Actualitate
Şeful spionajului rus spune că a vorbit cu şeful CIA despre „ce să facă cu Ucraina”
Şeful serviciului rus de informaţii externe (SVR), Serghei Narîşkin, a declarat miercuri că el şi omologul său de la CIA, William Burns, au discutat „ce să facă cu Ucraina” într-o convorbire telefonică ce a avut loc la sfârşitul lunii trecute, a anunţat agenţia rusă de ştiri TASS, citată de Reuters.
Directorul CIA, William BurnsFoto: SOPA Images / ddp USA / Profimedia
The New York Times şi The Wall Street Journal relataseră la 30 iunie că William Burns l-a sunat pe Narîşkin pentru a asigura Kremlinul că Statele Unite nu au avut niciun rol în scurta revoltă ce avusese loc cu o săptămână mai devreme a şefului mercenarilor ruşi Evgheni Prigojin şi a luptătorilor săi din compania Wagner.
Narîşkin a confirmat că Burns a evocat „evenimentele din 24 iunie”, când mercenarii au preluat controlul unui oraş din sudul Rusiei şi au pornit apoi spre Moscova, dar marşul lor a fost oprit la scurt timp, după ce s-ar fi ajuns la un acord cu Kremlinul pentru a pune capăt revoltei.
Şeful SVR susţine însă că cea mai mare parte a convorbirii sale cu omologul american, care a durat aproximativ o oră, s-a axat pe Ucraina. „Am luat în considerare şi am discutat despre ce să facem cu Ucraina”, a afirmat Narîşkin.
CIA a refuzat să comenteze declaraţiile sale, precizează Reuters.
Ucraina, care a fost invadată de Rusia în februarie 2022, afirmă că alte ţări nu ar trebui să-i negocieze viitorul în numele său, iar Statele Unite au susţinut în repetate rânduri acest principiu, rezumat sub deviza „nimic despre Ucraina fără Ucraina”.
Burns şi Narîşkin au menţinut o linie de comunicare de la începutul războiului, într-o perioadă în care alte contacte directe între Moscova şi Washington sunt la minimum, relaţiile fiind la cel mai scăzut nivel de la criza rachetelor din Cuba din 1962.
DISCUŢII „MAI DEVREME SAU MAI TÂRZIU”
Narîşkin a declarat pentru TASS că negocierile privind războiul vor deveni posibile la un moment dat. Agenţia nu a precizat dacă acest comentariu face parte din conversaţia şefului SVR cu Burns.
„Este firesc ca negocierile să fie posibile mai devreme sau mai târziu, pentru că orice conflict, inclusiv cel armat, se încheie prin negocieri, dar condiţiile pentru acestea trebuie încă să se îndeplinească”, a declarat Narîşkin, citat de TASS.
Întrebat despre aceste informaţii, consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak a declarat pentru Reuters că în prezent, „cineva ca Narîşkin nu are nicio influenţă asupra modului în care se va încheia acest război”.
Podoliak a spus că Rusia pierde războiul şi că nu pot exista negocieri cu persoane precum Narîşkin. „Această elită rusă percepe evenimentele complet inadecvat, aşa că nu există nimic de discutat cu ei”, a punctat Podoliak.
Ucraina, care a lansat luna trecută o contraofensivă mult aşteptată, spune că nu va căuta să negocieze cu Moscova în acest moment, deoarece acest lucru ar putea îngheţa efectiv situaţia pe câmpul de luptă, unde Rusia ocupă mai mult de o şesime din teritoriul său.
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 6 zileStejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României



