Connect with us

Actualitate

Scandal și proteste anunțate la Sinaia, unde administrația vrea să facă o parcare cu 7 etaje în zona istorică / Primarul nu renunță: Proiectul este perfect legal

Publicat

pe

Reprezentanţi ai societăţii civile au anunţat că vor protesta, sâmbătă, în faţa Primăriei Sinaia faţă de un proiect care prevede ridicarea unei parcări cu şapte etaje într-o zonă istorică a staţiunii, în apropierea gării. În timp ce mai multe organizaţii civice reclamă că viitoarea parcare va distruge o parte din zona istorică a staţiunii, primarul Vlad Oprea susţine că proiectul este unul „perfect legal, justificat, corect, cu toate autorizaţiile la zi” şi că acesta a fost validat de către instituţiile naţionale, dar şi de către cele europene, care au fost de acord cu ridicarea viitoarei parcări.

Proiectul a fost blocat în urma unei anchete realizate de Rise Project, ajungându-se la un proces în instanţă, iar anul trecut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat undă verde construcţiei.

„Primarul forţează construcţia unei parcări monstruoase”

Militanţi din societatea civilă, susţinuţi de mai multe organizaţii neguvernamentale precum Agent Green, Iniţiativa România, Declic, Fundaţia Eco-Civica, Corupţia Ucide sau Greenpeace au anunțat că vor organiza, sâmbătă, un protest în staţiunea Sinaia, pentru a-şi manifesta dezacordul faţă de o iniţiativă a primăriei de a construi o parcare supraetajată în una dintre zonele istorice ale oraşului, în apropierea gării.

  • „Aleea Caraiman este una dintre zonele cele mai frumoase şi cu cea mai mare încărcătură istorică din România.
  • Primarul Vlad Oprea, lipsit de orice urmă de viziune şi abandonând orice scrupule pentru a urma interese obscure, urmăreşte să o distrugă împreună cu dealul dintre Gara Sinaia şi Hotel Caraiman şi forţează construcţia unei parcări monstruoase, care va mutila părţi istorice ale oraşului şi-i va răpi din moştenirea sa preţioasă”, au transmis, miercuri seară, organizatorii acțiunii de protest.
  • „Parcurgerea la picior a Aleii Caraiman de la Gara Sinaia până la parcul Dimitrie Ghica este un ritual de neînlocuit şi sănătos pentru corp şi suflet. Este unul dintre locurile acelea puţine unde revenim de multe generaţii şi simţim că timpul a stat.
  • Când totul se schimbă, unele locuri trebuie să rămână aşa cum le ştim. Sunt hrană pentru suflet şi ar fi o traumă pentru mulţi ca Aleea Caraiman să rămână doar în tablouri”, a declarat preşedintele Agent Green, Gabriel Păun.
  • „Nu-i niciun secret că e nevoie de infrastructură rutieră pe Valea Prahovei, dar la fel de clar este că soluţia Primăriei Sinaia este dintre cele mai proaste.
  • Cetăţenii nu trebuie să accepte superficialitatea şi inconştienţa cu care primarul vrea să rezolve problema parcărilor prin distrugerea unui element important din patrimoniul natural şi cultural al comunităţii”, a precizat Ciprian Găluşcă, coordonator al campaniei pentru păduri şi biodiversitate, Greenpeace România.

Primarul nu renunță: „Este un proiect unic pentru Valea Prahovei, dar şi pentru orice staţiune din România”

Primăria oraşului Sinaia a anunţat, vineri, continuarea tuturor demersurilor pentru implementarea proiectului Park&Ride, susținând că acesta „a depăşit toate barierele de verificare ale instituţiilor statului şi instanţelor din România, chiar dacă pentru derularea acestor proceduri a fost nevoie de patru ani”.

  • „Uniunea Europeană îl finanţează, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ne-a dat dreptate să îl continuăm, Comisia Naţională a Monumentelor Istorice şi-a dat acordul, iar sinăienii îşi doresc acest proiect.
  • Este perfect legal, justificat, corect, cu toate autorizaţiile la zi.
  • Park&Ride înseamnă un proiect unic pentru Valea Prahovei, dar şi pentru orice staţiune turistică din România.
  • Scopul nostru este să asigurăm standardele cele mai înalte pentru turişti, atât în ceea ce priveşte accesibilitatea, cât şi protecţia mediului, având în vedere că nivelul ridicat de trafic şi poluare reprezintă o mare problemă a DN1. Toate oraşele din România au nevoie de astfel de proiecte de infrastructură!”, a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea.

„Un nivel de anvergură fără precedent”

Oficialii administraţiei locale susţin că proiectul parcării supraetajate care va fi construit lângă gară „va avea un nivel de anvergură fără precedent pentru întreaga zonă a Văii Prahovei, fiind doar prima etapă dintr-o strategie amplă de transformare a centrului staţiunii Sinaia în zonă pietonală”.

Viitoarea parcare ar urma să aibă şapte niveluri şi va fi completată cu un nod de transport intermodal, o staţie pentru transportul urban, o staţie pilot de încărcare electrică, spaţii verzi-pietonale şi alte spaţii pentru acces, susține primăria.

  • „Proiectul va pune în valoare inclusiv clădirile de patrimoniu din jur, Gara Sinaia şi Hotelul Caraiman urmând să beneficieze de o vizibilitate cu totul specială, prin prelungirea perspectivei asupra Parcului Dimitrie Ghica”, susțin autorităţile locale.

Care este valoarea proiectului

Proiectul este derulat prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa Prioritara 3 – Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon, are o valoare de peste 27 milioane lei, dintre care aproape 22,5 milioane finanţare nerambursabilă, şi a fost semnat în 25 aprilie 2019.

Cronologia scandalului

Proiectul ar fi trebuit început în septembrie 2017 şi finalizat în termen de 54 de luni, în februarie 2022.

Construirea parcării a fost blocată în urma unei anchete realizate de Rise Project, care arăta, printre altele, că „prin ridicarea acestei construcţii vor fi distruse o vegetaţie matură, întinsă pe aproximativ 2.000 de mp, precum şi scări şi alei vechi de peste un secol – parte din planul urbanistic originar al oraşului”.

Jurnaliştii de la Rise Project au fost cei care, în vara anului 2019, au scris despre proiectul parcării supraetajate de la Sinaia, care va fi ridicată în apropierea gării.

„Cu aviz de la Ministerul Culturii şi cu bani de la Uniunea Europeană şi de la Guvernul României, primarul oraşului Sinaia e pe punctul să înceapă construirea unei parcări cu şapte etaje în inima unei zone arhitecturale protejate. Parcarea va fi amplasată faţă în faţă cu două monumente istorice de clasa A: Ansamblul Gării Sinaia şi hotelul Caraiman. Prin ridicarea acestei construcţii, vor fi distruse o vegetaţie matură, întinsă pe aproximativ 2.000 de mp, precum şi scări şi alei vechi de peste un secol – parte din planul urbanistic originar al oraşului”, scriau jurnaliştii de la Rise Project în urmă cu trei ani.

Aceştia subliniau că prin edificarea parcării de 300 de locuri vor fi distruse şi 38 de locuri de parcare dintre cele 53 aflate în parcarea din faţa Gării Regale din Sinaia.

Rise Project făcea referire şi la un studiu care arăta că, printre beneficiile parcării, se regăsesc creşterea numărului pasagerilor din autobuzele din Sinaia cu 327 de persoane pe an, în timp ce numărul pietonilor din oraş ”se va mări” – urmare a aceleiaşi investiţii – cu 108 persoane pe an.

În urma anchetei, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, în calitate de autoritate de management a proiectului, a emis, în mai 2020, o decizie de reziliere a contractului, pe care Primăria Sinaia a contestat-o în instanţă.

În mai 2021, Curtea de Apel Bucureşti a dat câştig de cauză oraşului Sinaia, anulând decizia Ministerului. Decizia Curţii de Apel a fost atacată cu recurs, iar în 29 septembrie anul trecut recursul a fost respins definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În august 2019, Ordinul Arhitecţilor din România transmitea public un punct de vedere cu privire la proiectul parcării de la Sinaia, arătând că, ”deşi există practici la nivel european privind amplasarea parcărilor de tip Park & Ride lângă gara unei localităţi, rareori acestea se aplică în aşezări în care gara face parte din centrul istoric sau din zone reprezentative pentru peisajul cultural şi natural şi atunci doar în condiţii bine stabilite”.

„În cazul staţiunii Sinaia suntem de părere că este necesară identificarea unei alte soluţii de amplasare a parcării de tip Park & Ride, soluţie care să nu pună în pericol identitatea localităţii. Ansamblul Gării Sinaia este compus din două monumente istorice, fiind emblematic pentru istoria şi peisajul urban al staţiunilor montane din România, al cărui potenţial este identificat în planurile de dezvoltare a staţiunii. (…) Datorită elementelor originale de infrastructură şi datorită stilului arhitectural unic prin unitate şi coerenţă, amplasarea un proiect de tipul Park & Ride, care presupune un corp voluminos, va fragmenta atât funcţional, cât şi estetic, o zonă reprezentativă care face parte din centrul staţiunii”, scria Ordinul Arhitecţilor. (Sursa: News.ro)

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

disbioza disbioza
Diverse9 ore ago

Flora intestinală „distrusă”: ce înseamnă, de fapt, disbioza și care sunt simptomele

„Flora intestinală distrusă” este un termen popular şi din ce în ce mai frecvent în motoarele de căutare și pe...

Diverse15 ore ago

Oriflame România anunță două promovări-cheie: lideri care accelerează viitorul brandului în Europa

Oriflame România marchează un nou capitol important în evoluția sa și anunță promovarea a doi lideri care au contribuit decisiv...

Diverse21 de ore ago

De ce românii au preferat mașinile rulate în 2025 – analiza Plus-Auto.ro

Anul 2025 a confirmat o realitate tot mai vizibilă pe piața auto din România: majoritatea cumpărătorilor s-au orientat către autoturisme...

ActualitateO zi ago

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere...

ActualitateO zi ago

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice...

Actualitate2 zile ago

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei...

cursuri limba romana pentru staini cursuri limba romana pentru staini
Uncategorized2 zile ago

Ai angajați din alte țări? Iată cum să îi integrezi mai bine și să îi ajuți să fie mai productivi 

  Tot mai multe companii angajează oameni din afara României. Fie că vorbim despre muncitori din Asia sau specialiști din...

The Brokers Credit The Brokers Credit
Diverse2 zile ago

Refinanțare credit chiar dacă ai avut întârzieri. Află ce opțiuni ai!

  Ți s-a întâmplat să ai o simplă întârziere la plata unui credit, iar băncile să te refuze la solicitarea...

Ambalaje de unică folosinţă Ambalaje de unică folosinţă
Diverse3 zile ago

Ce alegem în 2026? Ambalaje de unică folosinţă cu “fereastră” sau transparente?

Timp de ani de zile, marketingul din food & beverage a fost construit pe promisiune: „fresh”, „artizanal”, „handmade”, „premium”, „ca...

Sport3 zile ago

De la răsărit la apus: o zi de pescuit sportiv în Delta Dunării

O zi de pescuit sportiv în Delta Dunării începe mult înainte ca soarele să apară deasupra stufului. Aerul este răcoros,...

Social3 zile ago

Grupele de sânge: codul genetic care îți poate salva viața

Deși majoritatea oamenilor cunosc faptul că au o anumită grupă de sânge, puțini înțeleg ce înseamnă aceasta din punct de...

Diverse3 zile ago

Învață ESG aplicat, cu traineri real-life. Înscrie-te acum la CES ESG Institute – primul program privat de corporate learning ESG din România

Într-un peisaj în care consumatorii, investitorii și angajații cer coerență, transparență și impact real, ESG a devenit un filtru prin...

Diverse4 zile ago

Cadouri de Valentine’s Day care spun mai mult decât „te iubesc”

Ziua Îndrăgostiților nu este despre gesturi grandioase, ci despre atenția la detalii. Despre cadouri care spun „mă gândesc la tine”,...

turisti-europeni turisti-europeni
Uncategorized4 zile ago

Ce pot învăța hotelierii români din comportamentul turiștilor europeni în 2026

În 2026, comportamentul turiștilor europeni continuă să influențeze decisiv strategiile industriei hoteliere la nivel global – și oferă lecții valoroase...

Diverse4 zile ago

Remodelare corporală: procedura BodyTite vs. liposucție

Grăsimea încăpățânată, pielea lăsată după slăbire sau sarcină, conturul nedefinit al abdomenului ori al șoldurilor reprezintă sunt frustrări comune, chiar...

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online
Actualitate5 zile ago

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online

Un magazin online nu inseamna doar vanzari, marketing si logistica, ci si o evidenta financiara corecta, actualizata si adaptata specificului...

Diverse5 zile ago

RateAuto.ro: model de parc auto care mizează pe transparență, aplicare 100% online și rate auto fără avans

Într-o piață auto second hand marcată de diferențe mari de calitate între parcurile auto, RateAuto.ro – parc auto cu operațiuni...

Diverse6 zile ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite...

Diverse6 zile ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se...

Diverse6 zile ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată...

Top Stiri Comisarul