Actualitate
Franţa va interzice ţigările electronice de unică folosinţă, spune premierul
Franţa intenţionează să interzică ţigările electronice de unică folosinţă, a anunţat prim-ministrul acestei ţări, Elisabeth Borne, într-un interviu acordat duminică pentru postul radiofonic RTL, informează Reuters, potrivit Agerpres.
tigari electronice de unica folosintaFoto: Libby Welch / Alamy / Alamy / Profimedia
- „Este o chestiune importantă de sănătate publică”, a declarat Elisabeth Borne, adăugând că Guvernul de la Paris alcătuieşte în această perioadă planuri ce vizează un program naţional de luptă împotriva fumatului, un flagel care cauzează aproximativ 75.000 de decese în fiecare an în Franţa.
Aşa-numitele dispozitive de „inhalat” generează anumite obiceiuri în rândul tinerilor, care pot să ducă apoi la dependenţa de nicotină, a mai spus premierul francez.
Obiectivul Franței este ca toți tinerii sub 20 de ani să se lase de fumat până în 2030
Cu toate acestea, Guvernul de la Paris nu intenţionează să majoreze taxele pentru tutun în 2024 după creşterea lor din acest an, a precizat Elisabeth Borne.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat în 2021 o serie de obiective ambiţioase privind limitarea fumatului şi a consumului de alcool, promiţând să creeze mai multe spaţii în care fumatul să fie interzis şi dorind ca toţi tinerii francezi cu vârste de până la 20 de ani să devină nefumători până în 2030.
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 7 zileStejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României



