Scumpirile de azi și inflația de acum 100 de ani / Sfaturile vremii: Fiecare să-și reducă trebuințele la strictul necesar, abandonând orice cheltuieli care nu sunt de absolută trebuință

Mai jos, respingerea apelului brutarilor de către comisiunea speculei:

Comparând speculatorii cu un burete care absorb vlaga celor care muncesc, Nicolae Iorga le-a strigat celor din banca ministerială: ”Stoarceți acum buretele d-lor, chiar dacă ar fi să loviți și-n unele din instituțiile pe care vă rezimați ca partid; iar din ceea ce va realiza Statul prin impunerea speculanților, să se dea și funcționarilor putința de a trăi.

La rândul său, Vintilă Brătianu i-a răspuns lui Iorga ca specula este o cauză secundară a ”scumpetei” mijloacelor de existență, și că printre cauzele ei se numără emiterea ”fără măsură” a bonurilor de tezaur și importurile de mărfuri pe credit cu termen scurt de plată. sunt cauzele ei:

Situația în întreaga lume era complicată. Suntem înaintea marii crize din 1929-1933.

Preţurile alimentelor au ajuns la limite pe care cu greu şi le-ar fi putut închipui chiar şi cea mai largă fantazie

Preţurile alimentelor şi ale articolelor celor mai necesare pentru trai au ajuns, aproape pretutindenea la limite pe care cu greu şi le-ar fi putut închipui chiar şi cea mai largă fantazie. Grâul, porumbul şi făina, aceste producte, menite să ne deie «pânea cea de toate zilele» au astăzi preţuri duble, faţă de cum aveau înainte.

Tot asemenea laptele, ouăle şi legumele de tot soiul. Carnea şi unsoarea se plătesc îndoit şi întreit, iar unele articole de băcănie şi-au urcat preţurile cu 2—300%. Îmbrăcămintea şi încălţămintea este de două şi de trei ori mai scumpă ca mai înainte, iar încălzitul nu rămâne cu mult sub aceste limite.

Faţă de scumpetea insuportabilă a zilelor noastre, trebuie să se impună cruţarea cea mai extremă şi cumpătarea cea mai desăvârşită

Faţă de scumpetea insuportabilă a zilelor noastre, în primul rând la noi la Români trebuie să se impună cruţarea cea mai extremă şi cumpătarea cea mai desăvârşită.

Fiecare trebuie să-şi reducă trebuinţele traiului la strictul necesar, abandonând orice cheltuieli, cari astăzi nu sunt de absolută trebuinţă pentru existenţă.

Îndeosebi se impune să ne reţinem dela orice distracţii şi plăceri, chiar şi dela cele mai nevinovate din trecut, pentrucă astăzi satisfacerea acestora pretinde astfel de cheltuieli, încât nu mai pot fi trecute cu vederea.

Cafenelele de prin oraşele noastre mai mari şi restaurantele de prin cele mai mici, aceste localităţi, în care mulţi din intelectualii noştri obicinuesc a petrece o bună parte a zilei, reclamă jertfe, pe care e păcat a le aduce azi, când abea putem răsbi cu cheltuielile pentru alimentaţiune. Tot asemenea şi celelalte cheltuieli ce cad în aceasta, sau altă categorie similară.

În împrejurările de astăzi suntem siguri, nimenea nu va putea face obiect de critică serioasă faptul, că îmbrăcămintea noastră nu mai poate fi ca în trecut şi că hainele vechi înlocuiesc cât mai mult pe cele nouă.

Dar oricât de mare ar fi cruţarea şi cumpătarea ce ne-am impune-o, trebue să recunoaştem, că fără o oarecare urcare a veniturilor, intelectualilor noştri le este aproape imposibil să facă faţă cheltuielilor enorme, pe cari le reclamă chiar şi cel mai simplu traiu, chiar şi cea mai simplă îmbrăcăminte.

Aceasta o simţim cu toţii şi de sigur, că multe dintre instituţiunile noastre, care au în serviciul lor intelectuali români, vor fi făcut deja şi până acuma ceva pentru ajutorarea lor, urcându-le într-o formă sau alta retribuţiunile.

Avem cunoştinţă exactă, că la unele instituţiuni sau acordat deja adause de 10 —15% pentru funcţionar (”adausuri de scumpete” -n.red) şi peste tot pentru cei aplicaţi în serviciul lor. Dar, că li s-a dat la unii, nu e suficient.

Trebue pornită o mişcare generală, care să facă cu putinţă suportarea scumpetei pentru toţi intelectualii noştri, aşa după cum vedem, că se face aceasta astăzi pretutindenea la noi şi în străinătate. (…)

Va trebui înainte de toate să se facă deosebirea între funcţionarii căsătoriţi şi familişti şi între cei neînsuraţi, fără familie, deosebire, care la stat, deşi s-a recunoscut de bună, din diferite motive, nu s-a putut aplica. Trebuinţele celor căsătoriţi şi familişti sunt cu mult mai mari, ca ale celorlalţi.

Prin aceasta nu voim să zicem, că traiul pentru cei neînsuraţi nu ar fi mai greu. Tot ce voim să scoatem la iveală este faptul, că un funcţionar neînsurat de ex. îşi poate impune cu mult mai mult cumpăt în cheltuielile sale decât un familist, la care cheltuielile sunt cu mult mai multe şi cu mult mai mari. Tocmai de aceea părerea noastră este, ca instituţiunile noastre să vină în ajutorul celor cu familie.