Connect with us

Actualitate

UBS analizează o preluare a Credit Suisse, pe fondul temerilor legate de o contagiune în sectorul bancar

Comisarul

Publicat

pe

UBS analizează sâmbătă o posibilă preluare a băncii Credit Suisse, care are probleme financiare mari, au declarat surse, o mişcare care ar putea atenua temerile că criza în curs ar putea destabiliza sistemul bancar global, transmite Reuters.

Credit SuisseFoto: Juergen Hasenkopf / Alamy / Profimedia Images

Credit Suisse, cu o istorie de 167 de ani, este cea mai cunoscută bancă implicată în turbulenţele pieţei declanşate de prăbuşirea băncilor americane Silicon Valley Bank şi Signature Bank, în ultima săptămână, pierzând de luni un sfert din valoarea bursieră.

Pentru a ţine sub control criza, UBS a fost sub presiunea autorităţilor elveţiene pentru a prelua banca rivală Credit Suisse, au spus două persoane care cunosc problema.

Planul ar putea prevedea ca guvernul elveţian să ofere o garanţie împotriva riscurilor implicate, în timp ce divizia elveţiană a Credit Suisse ar putea fi separată.

UBS, Credit Suisse şi organismul de reglementare financiar din Elveţia, FINMA, au refuzat să comenteze.

Directorul financiar al Credit Suisse, Dixit Joshi, şi echipele sale s-au întâlnit în weekend pentru a-şi evalua opţiunile pentru bancă, au spus oameni cu cunoştinţă de acest lucru şi au existat mai multe informaţii legate de interes din partea rivalilor.

Gigantul financiar american BlackRock a declarat că nu are planuri sau interesul de a face o ofertă rivală pentru Credit Suisse, în timp ce Bloomberg a scris că Deutsche Bank analizează posibilitatea de a cumpăra unele dintre activele băncii.

Preţul acţiunilor Credit Suisse a înregistrat o fluctuaţie mare în această săptămână, timp în care banca a fost forţată să obţină o finanţare de urgenţă de 54 de miliarde de dolari de la banca centrală elveţiană.

Starea de spirit din Elveţia, considerată mult timp un model pentru stabilitatea bancară, era temperată, în timp ce directorii se luptă cu viitorul celor mai mari bănci ale ţării.

”Băncile aflate într-un stres permanent”, arată sâmbătă titlul de prima pagină al ziarului Neue Zuercher Zeitung.

Credit Suisse se numără printre cei mai mari administratori de avere din lume şi este considerată una dintre cele 30 de bănci cu importanţă sistemică la nivel mondial, al căror eşec ar provoca turbulenţe în întregul sistem financiar.

În semn de vulnerabilitate, cel puţin patru dintre principalii rivali ai Credit Suisse, inclusiv Societe Generale şi Deutsche Bank, au impus restricţii asupra tranzacţiilor lor care implică banca elveţiană sau valorile sale mobiliare, au declarat cinci persoane care au cu cunoştinţe directe despre această problemă.

Goldman Sachs şi-a redus recomandarea privind expunerea la datoria băncilor europene, spunând că lipsa de claritate cu privire la viitorul Credit Suisse ar pune presiune asupra sectorului mai larg din regiune.

Fundamentele sectorului sunt mai puternice, iar legăturile sistemice globale mai slabe decât la momentul crizei financiare globale, a scris analistul Goldman Lotfi Karoui într-o notă pentru clienţi. Această tendinţă a limitat foarte mult riscul unui potenţial cerc vicios de pierderi din creditul contrapartidei, a menţionat Karoui.

”Cu toate acestea, este probabil necesar un răspuns politic mai puternic pentru a aduce o oarecare stabilitate”, a spus Karoui. (sursa: news.ro)

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse48 de minute ago

Glowcare.ro – platforma care redefinește frumusețea prin știință, echilibru și grijă autentică

Într-o perioadă în care informațiile despre îngrijire și frumusețe sunt tot mai greu de filtrat, un nou proiect editorial vine...

Diverseo oră ago

BeautyTrend.ro – noua revistă online care redefinește conceptul de frumusețe și stil de viață în România

O nouă publicație digitală își face apariția în peisajul media românesc: beautytrend.ro, o revistă online dedicată femeilor moderne, interesate de...

Politic22 de ore ago

Miza de un miliard de euro a gap-ului de TVA. România a obținut eliminarea din PNRR a unui jalon pentru reducerea deficitului de încasare de TVA

România a obținut eliminarea din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a jalonului prin care trebuia să reducă deficitul...

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate? Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?
Business::Customer ServiceO zi ago

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?

Întrebarea revine ca o undă scurtă într-o conversație între prieteni plecați de ani buni din țară: poți trimite un pachet...

Uncategorized2 zile ago

O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri

Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine...

Social3 zile ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse3 zile ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

Politic4 zile ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Diverse6 zile ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

Actualitate7 zile ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
DiverseO săptămână ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

DiverseO săptămână ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

UncategorizedO săptămână ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

UncategorizedO săptămână ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

DiverseO săptămână ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

UncategorizedO săptămână ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

DiverseO săptămână ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri localeO săptămână ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

UncategorizedO săptămână ago

Thrillerul MVM în România. Este compania maghiară care vrea să cumpere E.ON Furnizare un „Cal Troian al Rusiei”? Mituri politizate vs. realitate

Tranzacția prin care compania energetică maghiară MVM încearcă să achiziționeze E.ON Furnizare România a fost blocată. Mai mult, cazul „MVM...

Top Stiri Comisarul