Actualitate
Eurodeputata Eva Kaili, implicată în scandalul de corupţie Qatargate, eliberată sub control judiciar şi autorizată să-şi scoată brăţara electronică
Judecătorul belgian anticorupţie Michel Claise, însărcinat cu dosarul „Qatargate”, a ridicat joi supravegherea cu brăţară electronică a eurodeputatei elene Eva Kaili – implicată în vastul scandal de corupţie din Parlamentul European, la Bruxelles, a anunțat un purtător de cuvânt al Parchetului federal belgian.
Eva KailiFoto: Vidal-EUC-ROPI / PA Images / Profimedia
Eva Kaili, arestată în decembrie anul trecut, în urma unui val de percheziţii, a fost eliberată din închisoare la jumătatea lunii aprilie, însă a fost plasată sub arest la domiciliu şi obligată să poarte o braţără electronică.
Această măsură „nu mai este necesară în continuarea anchetei”, iar ea a fost eliberată sub control judiciar, precizează acest purtător de cuvânt, Eric Van Duyse.
Alţi doi suspecţi în acest dosar de corupţie au beneficiat luna aceasta de o ridicare a acestei măsuri de supraveghere la domiciliu.
Este vorba despre eurodeputatul belgian Marc Tarabella care, la fel ca Eva Kaili, îşi clamează nevinovăţia, şi despre Francesco Giorgi, partenerul eurodeputatei elene, un fost asistent parlamentar al lui Pier Antonio Panzeri.
Pier Antonio Panzeri, un fost eurodeputat italian (2004-2019), care se află în centrul dosarului, poartă în continuare o brăţară electronică – o modalitate a arestului preventiv în Belgia.
În acest scandal de corupţie în favoarea Qatarului şi Marocului au fost inculpaţi cel puţin şase suspecţi, bănuiţi de particiare la o organizaţie criminală şi spălare de bani.
Scandalul a izbucnit în decembrie, când anchetatori belgieni au confiscat, în cadrul unor percheziţii la Bruxelles – la domiciliile lui Eva Kaili şi Pier Antonio Panzeri – suma de 1,5 milioane de euro în bancnote mici, în valize sau saci.
Judecătorul de instrucţie însărcinat cu ancheta, Michel Claise, bănuieşte că s-au făcut plăţi în numerar în schimbul unor decizii sau luării unor poziţii politice favorabile Qatarului şi Marocului în Parlamentul European, acuzaţii pe care și Doha şi Rabatul le neagă ferm.
Eva Kaili, în vârstă de 44 de ani, era o vicepreşedintă a Parlamentului European înainte de izbucnirea scandalului.
La fel ca Marc Tarabella, ea era membră a grupului Socialiştilor şi Democraţilor (S&D), din care a fost dată afară. (News.ro)
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 6 zileStejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României



