Actualitate
Premier League: Everton vs Tottenham – Între Championship şi Champions League
Everton – Tottenham, meci contând pentru etapa a 29-a din campionatul Angliei, este programat, luni, 3 aprilie, de la ora 22:00, pe Goodison Park, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 2, Orange Sport 3 şi Prima Sport 2.
Stadion de fotbalFoto: Aleksii Sidorov | Dreamstime.com
Everton şi Tottenham încheie etapa a 29-a din Premier League cu un meci care are implicaţii atât în zona retrogradării, cât şi în lupta pentru locurile de Champions League.
Everton este pe locul 18, primul retrogradabil, cu 26 de puncte, tot atâtea câte are și Leeds, echipa de pe locul 17, dar vine după o serie bună, de două remize şi o victorie în ultimele trei partide din campionat, 2-2 cu Nottingham Forest (d), 1-0 cu Brentford (a) şi 2-2 cu Chelsea (d).
Sean Dyche, noul antrenor al „caramelelor”, instalat pe 30 ianuarie 2023 în locul lui Steven Gerrard, speră să scape echipa de la retrogradare, în condiţiile în care Everton a evoluat ultima oară în liga a doua în sezonul 1953-1954, iar din 1888 şi până acum a bifat doar patru stagiuni în divizia secundă (în rest a jucat doar în prima ligă).
De altfel, cu Sean Dyche pe banca tehnică Everton a adunat 11 puncte în opt meciuri (a câştigat trei dintre cele patru meciuri de acasă, cu Arsenal, Leeds şi Brentford, toate cu 1-0), după ce în primele 20 de etape ale sezonului adunase în total 15 puncte.
Tottenham este pe locul 5, cu 49 de puncte şi tocmai l-a demis pe Antonio Conte, astfel că echipa va fi condusă pe final de sezon de fostul „secund” Cristian Stellini.
În ultimele săptămâni, londonezii au fost eliminaţi din Champions League (0-1 în deplasare şi 0-0 acasă cu Milan) şi din FA Cup (0-1 în deplasare cu Sheffield United, echipă din Championship), iar în campionat au remizat în ultima etapă, scor 3-3 pe terenul ultimei clasate, Southampton.
Precedentele două partide cu Everton în postura de gazdă s-au încheiat la egalitate, iar Tottenham s-a impus în ultimele două meciuri directe, ambele disputate însă la Londra (n-a mai câștigat pe Goodison Park din 2018).
În meciul din tur, disputat pe 15 octombrie 2022, Tottenham s-a impus pe teren propriu în faţa celor de la Everton cu 2-0, după golurile marcate de Kane (59p) şi Hojbjerg (86).
Superbet oferă cota 1,35 pentru pronosticul X2: rezultat de egalitate sau victorie pentru oaspeţi în meciul Everton – Tottenham.
| Everton – Tottenham | X2 | ||
|---|---|---|---|
| Cotă | 1,35 |
* cotă valabilă la ora publicării acestui articol
„Sursa foto: Dreamstime”
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 2 săptămâniSe lansează Romanian Performance Excellence Program 2026




