Adevărata poveste din spatele serialului de succes ”Valea plângerii” / Războiul în care Israelul putea fi șters de pe hartă

Războiul de Yom Kipur sau războiul din octombrie, cum a mai fost numit, a reprezentat maximul escaladării conflictelor arabo-israeliene, după precedentele confruntări dintre cele două părți din 1948, 1956 și, mai ales, răsunătoarea victorie israeliană din 1967.

Memorialul Oz 77 (Valea Lacrimilor)Foto: RnDmS / Alamy / Alamy / Profimedia

Poate faptul că israelienii s-au culcat pe laurii victoriei din războiul de 6 zile a fost motivul pentru care Mossadul a eșuat în a informa conducătorii statului Israel de iminenta invazie arabă, deși avea semnale clare în această privință. Acest conflict a fost foarte aproape de a escalada într-unul mondial. De asemenea, a reprezentat un prilej ideal pentru cele două super puteri, SUA și URSS, de a-și testa tehnica militară.

Războiul de Yom Kippur sau războiul din octombrie, cum a mai fost numit, a reprezentat maximul escaladării conflictelor arabo-israeliene, după precedentele confruntări dintre cele două părți din 1948, 1956 și mai ales, răsunătoarea victorie israeliană din 1967.

Războiul a inspirat și serialul de succes „Valley of Tears” (2020) de pe HBO în regia lui Yaron Zilberman și Kate Jopson.

Războiul de Yom Kppur – context istoric și cauze

După fulminanta victorie din 1967, Israelul a ocupat peninsula Sinai, până la canalul Suez, precum și înălțimile Golan, de o importantă strategică esențială. Practic, în numai câteva zile, Israelul a ocupat un teritoriu de aproape patru ori mai mare decât avea la începutul războiului. Avem de-a face cu o lume arabă învinsă, dar mai ales umilită. Fuseseră învinși de un stat a cărei existența refuzau să o recunoască.

În 1970, Anwar Sadat devine președinte. Acesta fusese ministrul Apărării în timpul Războiului de 6 zile și se consideră direct vinovat de eșecul suferit de țara sa.

De menționat că în Egipt există o stare de spirit de nemulțumire, opinia publică cerând răzbunare pentru 1967. Au loc numeroase întâlniri între președintele Sadat și Hafez al-Asaad, conducătorul Siriei, cealaltă putere locală învinsă de Israel în 1967.

Pe de altă parte, Israelul își va construi, după victoria din 1967 o linie de fortificații, considerată de ei inexpugnabilă, pe malul estic al canalului de Suez, denumită Linia Bar-Lev. Serviciile secrete israeliene monitorizau constant mișcările arbilor, dar au fost inselate de faptul că egiptenii, dar și sirienii făceau constant exerciții de mobilizare.

Temându-se de un atac iminent, cu un an înainte, Israelul cheltuise sume considerabile deplasând trupe în peninsula Sinai, atac care nu a mai venit. Totul făcea parte din strategia arabilor de a adormi vigilența israeliană.

Militarii israelieni se bazau pe tactica apărării flexibile, la câțiva kilometri de Linia Bar-Lev fiind cantonate divizii blindate, care ar fi blocat trupele inamice ce ar fi reușit să treacă de fortificație.

Liderii israelieni erau extrem de mândri de fortificațiile liniei Bar-Lev, pentru construcția căreia cheltuiseră sume imense.

Un avertisment ignorat

Cu o zi înaintea declanșării atacului arab, ambasadorul israelian de la Londra este informat de către un spion că țările arabe pregătesc un atac iminent. La rândul sau, acesta își va informa de urgență superiorii.

Informația provenea de la o sursă de încredere, aflată în cercul restrâns al președintelui egiptean Sadat. Identitatea acestui informator va rămâne necunoscută până astăzi, fiind cunoscut numai sub numele de cod „Sursa”.

Vestea a stârnit rumoare printer liderii israelieni. Are loc o ședința de urgență a guvernului condus de premierul Golda Meir, dar există reticențe privind veridicitatea informației.

Tankuri Merkava pe inaltimile Golan Foto: Menahem KAHANA / AFP / Profimedia

Liderii israelieni erau conștienți că mai devreme sau mai târziu atacul arab va veni, dar credeau că încă nu primiseră din partea URSS armamentul modern pe care îl așteptau.

Astfel, nu s-au făcut pregătirile necesare, iar rezerviștii nu au fost mobilizați. Această decizie greșită va avea consecințe care puteau duce la dispariția statului Israel de pe hartă.

Operațiunea Badr și începutul atacului

Operațiunea Badr a reprezentat planul armatei egiptene de trecere a Canalului de Suez. Trecerea s-a făcut în bărci pneumatice în dimineața zilei de 6 octombrie, zeci de mii de soldați ajungând pe malul estic aproape fără lupta. Numele ales pentru această operațiune avea o semnificație istorică pentru arabi, fiind locul unde, în secolul VII, avusese loc o bătălie victorioasă a profetului Mahomed împotriva unui trib din preajma Meccăi.

De menționat că în acel moment întregul Israel era practic paralizat, sărbătorind Yom Kipur, cea mai sfânta sărbătoare ebraică, ziua judecății, în care se cere iertare pentru păcatele făcute, conform tradiției. Puținii soldați israelieni care apărau Linia Bar-Lev au fost luați prin surprindere, majoritatea fiind uciși sau luați prizonieri.

Concomitent, conform înțelegerii, trupele siriene vor ataca înălțimile Golan cu o forță impresionantă de tancuri, forțând Israelul să lupte pe două fronturi.

Aviația israeliană a încercat să reitereze succesul din 1967, atacând bazele de plecare arabe, dar apărarea antiaeriană egipteană era de această dată înzestrată cu baterii moderne, de proveniență sovietică. Acest aspect a dus la pierderi importante pentru aviația israeliană.

Totodată, folosind pontoane și poduri mobile, egiptenii reușesc să-și transporte unitățile de tancuri pe malul vestic, consolidându-și prezența militară în Sinai. Blindatele israeliene aflate în proximitatea Liniei Bar-Lev au contraatacat dar operațiunea s-a soldat cu un eșec major, suferind pierderi semnificative.

Unitățile antitanc egiptene erau dotate cu lansatoare de rachete sol-sol SAM, de origine sovietică, provocând carnagiu în rândurile blindatelor israeliene.

Soldati egipteni care se predau Foto: Axel Springer jun./SVEN SIMON / DPA / Profimedia

Mobilizarea rezerviștilor israelieni, sau cum câteva ore au făcut diferența

Înainte de război, serviciile de informații arabe pronosticau că armata israeliană are nevoie de cel puțin 20 de ore pentru a-și mobiliza rezerviștii. Israelienii au reușit performanța să facă acest lucru în mai puțin de 15 ore, ceea ce a dat complet peste cap planurile arabilor.

În plus, imediat după trecerea Suezului, trupele egiptene s-au oprit, în loc să-și continuie înaintarea spre trecătorile strategice din Sinai, care se găseau acum neaparate.

Pe frontul sirian lucrurile stăteau similar, după succese inițiale, coloanele blindate siriene s-au oprit pentru regrupare, dând israelienilor răgazul necesar pentru a-și aduce în zonă trupe.

În ceea ce privește dotarea celor doi combatanți, trupele arabe foloseaua tancuri T-54 și T-55 sovietice, dar și modernele, la acea dată, T-62.

În ceea ce-i privește pe israelieni, ei beneficiau de excelentele modele Centurion, de proveniență britanică, dar mai ales modernul Magach, adaptarea israeliană a seriei americane M48 și M60 Patton. De precizat este și faptul că SUA au trimis cantități uriașe de material și armament în aceste zile Israelului.

Deși mult depășite numeric, tancurile isreliene vor prelua inițiativa în zona platoului Golan, zona denumită ulterior ‘Valea Plângerii’.

Beneficiind de caracteristicele superioare ale tancurilor de care dispuneau (blindaj, rază mai lungă de acțiune), dar și de o pregătire excelentă a echipajelor, diviziile israeliene reușesc să-i respingă pe sirieni, provocându-le pierderi grele.

În scurt timp, unitățile israeliene vor trece granița în Siria, înaintând spre Damasc, profitând de retragerea dezorganizată a trupelor siriene. Se vor opri la 30 de kilometri de capitala siriană. Acest lucru s-a întâmplat deoarece țările arabe, în special Irakul, săriseră în ajutorul Siriei, trimițând contingente de trupe. De asemenea, israelienii așteptau începerea negocierilor de pace și doreau ca acestea să se realizeze de pe poziții de forță.

Pe frontul din Sinai, lucrurile se vor îmbunătăți considerabil pentru israelieni, de asemenea. Printr-o manevră îndrăzneață, ei reușesc să treacă trupe pe malul vestic al Canalului de Suez, izolând mare parte din forțele egiptene în Sinai.

Doar intevenția SUA a salvat armata egipteană prinsă în încercurire de la nimicire, diplomația americană încercând prin această ofensivă diplomatică să depărteze Egiptul de Uniunea Sovietică și să-l apropie de SUA. Lucru care le-a și reușit.

Încep negocierile de pace, egiptenii fiind forțați să le accepte având în vedere presiunea internațională, precum și faptul că, având o întreagă armata încercuită în Sinai, aveau nevoie de acordul Israelului pentru a-i trimite provizii. În urmă negocierilor, se revine practic la status-quo-ul de dinainte de război.

Urmări ale Războiului din Octombrie

În urmă conflictului din 1973, Israelul își va păstra poziția de putere majoră în zonă. În același timp, onoarea arabă a fost restabilită după rușinea suferită în 1967. Ulterior au loc demonstrații de protest în Israel, guvernul Meir fiind tot mai criticat.

Totodată, a fost pentru prima oară când un stat arab – Egiptul- a negociat cu Israelul, recunoscându-i astfel, indirect existența. Tensiunile vor continua în zona Orientului Apropiat până în zilele noastre.

Vorbind strict despre cifre, pierderile arabe au fost de șapte sau opt ori mai mari, în comparație cu cele israeliene. Israelul a rezistat unui atac concertat al lumii arabe, dând un răspuns energic și dovedind o unitate extraordinară.

În același timp, acțiunile țărilor arabe au arătat că nu s-au împăcat cu rezultatul dezastruos din 1967, Egiptul reușind să-și recupereze ulterior peninsula Sinai.

În 1979, Israelul și Egiptul au semnat un tratat de pace, prin care partea israeliană se angaja să se retragă definitiv din Sinai, (în ciuda faptului că în zonă fuseseră găsite de scurtă vreme mari rezerve de țiței). Retragerea israeliană din zonă s-a făcut în mai multe etape, luând sfârșit în 1982. Retragerea a presupus demolarea mai multor colonii evreiești ilegale, inclusiv a orașului Yamit.

Referințe:

• Abraham Rabinovich -The Yom Kippur War: The Epic Encounter That Transformed the Middle East
• Trevor Dupuy- Elusive Victory: The Arab-Israeli Wars, 1947-1974
• Schlomo Gazit, Chaim Herzog – The Arab-Israeli Wars: War and Peace in the Middle East
• Abdel Ghani – The October War