Actualitate
VIDEO SuperLiga: Universitatea Craiova, învinsă categoric de Petrolul – Suporterii olteni au cerut demisia
Universitatea Craiova a făcut o nouă partidă slabă în fața propriilor suporteri, în etapa a 13-a a SuperLigii, iar Petrolul Ploiești s-a impus cu scorul de 3-1.
Jucătorii echipei Petrolul PloieștiFoto: Razvan Pasarica / Sport News / Profimedia
Petrolul urcă pe loc de play-off după victoria cu Universitatea Craiova
După o primă repriză fără gol pe tabela de marcaj, ploieștenii au deschis scorul în minutul 57, când Alexandru Musi a reluat din apropiere centrarea lui Dumitriu.
Gicu Grozav a dublat avantajul oaspeților în minutul 70, cu un lob peste portarul Laurențiu Popescu, după o lansare excelentă în adâncime.
Două minute mai târziu, oltenii au primit penalti după faultul lui Justiniano asupra lui Crețu, iar Jasmin Kurtic a transformat de la punctul cu var.
Petrolul a reacționat, iar Grozav a trimis din nou mingea în plasă, dar golul a fost anulat după analiza video, pentru ofsaid.
Marian Huja a închis meciul în primul minut al prelungirilor, cu o lovitură de cap din cornerul executat de Jair.
După acest rezultat Universitatea Craiova rămâne pe locul al patrulea al clasamentului, cu 22 de puncte, iar suporterii au cerut demisia antrenorilor Corneliu Papură și Dragoș Bon.
În schimb, Petrolul acumulează 19 puncte și urcă pe locul al șaselea, ultimul de play-off.
Click pe numele jucătorilor pentru a vedea golurile.
Etapa cu numărul 13 a SuperLigii
UTA – Rapid 2-2
Hermannstadt – Dinamo 4-0
Farul – Universitatea Cluj 1-1
Poli Iași – U Craiova 1948 1-1
Universitatea Craiova – Petrolul 1-3
FCSB – FC Voluntari / duminică 21:00
Sepsi – FC Botoșani / luni 18:00
CFR Cluj – Oțelul / luni 21:00
Clasamentul SuperLigii
1. FCSB – 29 p / 12 m
2. CFR Cluj – 26 p / 12 m
3. Rapid – 23 p / 13 m
4. Universitatea Craiova – 22 p / 13 m
5. Hermannstadt – 19 p / 13 m
6. Petrolul – 19 p / 13 m
……………………………………
13. FC Voluntari – 12 p / 12 m
14. UTA – 11 p / 12 m
15. Dinamo – 9 p / 13 m
16. FC Botoșani – 6 p / 12 m
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 7 zileStejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României



