Connect with us

Actualitate

Mats Wilander și marele favorit la câștigarea Roland Garros – Un jucător de 20 de ani

Publicat

pe

În lipsa lui Rafael Nadal (de 14 ori campion la Paris, dar absent din cauza unei accidentări), Mats Wilander îl vede mare favorit la câștigarea ediției din 2023 de la Roland Garros pe Carlos Alcaraz.

Carlos AlcarazFoto: MediaPunch / BACKGRID / Backgrid USA / Profimedia

Mats Wilander îl vede pe Carlos Alcaraz mare favorit la Paris, deși Novak Djokovic participă la Roland Garros 2023

În vârstă de 20 de ani, ibericul a cucerit deja un titlu de Grand Slam, la US Open în 2022 (după o finală cu Casper Ruud).

Cu toate că la start se va afla și Novak Djokovic (unul dintre cei mai mari jucători din istoria tenisului), Mats Wilander merge pe mâna lui Alcaraz.

„Carlos Alcaraz a avut pregătirea perfectă pentru Roland Garros. La Roma nu a fost în cea mai bună formă, dar adversarul său (n.r. Fabian Marozsan) a jucat incredibil. Dar în rest, Carlitos a evoluat excelent pe zgură, e la un nivel foarte ridicat și a avut parte și de o pauză de o săptămână și jumătate înainte de French Open.

Vine cu o încredere aparte și cred că fanii vor fi de partea sa. Unii vor vrea să îl vadă pe Djokovic triumfând și să doboare recordul de 22 de Grand Slamuri, dar cei mai mulți vor dori să vadă un nou campion.

Unul de 20 de ani, așa cum este Carlos. Din punctul meu de vedere, Alcaraz este cel mai interesant jucător care a călcat vreodată pe un teren de tenis.

Fanii sunt atât de entuziasmați când îl văd, nu am văzut niciun jucător vreodată care să genereze atâta energie” – Mats Wilander pentru Eurosport.

În vârstă de 58 de ani, Wilander este un fost lider ATP, iar de-a lungul carierei s-a impus de trei ori la Roland Garros (1982, 1985, 1988). În total, suedezul a cucerit șapte Grand Slamuri (trei AO și un US Open).

Carlos Alcaraz vs Novak Djokovic, posibil duel în semifinalele de la Roland Garros 2023

Alcaraz și Djokovic se vor afla pe aceeași parte de tablou, iar ipotetica lor întâlnire s-ar produce în penultimul act de la Roland Garros 2023.

Djokovic (36 de ani) și Alcaraz (20 de ani) s-au întâlnit o singură dată în circuitul ATP, pe zgura de la Madrid, la ediția din 2022. A fost 6-7(5), 7-5, 7-6(5) pentru iberic la capătul unui meci spectaculos.

De știut despre Carlos Alcaraz în 2023

În acest sezon, Alcaraz a bifat până la participarea la Roland Garros 30 de victorii și a pierdut în trei rânduri. A câștigat turneele de la Buenos Aires, Indian Wells, Barcelona și Madrid.

Traseul virtual al lui Carlos Alcaraz la Roland Garros 2023

De știut despre Roland Garros 2023

  • Va fi pentru prima dată începând din 1998 când niciunul dintre Roger Federer (retras între timp din activitate) și Rafael Nadal (accidentat încă de la Australian Open) nu va fi prezent pe zgura de la Paris.
  • Alte absențe importante de la ediția din acest a turneului major de la Paris sunt Nick Kyrgios, Andy Murray, Matteo Berrettini, Marin Cilic și Pablo Carreno Busta.

Roland Garros 2023 (al doilea Grand Slam al sezonului) va avea loc în perioada 28 mai – 11 iunie.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

disbioza disbioza
Diverse56 de minute ago

Flora intestinală „distrusă”: ce înseamnă, de fapt, disbioza și care sunt simptomele

„Flora intestinală distrusă” este un termen popular şi din ce în ce mai frecvent în motoarele de căutare și pe...

Diverse7 ore ago

Oriflame România anunță două promovări-cheie: lideri care accelerează viitorul brandului în Europa

Oriflame România marchează un nou capitol important în evoluția sa și anunță promovarea a doi lideri care au contribuit decisiv...

Diverse13 ore ago

De ce românii au preferat mașinile rulate în 2025 – analiza Plus-Auto.ro

Anul 2025 a confirmat o realitate tot mai vizibilă pe piața auto din România: majoritatea cumpărătorilor s-au orientat către autoturisme...

Actualitate20 de ore ago

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere...

Actualitate23 de ore ago

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice...

ActualitateO zi ago

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei...

cursuri limba romana pentru staini cursuri limba romana pentru staini
UncategorizedO zi ago

Ai angajați din alte țări? Iată cum să îi integrezi mai bine și să îi ajuți să fie mai productivi 

  Tot mai multe companii angajează oameni din afara României. Fie că vorbim despre muncitori din Asia sau specialiști din...

The Brokers Credit The Brokers Credit
Diverse2 zile ago

Refinanțare credit chiar dacă ai avut întârzieri. Află ce opțiuni ai!

  Ți s-a întâmplat să ai o simplă întârziere la plata unui credit, iar băncile să te refuze la solicitarea...

Ambalaje de unică folosinţă Ambalaje de unică folosinţă
Diverse2 zile ago

Ce alegem în 2026? Ambalaje de unică folosinţă cu “fereastră” sau transparente?

Timp de ani de zile, marketingul din food & beverage a fost construit pe promisiune: „fresh”, „artizanal”, „handmade”, „premium”, „ca...

Sport2 zile ago

De la răsărit la apus: o zi de pescuit sportiv în Delta Dunării

O zi de pescuit sportiv în Delta Dunării începe mult înainte ca soarele să apară deasupra stufului. Aerul este răcoros,...

Social2 zile ago

Grupele de sânge: codul genetic care îți poate salva viața

Deși majoritatea oamenilor cunosc faptul că au o anumită grupă de sânge, puțini înțeleg ce înseamnă aceasta din punct de...

Diverse3 zile ago

Învață ESG aplicat, cu traineri real-life. Înscrie-te acum la CES ESG Institute – primul program privat de corporate learning ESG din România

Într-un peisaj în care consumatorii, investitorii și angajații cer coerență, transparență și impact real, ESG a devenit un filtru prin...

Diverse3 zile ago

Cadouri de Valentine’s Day care spun mai mult decât „te iubesc”

Ziua Îndrăgostiților nu este despre gesturi grandioase, ci despre atenția la detalii. Despre cadouri care spun „mă gândesc la tine”,...

turisti-europeni turisti-europeni
Uncategorized4 zile ago

Ce pot învăța hotelierii români din comportamentul turiștilor europeni în 2026

În 2026, comportamentul turiștilor europeni continuă să influențeze decisiv strategiile industriei hoteliere la nivel global – și oferă lecții valoroase...

Diverse4 zile ago

Remodelare corporală: procedura BodyTite vs. liposucție

Grăsimea încăpățânată, pielea lăsată după slăbire sau sarcină, conturul nedefinit al abdomenului ori al șoldurilor reprezintă sunt frustrări comune, chiar...

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online
Actualitate5 zile ago

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online

Un magazin online nu inseamna doar vanzari, marketing si logistica, ci si o evidenta financiara corecta, actualizata si adaptata specificului...

Diverse5 zile ago

RateAuto.ro: model de parc auto care mizează pe transparență, aplicare 100% online și rate auto fără avans

Într-o piață auto second hand marcată de diferențe mari de calitate între parcurile auto, RateAuto.ro – parc auto cu operațiuni...

Diverse5 zile ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite...

Diverse5 zile ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se...

Diverse6 zile ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată...

Top Stiri Comisarul