Actualitate
Jucătoare de 16 ani, în turul trei la Wimbledon – Venită din calificări, a trecut de o câștigătoare de Grand Slam
La doar 16 ani, Mirra Andreeva continuă să facă senzație în acest sezon: rusoaica s-a calificat în turul al treilea de la Wimbledon, după ce a trecut de Barbora Krejcikova (campioană la Roland Garros 2021).
Mirra AndreevaFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial / Profimedia
Mirra Andreeva, în turul trei la Wimbledon – Barbora Krejcikova a abandonat
Aflată pe locul 102 în clasamentul WTA, Mirra a trecut de trei jucătoare în calificări și a învins-o și pe Xiyu Wang în runda inaugurală.
În turul al doilea, Andreeva a întâlnit-o pe Krejcikova, dar a zecea favorită a competiției de la All England Club a rezistat doar 55 de minute pe teren.
După un început echilibrat de meci (a fost 3-3), Mirra a profitat de durerile acuzate de Barbora și s-a desprins. La scorul de 6-3, 4-0 pentru rusoaica, sportiva din Cehia s-a retras.
Mirra Andreeva se va duela în turul următor cu învingătoarea meciului dintre Anastasia Potapova (favorită 22) și Kaja Juvan (244 WTA).
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 6 zileStejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României



