Connect with us

Uncategorized

Studiu – O coafură nereușită a părului influențează stima de sine și stimulează autocritica

Publicat

pe

Zilele în care avem o coafură nereușită a părului influențează stima de sine și stimulează autocritica, constată un studiu comandat de Physique și realizat de cercetătorii de la Universitatea Yale. Indivizii își percep capacitățile ca fiind semnificativ mai mici în raport cu alte persoane atunci când părul lor nu arată așa cum și-ar dori, mai remarcă studiul.

Studiul relevă și faptul că participanții s-au simțit mai puțin capabili să îndeplinească sarcini pe care în mod normal erau capabili să le facă din cauza faptului că aveau o zi în care părul lor nu arăta pe măsura așteptărilor. Atunci când oamenii sunt îngrijorați de modul cum arată, se gândesc doar că ceilalți din jur vor observa defectele lor. În general, studiul a constatat că o coafură nereușită poate contribui la un nivel crescut de anxietate socială, insecuritate socială și autocritică.

Schimbarea coafurii s-ar putea să nu poată să schimbe aspectul fizic, dar cu siguranță poate să ofere un impuls de stimă de sine. Specialiștii Dyson au studiat părul timp de 20 de ani și au găsit soluția potrivită pentru fiecare tip de păr, care nu implică căldură extremă. Aparatul coafează și usucă în același timp. De asemenea, valorifică fenomenul aerodinamic, numit efectul Coandă, folosind aer pentru a atrage și a înfășura părul pe barele de ondulare sau pe suprafața periilor de coafare.

Unul dintre principalii factori pentru care majoritatea femeilor se declar nemulțumite de aspectul părului lor este procesul de vopsire și coafare îndelungat care, în timp, degradează hidratarea naturală a părului. Inginerii Dyson au proiectat aparatul de coafat părul cu un control inteligent incorporat, astfel încât temperatura aerului este măsurată  de peste 40 de ori pe secundă, prevenind deteriorarea părului, cauzată de temperaturi prea ridicate.

64% dintre femei susțin că plictiseala este principalul motiv pentru care decis să schimbe coafura

Un alt studiu arată că o femeie, în medie, își schimbă coafura de 150 de ori pe parcursul vieții. Aceste schimbări sunt conectate cu evenimentele importante din viață: aniversări sau despărțiri, dar pot fi, totodată, asociate cu tendințele prezentate de celebritățile pe care le urmăresc. 64% dintre respondenți susțin că plictiseala este principalul motiv pentru care decid să schimbe coafura. Dyson pune la dispoziție femeilor o gamă versatilă de accesorii, cu ajutorul cărora acestea pot realiza coafuri diferite, în funcție de preferințe. Accesoriul multifuncțional usucă, netezește și ascunde firele rebele. Două jeturi de aer acționează simultan pe părul uscat și drept pentru a-l netezi și a oferi un aspect profesional al părului, cu până la 58% mai puțin păr electrizat și fire rebele. De asemenea, barele de ondulare de 30mm și 40mm pot fi folosite pentru a realiza bucle în sensul acelor de ceasornic și în sens opus, reducând timpul de coafare.

Coafura este unul dintre factorii care poate schimba felul în care o femeie se autopercepe. Este posibil ca nu toată lumea să stăpânească arta coafării. Astfel că, prin utilizarea unui multistyler inteligent, femeile pot obține un look rapid și sănătos care va contribui la creșterea încrederii în sine și la o gândire generală pozitivă.

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

disbioza disbioza
Diverse8 ore ago

Flora intestinală „distrusă”: ce înseamnă, de fapt, disbioza și care sunt simptomele

„Flora intestinală distrusă” este un termen popular şi din ce în ce mai frecvent în motoarele de căutare și pe...

Diverse15 ore ago

Oriflame România anunță două promovări-cheie: lideri care accelerează viitorul brandului în Europa

Oriflame România marchează un nou capitol important în evoluția sa și anunță promovarea a doi lideri care au contribuit decisiv...

Diverse20 de ore ago

De ce românii au preferat mașinile rulate în 2025 – analiza Plus-Auto.ro

Anul 2025 a confirmat o realitate tot mai vizibilă pe piața auto din România: majoritatea cumpărătorilor s-au orientat către autoturisme...

ActualitateO zi ago

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere...

ActualitateO zi ago

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice...

Actualitate2 zile ago

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei...

cursuri limba romana pentru staini cursuri limba romana pentru staini
Uncategorized2 zile ago

Ai angajați din alte țări? Iată cum să îi integrezi mai bine și să îi ajuți să fie mai productivi 

  Tot mai multe companii angajează oameni din afara României. Fie că vorbim despre muncitori din Asia sau specialiști din...

The Brokers Credit The Brokers Credit
Diverse2 zile ago

Refinanțare credit chiar dacă ai avut întârzieri. Află ce opțiuni ai!

  Ți s-a întâmplat să ai o simplă întârziere la plata unui credit, iar băncile să te refuze la solicitarea...

Ambalaje de unică folosinţă Ambalaje de unică folosinţă
Diverse3 zile ago

Ce alegem în 2026? Ambalaje de unică folosinţă cu “fereastră” sau transparente?

Timp de ani de zile, marketingul din food & beverage a fost construit pe promisiune: „fresh”, „artizanal”, „handmade”, „premium”, „ca...

Sport3 zile ago

De la răsărit la apus: o zi de pescuit sportiv în Delta Dunării

O zi de pescuit sportiv în Delta Dunării începe mult înainte ca soarele să apară deasupra stufului. Aerul este răcoros,...

Social3 zile ago

Grupele de sânge: codul genetic care îți poate salva viața

Deși majoritatea oamenilor cunosc faptul că au o anumită grupă de sânge, puțini înțeleg ce înseamnă aceasta din punct de...

Diverse3 zile ago

Învață ESG aplicat, cu traineri real-life. Înscrie-te acum la CES ESG Institute – primul program privat de corporate learning ESG din România

Într-un peisaj în care consumatorii, investitorii și angajații cer coerență, transparență și impact real, ESG a devenit un filtru prin...

Diverse4 zile ago

Cadouri de Valentine’s Day care spun mai mult decât „te iubesc”

Ziua Îndrăgostiților nu este despre gesturi grandioase, ci despre atenția la detalii. Despre cadouri care spun „mă gândesc la tine”,...

turisti-europeni turisti-europeni
Uncategorized4 zile ago

Ce pot învăța hotelierii români din comportamentul turiștilor europeni în 2026

În 2026, comportamentul turiștilor europeni continuă să influențeze decisiv strategiile industriei hoteliere la nivel global – și oferă lecții valoroase...

Diverse4 zile ago

Remodelare corporală: procedura BodyTite vs. liposucție

Grăsimea încăpățânată, pielea lăsată după slăbire sau sarcină, conturul nedefinit al abdomenului ori al șoldurilor reprezintă sunt frustrări comune, chiar...

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online
Actualitate5 zile ago

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online

Un magazin online nu inseamna doar vanzari, marketing si logistica, ci si o evidenta financiara corecta, actualizata si adaptata specificului...

Diverse5 zile ago

RateAuto.ro: model de parc auto care mizează pe transparență, aplicare 100% online și rate auto fără avans

Într-o piață auto second hand marcată de diferențe mari de calitate între parcurile auto, RateAuto.ro – parc auto cu operațiuni...

Diverse6 zile ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite...

Diverse6 zile ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se...

Diverse6 zile ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată...

Top Stiri Comisarul