Actualitate
Șeful grupului Wagner a anunţat că 20.000 dintre luptătorii săi au fost ucişi în bătălia pentru Bahmut
Liderul grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a anunţat pe contul său de Telegram că 20.000 dintre luptătorii săi au fost ucişi în bătălia pentru oraşul ucrainean Bahmut, relatează ziarul britanic The Guardian, citat de news.ro
Evgheni Prigojin, liderul mercenarilor din grupul rus WagnerFoto: AFP / AFP / Profimedia
În acelaşi mesaj, Evgeni Prigojin a avertizat că Rusia s-ar putea confrunta cu o altă „revoluţie” dacă liderii săi nu îşi îmbunătăţesc gestionarea războiului din Ucraina.
În plus, el a spus că 20% din cei 50.000 de condamnaţi ruşi pe care i-a recrutat pentru a lupta în Ucraina au fost ucişi în ultimele luni, un număr apropiat de cel al luptătorilor profesionişti ucişi în acţiune.
Evgheni Prigojin a acuzat, de asemenea, armata rusă că a desfăşurat o lipsă de egalitate socială în acest conflict, fiii din familii sărace fiind trimişi înapoi de pe front în sicrie de zinc, în timp ce copiii elitei ruse „şi-au agitat fundurile” la soare.
5.900 de soldaţi ruşi ucişi, potrivit celui mai recent bilanţ al Mosocovei
„Această fractură se poate termina ca în 1917 cu o revoluţie”, a avertizat liderul grupării, „mai întâi soldaţii se vor ridica, iar după aceea rudele lor se vor ridica. Sunt deja zeci de mii – rude ale celor care au fost ucişi. Şi probabil vor fi sute de mii de ei – nu putem evita asta”.
Dacă cifra prezentată de Evgeni Prigojin este deosebit de importantă pe partea rusă, unde Moscova păstrează secretul numărului de morţi şi răniţi, şeful Wagner a afirmat că pierderile ucrainene sunt mult mai mari: „Am de trei ori mai puţini ucişi şi (. ..) aproximativ jumătate din câte răni”.
Armata rusă a publicat cel mai recent raport în septembrie 2022, anunţând 5.900 de morţi în rândurile sale.
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 7 zileStejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României



