de pace care să conducă la încheierea acestui război declanşat de Rusia în urmă cu un an.

„Ca ţară vecină, pentru noi o încetare imediată a focului şi pacea sunt vitale, nu doar pentru că suntem vecini, ci şi din cauza faptului că unguri mor în acest război”, a subliniat Szijjarto.

Membri ai comunităţii etnice maghiare, fiind cetăţeni ucraineni, au fost înrolaţi în armata ucraineană, mulţi dintre ei au fost desfăşuraţi în prima linie a frontului şi mulţi au murit acolo, a mai susținut şeful diplomaţiei ungare.

___

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized3 ore ago

Vlad Buzoianu intră pe piața spălătoriilor auto și lansează Washzilla, proiect care pornește la Cluj după o investiție de 500.000 de euro

Vlad Buzoianu și Georgian Moldovan vor investi încă 1 milion de euro în următoarele 12 luni și au în plan...

Uncategorized18 ore ago

Cursuri de înot pentru adulți: ghid complet pentru începători și avansați

Înotul este una dintre cele mai complete și benefice activități fizice pe care un adult o poate practica, indiferent de...

ActualitateO zi ago

Lansare Alfa: cautcoleg.ro te Ajută să Găsești Colegul de Apartament Perfect

Suntem încântați să anunțăm lansarea în varianta alfa a platformei cautcoleg.ro, un instrument inovator conceput pentru a simplifica radical procesul...

ActualitateO zi ago

Cum să rezolvi obligațiile de transparență pentru proiectele UE Simplu, rapid și fără costuri

Implementarea unui proiect finanțat din fonduri europene, fie că este vorba despre PNRR, POR sau alte programe operaționale, este o...

Actualitate2 zile ago

Compania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026

În perioada 24-27 martie 2026, orașul Nürnberg, Germania, a fost din nou punctul central al industriei internaționale a ferestrelor, ușilor...

Uncategorized2 zile ago

Vozol Switch Pro 800 – un sistem modern pentru utilizatorii care caută flexibilitate și varietate

Produsele de vaping au evoluat mult in ultimii ani iar utilizatorii adulți caută tot mai des dispozitive care să îmbine designul plăcut...

Uncategorized7 zile ago

Un-Doi adaugă biletele Loto în aplicația mobilă și extinde rețeaua de automate de plată la peste 2.000 unități

Biletele Loto devin disponibile în toate canalele Un-Doi: aplicația mobilă, rețeaua de magazine partenere și automatele de plată Soluția Un-Doi...

friteuze profesionale friteuze profesionale
UncategorizedO săptămână ago

Cum îți simplifică munca din restaurant o friteuză profesională

În bucătăriile din industria HoReCa, viteza și organizarea sunt esențiale. Când restaurantul este plin și comenzile vin una după alta,...

UncategorizedO săptămână ago

Cum construiești o prezență durabilă online fără reclame constante

Descoperă de ce SEO-ul strategic este soluția fundamentală pentru a atrage clienți locali și naționali într-un mod constant și rentabil,...

planificator productie planificator productie
UncategorizedO săptămână ago

Ce economii poți face, în teorie, cu un planificator producție? 

  Orice manager de producție aude zilnic cifre impresionante: „Reduci stocurile cu 50%”, „Creșterea productivității cu 20%”, „Scăderea defectelor cu...

DiverseO săptămână ago

Cum te ajută AI-ul să înțelegi performanța business-ului tău?

Gestionarea unei companii fără o imagine clară asupra cifrelor este ca și cum ai conduce o mașină pe timp de...

FeaturedO săptămână ago

Pachet deratizare și dezinsecție pentru blocuri: ghid de alegere și beneficii

Un pachet de deratizare și dezinsecție pentru blocuri reprezintă un set de servicii special concepute pentru a combate infestările cu...

UncategorizedO săptămână ago

Locații botez București – cum alegi locul potrivit pentru un eveniment special

Botezul este unul dintre cele mai emoționante momente pentru o familie, iar organizarea petrecerii care urmează după ceremonia religioasă este...

Uncategorized2 săptămâni ago

Casca de copiat între tentație, iluzie și consecințe

În ultimii ani, expresia „casca de copiat” a devenit tot mai prezentă în discuțiile despre examene, presiunea performanței și metodele...

Diverse2 săptămâni ago

Cum transformi continutul de beauty in venit: modelul din spatele competitiei Face of Oriflame

Interesul pentru cum se pot câștiga bani din social media este în creștere, iar tot mai mulți creatori de conținut...

Diverse2 săptămâni ago

Descoperă HUAWEI Watch GT Runner 2: Compania Perfectă pentru Pasionații de Sport și Stil!

În era tehnologiei avansate, HUAWEI Watch GT Runner 2 redefinește conceptul de smartwatch. Adaptabil atât în competițiile sportive, cât și...

Cum alegi cele mai potrivite treninguri damă pentru stilul tău de viață? Cum alegi cele mai potrivite treninguri damă pentru stilul tău de viață?
Diverse2 săptămâni ago

Cum alegi cele mai potrivite treninguri damă pentru stilul tău de viață?

Există puține piese vestimentare care au reușit să facă o tranziție atât de completă din zona sportului în viața de...

Diverse2 săptămâni ago

Tendințe moderne în echipamente pentru fast food și pizzerii

Industria HoReCa este într-o continuă transformare, iar noile tehnologii schimbă modul în care restaurantele își organizează bucătăriile. Dacă vrei ca...

Uncategorized3 săptămâni ago

Dezmembrări Alfa Romeo – piese originale pentru reparații și întreținere

Automobilele Alfa Romeo sunt cunoscute pentru designul italian distinctiv și performanța sportivă. Pentru a menține aceste caracteristici, proprietarii au nevoie...

Diverse3 săptămâni ago

5 obiceiuri simple care îți pot face pielea mai fermă și mai luminoasă

La 20 de ani, pielea iartă aproape orice. Machiaj lăsat peste noapte? „Nu se vede.” Cremă aplicată când îți amintești?...

Top Stiri Comisarul