Connect with us

Actualitate

Cum explică ministrul Muncii faptul că aplicarea reformei pensiilor se amână 5 ani

Comisarul

Publicat

pe

Ministrul Muncii, Marius Budăi, argumentează perioada de grație de 5 ani pentru pensionarii speciali prin faptul că „nu poți să repari un rău cu un alt rău”.

Marius Budăi, ministrul MunciiFoto: Guvernul Romaniei

  • „Ce s-a întâmplat până acum au fost unele exagerări, într-adevăr nu se poate să ai pensie mai mare decât venitul la vârsta de activitate. Nu se pot avea perioade asimilate foarte mari și să lucrezi într-un sistem mai puțin decât cei 25 de ani de exemplu. S-au schimbat multe din perioadele la care se raportau veniturile însă nici nu poți să repari un rău cu un alt rău. De asta există această etapizare de intrare în vigoare a unor condiții. Mă refer de creștere a vechimii care va crește până spre 25 de ani, deci depășim acea recomandare de cel puțin stagiul minim din sistemul public de 15 ani. Dacă vorbim de creșterea vârstei de pensionare până la 65 de ani, așa cum este în tot sistemul public dar avem o creștere etapizată pentru a nu bulversa sistemele și pentru a nu face mai mult rău”, a declarat Budăi la B1TV.
  • „Nu va mai exista niciodată nicio pensie să fie mai mare ca salariu. Când te referi la o reformă trebuie să vorbești de principii, nu să te duci repede pe cifre și să faci o comunicare publică emoțională. Prefer să fac o comunicare publică reală.

Reamintim că parlamentarii PSD și PNL au modificat în comisiile de specialitate proiectul de lege care reglementează statutul pensiilor speciale față de varianta prezentată de Guvern. Astfel potrivit noilor modificări procurorii și judecătorii se pot pensiona până în 2028 în aceleași condiții ca până acum, adică indiferent de vârstă, dacă au 25 de ani vechime, și beneficiind de o pensie în cuantum de 80% din indemnizația brută și sporurile din ultima lună de activitate.

Mai exact, modificarea instituie o perioadă de grație de cinci ani pentru pensionarii speciali.

De aceleași condiții de pensionare prevăzute de legile în vigoare acum beneficiază și celelalte categorii de pensionari speciali și pensionarii militari, în următorii cinci ani.

Inițiatorii amendamentului sunt parlamentarii PSD și PNL care au motivat că această prevedere este necesară „pentru menţinerea în activitate a celor care ar îndeplini condiţiile de pensionare, fără a destabiliza sistemul public prin ieşirea la pensie a unui număr foarte mare de angajaţi”.

O altă modificare operată față de varianta asumată și anunțată prevede o impozitarea cu doar 15% a pensiilor speciale mai mari de 4.000 de lei net și nu 30% așa cum anunțaseră inițial.

Vârsta de pensionare crește de anul viitor etapizat, de la 50 de ani, în 2024, la 60 de ani în 2035.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Social20 de ore ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse22 de ore ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

Politic2 zile ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Diverse4 zile ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

Actualitate5 zile ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
Diverse5 zile ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

Diverse5 zile ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

Uncategorized5 zile ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

Uncategorized5 zile ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

Uncategorized6 zile ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

Diverse6 zile ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

Uncategorized6 zile ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

Diverse6 zile ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri locale6 zile ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

UncategorizedO săptămână ago

Thrillerul MVM în România. Este compania maghiară care vrea să cumpere E.ON Furnizare un „Cal Troian al Rusiei”? Mituri politizate vs. realitate

Tranzacția prin care compania energetică maghiară MVM încearcă să achiziționeze E.ON Furnizare România a fost blocată. Mai mult, cazul „MVM...

UncategorizedO săptămână ago

Eficiență, siguranță și profesionalism în fiecare kilometru

Într-o lume în care mobilitatea bunurilor a devenit esențială pentru economie și pentru viața de zi cu zi, firmele de...

DiverseO săptămână ago

Transformă-ți Casa cu Serviciile de Curățenie la Domiciliu Oradea

✨ www.Clean-Spot.Ro Soluția Ta pentru Curățenie Profesională în Oradea Curățenie la Domiciliu Oradea – Răsfață-ți Casa cu Adevăratul Confort! Te-ai...

ActualitateO săptămână ago

Estimarea Costurilor Ascunse De Ce Aveți Nevoie de un Calculator Preț Acoperiș Înainte de a Contacta Montatorii

Procesul de achiziție pentru un acoperiș începe de multe ori cu un telefon către un montator, dar ar trebui să...

UncategorizedO săptămână ago

Tendințele anului 2026 în floristică: buchete de lalele în tonuri pastelate și mixuri naturale

 În fiecare primăvară, florile reușesc să ne surprindă prin frumusețea lor efemeră și prin modul în care inspiră eleganță, prospețime...

Actualitate2 săptămâni ago

Rolul medierii în soluționarea conflictelor de muncă

Conflictele la locul de muncă pot apărea frecvent, fie că este vorba despre neînțelegeri între angajați, probleme cu angajatorul prin...

Top Stiri Comisarul