Actualitate
ANAF a mers la Dragonul Roșu: Amenzi de 1,55 milioane lei
Peste 200 de inspectori ai Direcției Generale Antifraudă Fiscală au verificat 203 operatori economici din complexul comercial Dragonul Roșu, informează ANAF.
ANAFFoto: Hotnews / Florin Barbuta
Conform surse citate, au fost aplicate 312 sancțiuni contravenționale în cuantum de 1,55 milioane de lei, în principal pentru neevidențierea în contabilitate a operaţiunilor economico-financiare efectuate și nerespectarea prevederilor legale referitoare la întocmirea şi utilizarea documentelor justificative.
“Atenționăm clienții centrelor angro să se asigure că primesc toate actele prevăzute de lege (facturi, chitanțe, documente de însoțire etc) pentru toate mărfurile cumpărate, deoarece monitorizarea și controlul antifraudă vizează inclusiv traseul ulterior al bunurilor provenite din aceste centre comerciale, fiind verificate toate etapele ciclului de comercializare, până la vânzarea către consumatorul final”, menționează sursa citată.
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 6 zileStejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României



