Connect with us

Diverse

Parcul fotovoltaic Doicești-Șotânga 80 MW a fost pus în funcțiune. Investiția face parte din Complexul Energetic Doicești, care va include Centrala SMR și Parcul Fotovoltaic Doicești

Publicat

pe

Comunicat de presă

București, 03 august 2023. A fost pus în funcțiune noul parc fotovoltaic Doicești – Șotânga, cu o putere instalată de 80 MW, parte a complexului energetic de la Doicești, care va include și prima centrală cu reactoare modulare mici (SMR) din Europa, a doua după SUA. Complexul energetic de la Doicești va demonstra complementaritatea celor două surse curate de energie – nucleară și regenerabilă – și va reprezenta nu numai o capacitate optimă de producție, cu posibilitatea de a varia producția, ci și o nouă viziune asupra surselor de generare pentru Sistemul Energetic Național al viitorului.

Complexul energetic de la Doicești este soluția sustenabilă care repune deja în circuit o suprafață extinsă din depozitele de cenușă rezultate din exploatarea fostei centrale electrice pe cărbune din Doicești, prin utilizarea acestora pentru parcul fotovoltaic. În viitor, întreg amplasamentul va fi reutilizat pentru funcționarea centralei cu reactoare modulare mici, un exemplu pentru reintroducerea în sistem și reutilizarea pentru producția de energie, de data aceasta curată, a fostelor centrale pe cărbune. 

Noul parc produce energie verde prin intermediul a peste 123.000 de panouri bifaciale monocristaline cu o durată de viață de 25 de ani, fiind construit pe o suprafață de peste 115 hectare, cu o capacitate instalată de 80 MW. Parcul fotovoltaic este racordat la Sistemul Energetic Național prin cele două stații de transformare 110/20 kV Șotânga și Doicești.

Energia produsă în centralele fotovoltaice va asigura puterea necesară tuturor echipamentelor și utilajelor folosite în execuția viitoarei Centrale SMR de la Doicești, precum și energia necesară asigurării serviciilor interne ale Centralei SMR, după punerea acesteia în funcțiune.

Pentru amplasamentul parcului, au fost realizate lucrări de stabilizare a depozitelor de cenușă rezultate din exploatarea cărbunelui, cu respectarea legislației din domeniul protecției mediului ale Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM). În proces s-au respectat standardele de izolare a fostelor depozite, folosindu-se geotextile biodegradabile și un strat de pământ, pentru a împiedica contactul resturilor de cenușă cu mediul înconjurător.

Odată cu maturizarea proiectului SMR, parcul fotovoltaic va intra în patrimoniul RoPower, compania de proiect pentru dezvoltarea tehnologiei SMR în România.

Complexul Energetic nuclear – fotovoltaic de la Doicești marchează încă o bornă din parcursul planificat al proiectului care, pe lângă asigurarea de energie verde și siguranța în alimentarea șantierului, aduce și mai multă încredere investitorilor acestui proiect. ”, a declarat Teofil Mureșan, CEO E-INFRA.

„Proiectul Complexului Energetic de la Doicești este un exemplu de colaborare națională și internațională în vederea dezvoltării unui model de viitor pentru generarea de energie curată, sustenabilă, care să ofere multiple beneficii pentru comunitate și pentru mediul economic-industrial. Noul complex energetic va demonstra nu numai complementaritatea acestor două surse de energie curată, nucleară și fotovoltaică, dar va aduce și multiple beneficii socio-economice în zonă. Prin acces la o sursă curată, sigură, stabilă și eficientă de energie, se va dezvolta în zona Doicești un adevarat hub industrial, cu potențialul de a atrage noi investitori în zona. România are aproape 27 ani de experiență în operare sigură în domeniul nuclear, suntem pe locurile 1 și 3 în ceea ce privește factorul de capacitate, din peste 440 reactoare în operare la nivel global, avem un reglementator experimentat și o industrie pregătită să contribuie la dezvoltarea proiectului reactoarelor modulare mici. Avem toate atuurile să dezvoltam un proiect sigur, eficient, care să pună România, și implicit Doicești, pe harta mondială a proiectelor energetice ale viitorului.”, a declarat Cosmin Ghiță, Director General S.N. Nuclearelectrica SA.

Colaborăm strâns cu autoritățile și comunitatea locală pentru a asigura o dezvoltare transparentă și durabilă a amplasamentului de la Doicești, din dorința de a transforma zona într-un hub energetic cu valoare adăugată pentru comunitate. Energia produsă în centralele fotovoltaice va contribui, alături de energia produsă de viitoarea Centrală SMR de la Doicești, la  dezvoltarea socio-economică a zonei, la bunăstarea populației, precum și la creșterea securității energetice a României și la reducerea emisiilor de CO2.”, a declarat Marius Dănilă, CEO RoPower. 

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

disbioza disbioza
Diverse10 ore ago

Flora intestinală „distrusă”: ce înseamnă, de fapt, disbioza și care sunt simptomele

„Flora intestinală distrusă” este un termen popular şi din ce în ce mai frecvent în motoarele de căutare și pe...

Diverse17 ore ago

Oriflame România anunță două promovări-cheie: lideri care accelerează viitorul brandului în Europa

Oriflame România marchează un nou capitol important în evoluția sa și anunță promovarea a doi lideri care au contribuit decisiv...

Diverse22 de ore ago

De ce românii au preferat mașinile rulate în 2025 – analiza Plus-Auto.ro

Anul 2025 a confirmat o realitate tot mai vizibilă pe piața auto din România: majoritatea cumpărătorilor s-au orientat către autoturisme...

ActualitateO zi ago

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere...

ActualitateO zi ago

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice...

Actualitate2 zile ago

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei...

cursuri limba romana pentru staini cursuri limba romana pentru staini
Uncategorized2 zile ago

Ai angajați din alte țări? Iată cum să îi integrezi mai bine și să îi ajuți să fie mai productivi 

  Tot mai multe companii angajează oameni din afara României. Fie că vorbim despre muncitori din Asia sau specialiști din...

The Brokers Credit The Brokers Credit
Diverse2 zile ago

Refinanțare credit chiar dacă ai avut întârzieri. Află ce opțiuni ai!

  Ți s-a întâmplat să ai o simplă întârziere la plata unui credit, iar băncile să te refuze la solicitarea...

Ambalaje de unică folosinţă Ambalaje de unică folosinţă
Diverse3 zile ago

Ce alegem în 2026? Ambalaje de unică folosinţă cu “fereastră” sau transparente?

Timp de ani de zile, marketingul din food & beverage a fost construit pe promisiune: „fresh”, „artizanal”, „handmade”, „premium”, „ca...

Sport3 zile ago

De la răsărit la apus: o zi de pescuit sportiv în Delta Dunării

O zi de pescuit sportiv în Delta Dunării începe mult înainte ca soarele să apară deasupra stufului. Aerul este răcoros,...

Social3 zile ago

Grupele de sânge: codul genetic care îți poate salva viața

Deși majoritatea oamenilor cunosc faptul că au o anumită grupă de sânge, puțini înțeleg ce înseamnă aceasta din punct de...

Diverse3 zile ago

Învață ESG aplicat, cu traineri real-life. Înscrie-te acum la CES ESG Institute – primul program privat de corporate learning ESG din România

Într-un peisaj în care consumatorii, investitorii și angajații cer coerență, transparență și impact real, ESG a devenit un filtru prin...

Diverse4 zile ago

Cadouri de Valentine’s Day care spun mai mult decât „te iubesc”

Ziua Îndrăgostiților nu este despre gesturi grandioase, ci despre atenția la detalii. Despre cadouri care spun „mă gândesc la tine”,...

turisti-europeni turisti-europeni
Uncategorized4 zile ago

Ce pot învăța hotelierii români din comportamentul turiștilor europeni în 2026

În 2026, comportamentul turiștilor europeni continuă să influențeze decisiv strategiile industriei hoteliere la nivel global – și oferă lecții valoroase...

Diverse4 zile ago

Remodelare corporală: procedura BodyTite vs. liposucție

Grăsimea încăpățânată, pielea lăsată după slăbire sau sarcină, conturul nedefinit al abdomenului ori al șoldurilor reprezintă sunt frustrări comune, chiar...

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online
Actualitate5 zile ago

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online

Un magazin online nu inseamna doar vanzari, marketing si logistica, ci si o evidenta financiara corecta, actualizata si adaptata specificului...

Diverse6 zile ago

RateAuto.ro: model de parc auto care mizează pe transparență, aplicare 100% online și rate auto fără avans

Într-o piață auto second hand marcată de diferențe mari de calitate între parcurile auto, RateAuto.ro – parc auto cu operațiuni...

Diverse6 zile ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite...

Diverse6 zile ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se...

Diverse7 zile ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată...

Top Stiri Comisarul