Se crede că numai în SUA veniturile nete anuale pe care le aduce industria jocurilor de noroc se situează la un număr excepţional, 230 de MILIARDE de dolari. Dar chiar şi aşa există voci care susţin că numărul este unul mic şi că se merge pe o raportare mai mică în ideea de a nu se plăti taxe şi mai mari către guvern.
Ori dacă această idee este din ce în ce mai acreditată, atunci ne întrebam dacă nu cumva şi numărul de dependenţi faţă de jocurile de noroc este atât de mic conform aceloraşi statistici. Cum ne dorim să nu fi încă un număr la acest raport îţi vom detalia care sunt riscurile dependenţei şi mai ales cum o poţi combate, deci urmăreşte-ne cu atenţie!
Semne că ai probleme cu jocurile de noroc
Cu toţi ştim că recunoaşterea unei probleme este primul pas care ne ajută să o depăşim. Şi trebuie să ştii că şi jocurile de noroc intră în aceeaşi categorie, este o dependenţă nocivă ca oricare alta aşa că trebuie să recunoşti că ai probleme cu ea pentru ca să o poţi depăşi.
Problema este că întotdeauna credem că acest lucru se poate întâmpla altora şi nu nouă, prin urmare rămânem impasibili. Urmarea este una cât se poate de normală, nu tratăm la timp această problemă şi curând ajungem încă un număr în statistica jucătorilor dependenţi.
Trebuie deci să îţi evaluezi cu corectitudine comportamentul în faţa jocurilor de noroc şi în acest fel să observi dacă te confrunţi cu această problemă. Dacă nu ştii cum să o faci te ajută orice casino online, care publică sub denumirea de Joc Responsabil o întreagă listă cu asemenea comportamente nocive.
Până să le citeşti de acolo te ajutăm noi să înţelegi care sunt pericolele. O să începem cu timpul alocat jocurilor de noroc, dacă nu te poţi opri chiar şi atunci când crezi că ai voinţă, eşti în faţa unei probleme serioase.
Dacă la aceasta adaugi şi faptul că pariezi din ce în ce mai mult fără să te poţi abţine şi că ascunzi acest lucru de familie şi de prietenii apropiaţi deja ai 3 motive să te îngrijorezi. Dacă trăieşti pe propria ta piele una dintre aceste simptome este cazul să îţi corectezi comportamentul de joc şi în cazul în care nu o poţi face de unul singur cere urgent ajutor de specialitate.
Apelează la sesiuni impuse de joc şi chiar la auto-excludere
Cu cât stai mai mult timp în compania jocurilor de noroc cu atât creşte riscul de a deveni dependent. Mulţi dintre jucători uită că au început să joace în cazinourile online doar din distracţie dar pe parcurs au înlocuit această plăcere cu nevoia acută de a produce bani.
Şi în această tentativă pariezi pe cele mai mari mize, aştepţi marele câştig care să te scoată din datorii şi petreci mai tot timpul pe jocuri. Această abordare este una extrem de nocivă pentru că deznodământul în acest caz nu este decât unul singur, faliment şi dependenţă!
Din fericire cazinoul unde activezi are câteva instrumente pe care ţi le pune la dispoziţie dar pe care numai tu le poţi activa. Un asemenea instrument constă în impunerea unor timpi de joc zilnici, între anumite intervale orare. Degeaba vrei să mai joci după ce le-ai setat, platforma nu îţi mai permite accesul şi prin urmare iei o pauză fortuită de la joc.
Dacă păstrezi această strategie mult timp cu siguranţă că nu vei experimenta pericolul dependenţei dar dacă nu reuşeşti să o faci mai ai încă un instrument valoros la dispoziţie. Îţi poţi suspenda pentru o perioadă bine determinată de timp care poate dura până la un an activitatea pe site, timp suficient să îţi revizuieşti atitudinea şi să conştientizezi pericolul pe care tocmai l-ai depăşit.
Auto-evaluarea
Nu îţi imagina că şi cazinourile online sunt impasibile la problema dependenţei. În nici un caz! Dimpotrivă, ele vin în ajutorul tău publicând la vedere o întreagă listă de auto-evaluare care să te ajute să înţelegi dacă te confrunţi cu această problemă sau nu.
Această listă este formată din câteva întrebări bine ţintite la care va trebui de obicei să răspunzi acordând puncte de la 1 la 10. Este evident că în finalul listei vei aduna aceste puncte şi în funcţie de numărul la care ai ajuns vei ştii dacă ai o problemă cu dependenţa faţă de jocurile de noroc.
Nu te speria, acest test ia numai câteva minute dar îţi arată o evaluare care te poate ajuta să depăşeşti un moment critic din viaţa ta. Şi chiar dacă punctajul obţinut arată că nu ai probleme nu te felicita încă, repetă testul la intervale periodice de timp.
Dependenţa este un duşman abil şi se instalează fără să îţi dai seama, tocmai de aceea nu renunţa la un astfel de test. Şi în cazul în care ai cu adevărat probleme platforma nu îţi întoarce spatele ci îţi va da câteva sfaturi incipiente urmând ca tu să soliciţi ulterior ajutor de specialitate.
Alertă de timp
Probabil că joci de ceva vreme pe cazinouri online aşa că eşti familiarizat cu mesajele de alertă de timp pe care platforma le afişează constant. Este modul în care orice site pentru jocuri de noroc înţelege să îşi avertizeze jucătorii despre perioada mare de timp petrecută pe site.
Deseori eşti absorbit de magia jocului şi noţiunea de timp dispare din rutina ta de joc. Dar în momentul în care pe ecranul dispozitivului de pe care joci apare acel chenar roşu care îţi spune cât ai petrecut pe site, eşti cumva adus la realitate.
Contează în această fază cât de multă importanţă acorzi acestui avertisment. Dacă îl iei în serios şi întrerupi sesiunea de joc pentru ziua următoare înseamnă că avertizarea şi-a făcut efectul scontat şi tu dai semne de jucător responsabil.
Dar dacă alegi să îl ignori şi să continui jocul până când nu mai poţi rezista fizic sau rămâi fără resurse financiare, este un motiv de îngrijorare. În acest caz trebuie să iei o decizie, îţi asumi dependenţa sau ai primit alerta care trebuie şi care te va trezi la realitate, decizia este numai a ta!
Concluzie
Să conştientizezi că te confrunţi cu o problemă este primul pas către rezolvarea acesteia. Dacă eşti un jucător pasionat de cazino online fi atent la comportamentul tău şi ia măsurile care se impun dacă este cazul. Stabileşte limite de timp de joc, limite financiare şi în anumite cazuri ia decizia de a te auto suspenda de la joc. Poate că nu o să fie tocmai uşor să iei aceste decizii dar vei da dovadă de un joc responsabil care te va scuti de probleme grave şi care te va păstra lângă familie şi cei dragi.