Actualitate
China transmite Rusiei că va menţine o poziţie „imparţială” în privinţa Ucrainei / Discuţiile din Arabia Saudită au contribuit la „consolidarea consensului internaţional” – consideră Beijingul
Noul ministru chinez de externe, Wang Yi, i-a transmis luni omologului său rus Serghei Lavrov, într-o discuţie la telefon, că Beijingul îşi va menţine o poziţie independentă şi imparţială cu privire la Ucraina, în timp ce se străduieşte să găsească o soluţie politică la această problemă, relatează agențiile Reuters și News.ro.
Wang YiFoto: STEPHEN SHAVER / UPI / Profimedia
Cuvintele lui Wang către Lavrov au fost anunţate luni într-un comunicat de Ministerul de Externe de la Beijing, care a precizat că China va fi o „voce obiectivă şi raţională” în orice forum multilateral internaţional şi va „promova în mod activ discuţiile de pace”.
Comunicatul a fost transmis după ce ministerul chinez anunţase mai devreme luni că discuţiile internaţionale din Arabia Saudită care au avut loc în weekend pentru găsirea unei soluţii paşnice la criza ucraineană au contribuit la „consolidarea consensului internaţional”. Peste 40 de ţări, printre care China, India, Statele Unite şi ţări europene, dar nu şi Rusia, au participat la discuţiile de la Jeddah, care s-au încheiat duminică.
China l-a delegat ca reprezentant la Jeddah pe trimisul special pentru afaceri eurasiatice, Li Hui, care a fost ambasador în Rusia şi care în luna mai a efectuat un turneu în şase capitale europene pentru a încerca să găsească un teren comun pentru o eventuală soluţionare politică a conflictului intrat acum deja în cea de-a 18-a lună.
Beijingul a refuzat să condamne Moscova pentru invadarea Ucrainei, în februarie 2022. A oferit propriul plan de pace, care a primit un răspuns evaziv atât din partea Rusiei, cât şi a Ucrainei, în timp ce Statele Unite şi NATO s-au arătat sceptice.
Ambasadorul Li „a avut (la Jeddah) contacte şi comunicări extinse cu toate părţile cu privire la soluţionarea politică a crizei ucrainene, a ascultat opiniile şi propunerile tuturor părţilor şi a consolidat în continuare consensul internaţional”, a precizat Ministerul chinez de Externe într-o declaraţie transmisă Reuters. „Toate părţile au comentat în mod pozitiv participarea lui Li Hui şi au susţinut pe deplin rolul pozitiv al Chinei în facilitarea negocierilor de pace”, se arată în declaraţie.
China va continua să consolideze dialogul pe baza propunerii sale de pace în 12 puncte şi să „coaguleze încrederea reciprocă”, mai spune MAE chinez, fără a intra în detalii specifice.
Prezenţa Chinei la reuniunea din Arabia Saudită semnalează posibile schimbări în abordarea Beijingului, dar nu înseamnă şi o renunţare la susţinerea pentru Moscova, sunt de părere analiştii.
Întâlnirea de două zile de la Jeddah a făcut parte dintr-un efort diplomatic al Ucrainei de a obţine sprijin dincolo de susţinătorii săi occidentali de bază, Kievul încercând să ajungă la ţările din Sudul global care au fost reticente în a lua partea cuiva în conflictul ce a afectat economia globală.
Pe același subiect:
____
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 7 zileStejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României



