Connect with us

Actualitate

„Europa s-a castrat sângeros și fără anestezie”. Dmitri Medvedev, mesaj acid după ce UE şi-a redus drastic dependenţa de combustibilii fosili ruseşti

Publicat

pe

Cooperarea Rusiei cu Europa în domeniul energiei a fost înghețată sau inutilă, deoarece țările europene au trecut prin momente dificile și au perspective de creștere slabe, a declarat fostul președinte al Rusiei, Dmitri Medevedev, informează Reuters.

Dmitri MedvedevFoto: Kommersant Photo Agency / ddp USA / Profimedia

„Europa s-a castrat sângeros și fără anestezie, renunțând la cooperarea în domeniul energetic cu țara noastră”, a declarat Medvedev, în prezent secretar adjunct al Consiliului de Securitate, potrivit presei de stat, citată de Reuters.

„Această cooperare este fie stricată, fie înghețată de ceva timp”.

Medvedev, președinte între 2008 și 2012, s-a poziționat ca unul dintre cei mai vocali adepți ai liniei dure din Rusia.

Comisia Europeană a dat marţi publicităţii raportul privind ‘Starea uniunii energetice 2023’, care arată modul în care UE a răspuns în mod colectiv şi eficace la agresiunea Rusiei în Ucraina şi la utilizarea ca armă de către aceasta a aprovizionării cu energie, prin accelerarea tranziţiei către o energie curată, diversificarea aprovizionării şi economisirea energiei, potrivit Agerpres.

Înainte de iarna 2023-2024, UE este pregătită mai bine să îşi asigure securitatea energetică, datorită acţiunilor bine coordonate de umplere a depozitelor de gaze, diversificării rutelor şi infrastructurii de import de energie, investiţiilor în energia din surse regenerabile şi în eficienţa energetică şi eforturilor colective de reducere a cererii de energie.

Principalele concluzii ale raportului privind starea uniunii energetice: UE şi-a redus drastic dependenţa de combustibilii fosili ruseşti prin eliminarea treptată a importurilor de cărbune; prin reducerea importurilor de petrol cu 90 %; prin reducerea importurilor de gaze de la 155 de miliarde de metri cubi în 2021 la aproximativ 80 de miliarde de metri cubi în 2022 şi la aproximativ 40-45 de miliarde de metri cubi în 2023; UE a redus cererea de gaze cu peste 18% în comparaţie cu ultimii cinci ani, economisind aproximativ 53 de miliarde de metri cubi de gaz.

De asemenea, instalaţiile de înmagazinare a gazelor erau umplute la 95 % din capacitate înainte de iarna 2022-2023 şi se află la peste 98% din capacitate în prezent, înainte de iarna care vine, iar platforma energetică a UE a organizat trei runde de achiziţionare în comun de gaze, colectând o cerere de 44,75 de miliarde de metri cubi şi corelând-o cu 52 de miliarde de metri cubi de oferte de aprovizionare. Anul 2022 a fost un an record pentru noua capacitate fotovoltaică solară (creştere cu 41 GW), care a crescut cu 60 % faţă de 2021 (+26 GW), iar noua capacitate eoliană onshore şi offshore a fost cu 45% mai mare decât în 2021.

Nu în ultimul rând, în 2022, 39% din energia electrică a fost produsă din surse regenerabile, în timp ce în luna mai energia eoliană şi solară au depăşit pentru prima dată combustibilii fosili în producţia de energie electrică a UE.

„Invazia Ucrainei de către Rusia a forțat Uniunea Europeană și statele membre să reevalueze importanța consolidării suveranității energetice. Statele membre UE au privit până acum această provocare prin prisma accesului la resursele energetice, în principal, pentru a menține securitatea aprovizionării. Dar incertitudinea geopolitică de astăzi și amenințarea schimărilor climatice arată că factorii de decizie ar trebui să adopte o mai bună înțelegere a suveranității energetice, incluzând rolul energiei verzi și stimulând utilizarea eficientă a energiei”, consideră expertul Szymon Kardas.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

disbioza disbioza
Diverse58 de minute ago

Flora intestinală „distrusă”: ce înseamnă, de fapt, disbioza și care sunt simptomele

„Flora intestinală distrusă” este un termen popular şi din ce în ce mai frecvent în motoarele de căutare și pe...

Diverse7 ore ago

Oriflame România anunță două promovări-cheie: lideri care accelerează viitorul brandului în Europa

Oriflame România marchează un nou capitol important în evoluția sa și anunță promovarea a doi lideri care au contribuit decisiv...

Diverse13 ore ago

De ce românii au preferat mașinile rulate în 2025 – analiza Plus-Auto.ro

Anul 2025 a confirmat o realitate tot mai vizibilă pe piața auto din România: majoritatea cumpărătorilor s-au orientat către autoturisme...

Actualitate20 de ore ago

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere...

Actualitate23 de ore ago

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice...

ActualitateO zi ago

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei...

cursuri limba romana pentru staini cursuri limba romana pentru staini
UncategorizedO zi ago

Ai angajați din alte țări? Iată cum să îi integrezi mai bine și să îi ajuți să fie mai productivi 

  Tot mai multe companii angajează oameni din afara României. Fie că vorbim despre muncitori din Asia sau specialiști din...

The Brokers Credit The Brokers Credit
Diverse2 zile ago

Refinanțare credit chiar dacă ai avut întârzieri. Află ce opțiuni ai!

  Ți s-a întâmplat să ai o simplă întârziere la plata unui credit, iar băncile să te refuze la solicitarea...

Ambalaje de unică folosinţă Ambalaje de unică folosinţă
Diverse2 zile ago

Ce alegem în 2026? Ambalaje de unică folosinţă cu “fereastră” sau transparente?

Timp de ani de zile, marketingul din food & beverage a fost construit pe promisiune: „fresh”, „artizanal”, „handmade”, „premium”, „ca...

Sport2 zile ago

De la răsărit la apus: o zi de pescuit sportiv în Delta Dunării

O zi de pescuit sportiv în Delta Dunării începe mult înainte ca soarele să apară deasupra stufului. Aerul este răcoros,...

Social2 zile ago

Grupele de sânge: codul genetic care îți poate salva viața

Deși majoritatea oamenilor cunosc faptul că au o anumită grupă de sânge, puțini înțeleg ce înseamnă aceasta din punct de...

Diverse3 zile ago

Învață ESG aplicat, cu traineri real-life. Înscrie-te acum la CES ESG Institute – primul program privat de corporate learning ESG din România

Într-un peisaj în care consumatorii, investitorii și angajații cer coerență, transparență și impact real, ESG a devenit un filtru prin...

Diverse3 zile ago

Cadouri de Valentine’s Day care spun mai mult decât „te iubesc”

Ziua Îndrăgostiților nu este despre gesturi grandioase, ci despre atenția la detalii. Despre cadouri care spun „mă gândesc la tine”,...

turisti-europeni turisti-europeni
Uncategorized4 zile ago

Ce pot învăța hotelierii români din comportamentul turiștilor europeni în 2026

În 2026, comportamentul turiștilor europeni continuă să influențeze decisiv strategiile industriei hoteliere la nivel global – și oferă lecții valoroase...

Diverse4 zile ago

Remodelare corporală: procedura BodyTite vs. liposucție

Grăsimea încăpățânată, pielea lăsată după slăbire sau sarcină, conturul nedefinit al abdomenului ori al șoldurilor reprezintă sunt frustrări comune, chiar...

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online
Actualitate5 zile ago

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online

Un magazin online nu inseamna doar vanzari, marketing si logistica, ci si o evidenta financiara corecta, actualizata si adaptata specificului...

Diverse5 zile ago

RateAuto.ro: model de parc auto care mizează pe transparență, aplicare 100% online și rate auto fără avans

Într-o piață auto second hand marcată de diferențe mari de calitate între parcurile auto, RateAuto.ro – parc auto cu operațiuni...

Diverse5 zile ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite...

Diverse5 zile ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se...

Diverse6 zile ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată...

Top Stiri Comisarul