Actualitate
Cehia dă înapoi în privința comentariilor președintelui Petr Pavel privind supravegherea tuturor rușilor din străinătate
Preşedinţia cehă a atenuat vineri declaraţiile şefului statului Petr Pavel cu privire la necesitatea monitorizării ruşilor care trăiesc în ţările occidentale, pe care i-a comparat joi cu cetăţenii de origine japoneză din SUA în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, relatează AFP și Agerpres.
Petr PavelFoto: KPR/Tomáš Fongus / ČTK / Profimedia
Aceşti cetăţeni ruşi „trebuie să fie supravegheaţi mult mai mult decât înainte pentru că sunt cetăţeni ai unei naţiuni care duce un război de agresiune” împotriva Ucrainei, declarase Petr Pavel într-un interviu publicat joi de Radio Europa Liberă.
Solicitându-i-se să-şi clarifice afirmaţiile, el a adăugat că aceştia ar trebui să se afle „sub supravegherea serviciilor de securitate”.
Apoi a dat exemplul cetăţenilor de origine japoneză din Statele Unite între 1942 şi 1945. Or, departe de a fi pur şi simplu supuşi unei supravegheri, 120.000 de persoane de origine niponă din SUA au fost plasate în lagăre de internare, o politică pentru care preşedintele George Bush a prezentat scuze Japoniei în 1991.
Cehia spune că președintele său vrea doar „mai multă atenție” față de rușii din străinătate
O purtătoare de cuvânt a preşedintelui ceh a insistat vineri asupra faptului că el „nu a vorbit deloc despre internare sau persecutare (a cetăţenilor ruşi)”.
Preşedintele a recurs la acest exemplu, a adăugat ea, doar pentru a arăta „că măsurile restrictive de securitate împotriva cetăţenilor unei ţări inamice nu sunt o noutate şi că ele au fost folosite mult mai dur în trecut”.
A fost vorba pur şi simplu ca serviciile de securitate „să acorde mai multă atenţie” cetăţenilor ruşi care trăiesc în Republica Cehă, întrucât Moscova ameninţă deschis această ţară şi pe aliaţii săi occidentali cu represalii pentru sprijinul acordat Ucrainei.
„Bineînţeles, nu fiecare individ reprezintă un risc”, a adăugat ea.
Inclusiv opozanți ai lui Putin s-au declarat indignați de comentariile președintelui ceh
Declaraţiile de joi ale ale preşedintelui Pavel, un general în rezervă și fost comandant în cadrul NATO, au provocat imediat reacţii indignate din partea unor ruşi care trăiesc în Occident, în jur de 10,8 milioane de persoane.
„Sincer, nu pot să cred că preşedintele Republicii Cehe sugerează pur şi simplu ca cetăţenii ruşi să fie plasaţi în lagăre de concentrare”, a reacţionat jurnalista Maria Pevcih, o aliată a lui Aleksei Navalnîi, pe Twitter.
Ea a sugerat ca serviciile de securitate să se concentreze asupra ruşilor foarte bogaţi care deţin proprietăţi în Republica Cehă, şi nu asupra jurnaliştilor independenţi sau activiştilor.
De la începutul invaziei, Praga a oferit Kievului un ajutor militar şi umanitar substanţial şi a primit aproximativ o jumătate de milion de refugiaţi. Pavel a efectuat o vizită în Ucraina în aprilie, la o lună de la preluarea mandatului.
Urmărește ultimele evoluții din a 478-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 6 zileStejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României



