Connect with us

Actualitate

Cum s-a ajuns în București să aștepți trei ani ca să tai un copac uscat

Comisarul

Publicat

pe

Până în urmă cu 3 ani, Primăria Capitalei dădea pe bandă rulantă avize pentru toaletarea copacilor, dar și pentru defrișare. De când a venit Nicușor Dan la conducerea instituției,lucrurile s-au schimbat, dar s-a ajuns la cealaltă extremă că nu se mai dau avize la timp nici pentru copacii uscați sau cei care chiar au nevoie de intervenții la coroană, fiind un blocaj la nivelul municipalității.

Parcul Motodrom iulie 2021 – 29Foto: Hotnews

În perioada 2021-2023 au fost depuse la Primăria Capitalei peste 20.000 de cereri de toaletare și defrișare arbori, iar municipalitatea a emis 1.400 de avize, potrivit datelor transmise de instituție la solicitarea HotNews.ro. De exemplu, peste 20 de copaci din Parcul Motodrom, din Sectorul 2 al Capitalei, uscați de 3 ani, nu au primit nici acum aviz de defrișare.

Câte cereri de toaletare și defrișare a primit Primăria Capitalei și la câte a răspuns

La nivelul anului 2021 au fost înregistrate 7.614 solicitări ale persoanelor fizice și juridice privind emiterea avizelor de toaletare și defrișare. Municipalitatea a emis doar 149 avize prin care s-a avizat toaletarea a 131 arbori, defrișarea unui număr de 977 arbori și transplantarea a 62 de arbori, potrivit datelor transmise de Primăria Capitalei.

La nivelul anului 2022 au fost înregistrate 9.522 solicitări ale persoanelor fizice și juridice privind emiterea acestor avize. Au fost emise 1.198 avize prin care s-a avizat toaletarea a 2.325 arbori, defrișarea a 1.573 și transplantarea unui număr de 20 exemplare, sunt informațiile furnizate de municipalitate.

La nivelul anului 2023, până în luna mai, au fost înregistrate 3.180 solicitări ale persoanelor fizice și juridice privind emiterea avizelor de toaletare/defrișare, au fost emise 61 avize prin care s-a avizat toaletarea a 347 exemplare arbori și defrișarea a 388.

Faptul că avizele nu se mai emit pe bandă rulantă, iar Primăriile de Sector nu mai sunt lăsate să toaleteze după bunul plac, așa cum se întâmpla până acum, este un lucru bun, însă Primarii de Sector se plâng că municipalitatea emite greu sau nu emite deloc nici avize pentru arborii uscați sau cei care prezintă un pericol.

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, spune că are depuse la Primăria Capitalei peste 1.600 de avize de defrișare și toaletare fără răspuns.

  • „La fiecare furtună, serioasă sau nu, pornesc alarmele interne. Nu știm dacă o să cadă un arbore sau doi sau zece. Nu știm dacă o să avem pagube materiale sau, Doamne ferește, vreo persoană rănită. Echipele stau în așteptare și începe cursa prin oraș pentru degajarea pomilor căzuți.
  • Acum bate vântul destul de puternic, s-au prăbușit deja patru arbori mari și avem pagube materiale consistente. Mai multe mașini au fost avariate. Toți aveau cerere pentru aviz de defrișare. Aceste incidente puteau fi prevenite.
  • Cer Primarului General, încă o dată, să elibereze avizele de defrișare. Avem 1.624 solicitări și toți acești copaci periculoși cad, rând pe rând, la fiecare furtună”, a scris primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, pe pagina de Facebook, pe 19 mai, când în București a avut loc o furtună.

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, este în aceeași situație, acuzându-l în mod public, în mai multe rânduri pe primarul Nicușor Dan că blochează lărgirea străzii Valea largă, fiindcă de peste 1 an nu emite aviz de defrișare pentru cei 400 de arbori care trebuie tăiați pentru lărgirea arterei.

Primăria Sectorului 6 a depus cerere de defrișare pentru circa 650 de arbori, majoritatea uscați, aflați în tot sectorul și toaletarea a 10.000 de arbori, dar a primit doar câteva avize.

  • „Din anul 2022 și până în acest moment am trimis 505 cereri de defrișare pentru 653 de arbori care sunt uscați, cei mai mulți dintre ei, sau alții pun în pericol siguranța cetățenilor. Și am depus 725 de cereri pentru toaletarea a aproximativ 10.000 de arbori.
  • O cerere are mai mulți arbori, și la fiecare caz avem fotografii cum arată copacul, ce probleme are. Până acum am primit doar 174 de avize în total – 141 pentru defrișare și 33 pentru toaletare. Asta înseamnă nimic raportat la cât am cerut.
  • Nu am primit nicio explicație de la PMB pentru aceste întârzieri, iar pericolele sunt diverse. În primul rând sunt arbori putreziți pe interior și la vijelii pot cădea, la toaletare avem probleme cu arborii care maschează semnele de circulație și mai sunt acei copaci care dau cu crengile în geamurile apartamentelor și le pot sparge.Cetățenii ne fac solicitări, ne trimit petiții și noi nu le putem răspunde”, a explicat Ciucu pentru HotNews.ro.

Am întrebat la Primăria Capitalei de ce s-au blocat lucrurile.

Într-un răspuns scris transmis HotNews.ro, reprezentanții instituției spun că la fiecare solicitare trebuie făcute verificări în teren, iar avizul trebuie semnate de primarul general.

  • „Petițiile înregistrate la nivelul Serviciului Avize și Acorduri prin care persoanele fizice/juridice solicită emiterea avizului de specialitate respectiv toaletare/defrișare (prin petiții se solicită la modul general emiterea avizului de toaletare/defrișare astfel încât nu se poate face o departajare a solicitărilor pe categorii, avizul de toaletare sau defrișare se întocmește ulterior vizitei în teren) se află în diferite stadii de analiză și lucru, având în vedere faptul că sunt necesare verificări în teren ale vegetației dendrologice, precum și analizarea acestora și solicitarea de completări ale documentației, unde este cazul.
  • Precizăm că avizele de specialitate propuse de către experții Serviciului Avize se aprobă de către Primarul General, conform procedurii de lucru a serviciului”, este răspunsul trimis de reprezentanții Primăriei Capitalei la solicitarea HotNews.ro.

Ei susțin că s-au făcut mai mulți pași pentru deblocarea situației, de exemplu, pentru îndepărtarea crengilor uscate și pentru toaletarea arborilor care blochează circulația mijloacelor de transport în comun fiind emise niște avize generale.

„Pentru a fluidiza procesul de emitere al avizelor, în data de 05.10.2022 Primarul General al Municipiului București a emis adresa cu nr. 145426, care a fost transmisă tuturor administratorilor legali de spații verzi publice și private din municipiul București, prin care, până la emiterea Regulamentului privind intervenția asupra arborilor din Municipiul București, a dispus mai multe măsuri obligatorii privind modul de transmitere a solicitărilor de toaletare/defrișare și două tipuri de intervenții cu caracter de aviz general, în baza cărora administratorii de spații verzi au obligația de a realiza anumite lucrări de întreținere a vegetației dendrologice fără a fi necesară avizarea punctuală din partea Direcției de Mediu, respectiv: Aviz general pentru înlăturarea ramurilor uscate, frânte sau fisurate; Aviz general de intervenție asupra vegetației care afectează siguranța rutieră”, se mai arată în răspuns.

În contextul blocajului de la Primăria Capitalei, primarii caută soluții în altă parte.

  • „Sunt două căi legale prin care se mai pot toaleta/defrișa arborii. Una dintre primăriile de sector cred că a dat în judecată PMB și a obținut o ordonanță preşedinţială, nu știu dacă a și pus-o în practică, iar noi, la Sectorul 6, printr-o hotărâre a Grupului Local pentru Situații de Urgență am obținut acord de defrișare pentru acele cazuri unde pericolul de prăbușire este iminent.
  • În metodologia situațiilor de urgență nu se pune doar problema de a repara ceva după ce se produce o calamitate, există și componenta de prevenție. În lipsa acțiunii PMB, care pune în pericol siguranța cetățenilor, noi am decis să convocăm Comitetul Local pentru Situații de Urgență și să tratăm acest lucru ca pe o urgență pentru a defrișa acei arbori care sunt uscați, putreziți și care pot oricând să cadă. Comitetul a votat această decizie, iar în baza ei ADP-ul intervine când este cazul”, a explicat Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6.

În ultimii 10 ani, mii de arbori din București s-au uscat după ce au fost toaletați barbar de administrația locală din București. HotNews.ro a scris de-a lungul timpului zeci de articole despre acestă situație.

Toaletarea arborilor este și o afacere bănoasă pentru firmele care au contracte cu primăriile pentru întreținerea spațiilor verzi. Întâi se dau bani pentru toaletare, apoi pentru defrișarea arborelui uscat, apoi pentru scoaterea rădăcinilor, apoi pentru achiziționarea și plantarea noului copac. HotNews.ro a scris aici despre această afacere.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Politic10 ore ago

Miza de un miliard de euro a gap-ului de TVA. România a obținut eliminarea din PNRR a unui jalon pentru reducerea deficitului de încasare de TVA

România a obținut eliminarea din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a jalonului prin care trebuia să reducă deficitul...

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate? Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?
Business::Customer Service13 ore ago

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?

Întrebarea revine ca o undă scurtă într-o conversație între prieteni plecați de ani buni din țară: poți trimite un pachet...

Uncategorized2 zile ago

O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri

Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine...

Social2 zile ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse2 zile ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

Politic3 zile ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Diverse5 zile ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

Actualitate6 zile ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
Diverse7 zile ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

Diverse7 zile ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

Uncategorized7 zile ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

Uncategorized7 zile ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

DiverseO săptămână ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

UncategorizedO săptămână ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

DiverseO săptămână ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri localeO săptămână ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

UncategorizedO săptămână ago

Thrillerul MVM în România. Este compania maghiară care vrea să cumpere E.ON Furnizare un „Cal Troian al Rusiei”? Mituri politizate vs. realitate

Tranzacția prin care compania energetică maghiară MVM încearcă să achiziționeze E.ON Furnizare România a fost blocată. Mai mult, cazul „MVM...

UncategorizedO săptămână ago

Eficiență, siguranță și profesionalism în fiecare kilometru

Într-o lume în care mobilitatea bunurilor a devenit esențială pentru economie și pentru viața de zi cu zi, firmele de...

DiverseO săptămână ago

Transformă-ți Casa cu Serviciile de Curățenie la Domiciliu Oradea

✨ www.Clean-Spot.Ro Soluția Ta pentru Curățenie Profesională în Oradea Curățenie la Domiciliu Oradea – Răsfață-ți Casa cu Adevăratul Confort! Te-ai...

Top Stiri Comisarul