Connect with us

Actualitate

Bănescu, Patriarhia Română: Biserica nu poate și nici nu-și propune să interzică vreodată ceva în spațiul public / Solicitarea arhiepiscopiei Sibiului este una strict locală, eparhială

Publicat

pe

Solicitarea arhiepiscopiei Sibiului este una strict locală, eparhială. Biserica nu poate și nici nu-și propune să interzică vreodată ceva în spațiul public, a declarat marți purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu

Vasile BănescuFoto: Inquam Photos / Octav Ganea

Arhiepiscopia Sibiului a cerut organizatorilor Festivalului ASTRA Film printr-o scrisoare deschisă interzicerea proiecției filmului documentar despre Arsenie Boca, regizat de Alexandru Solomon, în cadrul ediției din acest an care se vă desfășura în luna octombrie la Sibiu, invocând că pelicula face parte dintr-un „demers neomarxist”, care va aduce un „prejudiciu de imagine” BOR prin „batjocorirea Bisericii și a valorilor poporului nostru” .

Reacția purtătorului de cuvânt al Patriarhiei

Fiecare eparhie este autonomă administrativ. Motivația o constituie apărarea imaginii unei personalități reale a Bisericii, respectiv a părintelui Arsenie Boca, perceput de mulți credincioși ca un sfânt al Ardealului. Chiar dacă nu a fost canonizat încă.

O abordare ireverențioasă, fie ea și „artistică”, a unei personalități religioase va stârni totdeauna și oriunde în lume o reacție critică sau de protest.

Un vechi și înțelept gând spune „să nu te joci cu ceea ce este adânc în om”.

Altfel, Biserica nu poate și nici nu-și propune să interzică vreodată ceva în spațiul public.

Rolul ei, printre altele, este să ofere convingător repere morale și spirituale pe care oamenii să le accepte liber, în bună cunoștință de cauză. De aici rezidă și rolul înalt pedagogic al Bisericii.

Biserica nu este o instituție care emite interdicții, ci o comunitate vie de credință profund modelatoare. Un spațiu al rafinării și vindecării prin rugăciune și dragoste pentru ceilalți. Acest lucru ar trebui să fie conștientizat la nivel personal și comunitar, inclusiv eparhial, a transmis marți Vasile Bănescu.

Organizatorii festivalului ASTRA Film au reacționat după ce Arhiepiscopia Sibiului au solicitat ca filmul să fie retras

„Astra Film Festival are o istorie de 30 de ani, în care libertatea de exprimare a fost mereu un principiu de bază. Astra Film Festival nu a cenzurat niciodată vreun punct de vedere, cu atât mai puțin vreun film din selecția festivalului. Acesta este un principiu nenegociabil. Credem cu tărie într-o societate deschisă în care se poate discuta liber despre orice. Cererea de a scoate un film din festival, de a-l opri de la distribuire, înseamnă cenzură, este neconstituțională (vezi Art. 29, referitor la libertatea conștiinței și Art. 30, referitor la libertatea de exprimare) și, nu în ultimă instanță, atentează la dreptul și libertatea publicului de a viziona un film”, au transmis reprezentanții festivalului.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

disbioza disbioza
Diverse10 ore ago

Flora intestinală „distrusă”: ce înseamnă, de fapt, disbioza și care sunt simptomele

„Flora intestinală distrusă” este un termen popular şi din ce în ce mai frecvent în motoarele de căutare și pe...

Diverse17 ore ago

Oriflame România anunță două promovări-cheie: lideri care accelerează viitorul brandului în Europa

Oriflame România marchează un nou capitol important în evoluția sa și anunță promovarea a doi lideri care au contribuit decisiv...

Diverse22 de ore ago

De ce românii au preferat mașinile rulate în 2025 – analiza Plus-Auto.ro

Anul 2025 a confirmat o realitate tot mai vizibilă pe piața auto din România: majoritatea cumpărătorilor s-au orientat către autoturisme...

ActualitateO zi ago

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere...

ActualitateO zi ago

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice...

Actualitate2 zile ago

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei...

cursuri limba romana pentru staini cursuri limba romana pentru staini
Uncategorized2 zile ago

Ai angajați din alte țări? Iată cum să îi integrezi mai bine și să îi ajuți să fie mai productivi 

  Tot mai multe companii angajează oameni din afara României. Fie că vorbim despre muncitori din Asia sau specialiști din...

The Brokers Credit The Brokers Credit
Diverse2 zile ago

Refinanțare credit chiar dacă ai avut întârzieri. Află ce opțiuni ai!

  Ți s-a întâmplat să ai o simplă întârziere la plata unui credit, iar băncile să te refuze la solicitarea...

Ambalaje de unică folosinţă Ambalaje de unică folosinţă
Diverse3 zile ago

Ce alegem în 2026? Ambalaje de unică folosinţă cu “fereastră” sau transparente?

Timp de ani de zile, marketingul din food & beverage a fost construit pe promisiune: „fresh”, „artizanal”, „handmade”, „premium”, „ca...

Sport3 zile ago

De la răsărit la apus: o zi de pescuit sportiv în Delta Dunării

O zi de pescuit sportiv în Delta Dunării începe mult înainte ca soarele să apară deasupra stufului. Aerul este răcoros,...

Social3 zile ago

Grupele de sânge: codul genetic care îți poate salva viața

Deși majoritatea oamenilor cunosc faptul că au o anumită grupă de sânge, puțini înțeleg ce înseamnă aceasta din punct de...

Diverse3 zile ago

Învață ESG aplicat, cu traineri real-life. Înscrie-te acum la CES ESG Institute – primul program privat de corporate learning ESG din România

Într-un peisaj în care consumatorii, investitorii și angajații cer coerență, transparență și impact real, ESG a devenit un filtru prin...

Diverse4 zile ago

Cadouri de Valentine’s Day care spun mai mult decât „te iubesc”

Ziua Îndrăgostiților nu este despre gesturi grandioase, ci despre atenția la detalii. Despre cadouri care spun „mă gândesc la tine”,...

turisti-europeni turisti-europeni
Uncategorized4 zile ago

Ce pot învăța hotelierii români din comportamentul turiștilor europeni în 2026

În 2026, comportamentul turiștilor europeni continuă să influențeze decisiv strategiile industriei hoteliere la nivel global – și oferă lecții valoroase...

Diverse4 zile ago

Remodelare corporală: procedura BodyTite vs. liposucție

Grăsimea încăpățânată, pielea lăsată după slăbire sau sarcină, conturul nedefinit al abdomenului ori al șoldurilor reprezintă sunt frustrări comune, chiar...

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online
Actualitate5 zile ago

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online

Un magazin online nu inseamna doar vanzari, marketing si logistica, ci si o evidenta financiara corecta, actualizata si adaptata specificului...

Diverse6 zile ago

RateAuto.ro: model de parc auto care mizează pe transparență, aplicare 100% online și rate auto fără avans

Într-o piață auto second hand marcată de diferențe mari de calitate între parcurile auto, RateAuto.ro – parc auto cu operațiuni...

Diverse6 zile ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite...

Diverse6 zile ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se...

Diverse7 zile ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată...

Top Stiri Comisarul